Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sinaxa monahală în Eparhia Oradiei – sesiunea de primăvară

Sinaxa monahală în Eparhia Oradiei – sesiunea de primăvară

În ajunul Duminicii vindecării orbului din naștere și a prăznuirii Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena cei întocmai cu Apostolii, sâmbătă, 20 mai 2023, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Mănăstirea Izbuc a avut loc sinaxa stareţilor, stareţelor şi egumenilor aşezămintelor monahale din Eparhia Oradiei Mari, reuniți în sesiunea de primăvară, având ca temă centrală „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.

Lucrările sinaxei au fost prefațate de Dumnezeiasca Liturghie oficiată în biserica nouă a Mănăstirii Izbuc de către Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarhul așezămintelor monahale din Eparhie, Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea și Părintele Arhimandrit Serafim Pop, starețul Mănăstirii Stâna de Vale, după care a urmat slujba de Te Deum.

În continuare, în trapeza reședinței de protocol a mănăstirii, s-au desfășurat lucrările propriu-zise ale sinaxei călugărești, prezidate de Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei. În cadrul sesiunii, Părintele Viorel-Cristian Popa, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a oferit Părintelui Arhimandrit Mihail Tărău și Maicii Stavrofore Mina Bădilă, stareța Mănăstirii orădene „Sfânta Cruce”, medalia și diploma aniversară a centenarului Facultății de Teologie din Oradea, ca o concretizare festivă a prețuirii și mulțumirii pentru sprijinul și purtarea de grijă pe care cele două așezăminte monahale le-au oferit în cursul anilor facultății orădene.

La finele evocării referatului tematic întocmit de Părintele Vasile-Cosmin Popa de la Parohia Paleu din Protopopiatul Oradea, Chiriarhul cetății Oradiei și al Bihorului românesc a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a nuanțat specificul pastorației persoanelor vârstnice în spațiul monahal, cu o atenție deosebită asupra nevoilor călugărilor și viețuitorilor vârstnici, atât de aplecați spre prețioasa slujire contemplativă, prin intermediul rugăciunii de toată vremea, dar și asupra sutelor și miilor de pelerini trecuți de prima tinerețe, care caută cu multă râvnă și evlavie ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu în neputințele și încercările specifice vârstei.

Pr. Andi-Constantin Bacter