În cea din urmă zi a anului 2023, în Duminica de după Nașterea Domnului, 31 decembrie, la Mănăstirea Izbuc, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare „Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” din cadrul așezământului monahal, înconjurat de un numeros sobor slujitor, compus din ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, consilieri eparhiali și protoiereii celor patru protopopiate ale Eparhiei. Motivul principal al acestei solemne slujiri arhierești a fost prilejuit de împlinirea unui an de la adormirea întru Domnul a distinsei doamne Maria Drincec, mama Preasfinției Sale, la vârsta de 90 de ani, la 31 decembrie 2022.

După citirea pericopei evanghelice rânduite (Fuga în Egipt – Matei 2, 13-23), Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care le-a vorbit celor prezenți despre rațiunea duhovnicească  a dedicării acestei Duminici Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului. Odovania praznicului Nașterii Domnului coincide, anul acesta, cu Duminica după Nașterea Domnului, când Biserica îl pomenește pe Sfântul David, Prorocul din neamul căruia se trăgea și Fecioara Maria. Și pentru că Domnul S-a născut în casa lui Iosif, tatăl Său adoptiv, pentru că i-a purtat de grijă Miresei nemiresite, soției sale, Pururea Fecioara Maria, și Pruncului ei, Fiul lui Dumnezeu, este pomenit și Sfântul Iosif; la care se adaugă verișorul, Sfântul Iacob, fratele Domnului, întâiul Episcop al Ierusalimului, care este, de fapt, fiul unui frate al Dreptului Iosif, căsătorit cu o altă Marie, a lui Iosie sau a lui Cleopa. Biserica, nu întâmplător, îi pomenește astăzi pe cei trei, pentru că aceștia au avut un rol foarte important în istoria mântuirii și continuă, până în zilele noastre, să marcheze viața Bisericii.

În continuare, Preasfinția Sa a făcut referire la Taina lucrării lui Dumnezeu în istoria lumii, descriind realitățile istorice și culturale de la momentul Întrupării și după nașterea Bisericii lui Hristos, Care a marcat cursul și sensul istoriei umanității în destinul tuturor popoarelor care L-au cunoscut, fiecare păstrând până în zilele noastre, într-o mai mică sau mai mare măsură, originalitatea felului în care L-au înțeles și L-au slăvit pe Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce este important de reținut pentru ziua sfântă și specială în care ne aflăm este legat de Taina lucrării lui Dumnezeu în lume, Taina lucrării lui Dumnezeu în timpuri ciudate și în locuri neașteptate. Atunci când a venit Mesia, poporul iudeu se afla sub stăpânire, asuprire și opresiune romană și aștepta mai degrabă o izbăvire pământească, venirea unui izbăvitor din stăpânirea romană. Nu era o robie ca cea din Babilon, dar era o stăpânire care îi împila. Da, Imperiul Roman adusese civilizația sa în Orient – care, oricum, deja avea civilizația sa –,dar Imperiul vine cu ordine, cu disciplină, cu legi noi, cu impozite noi, la fel ca orice imperiu care are pretenția că este bine organizat; dă legi puternice, pe care se străduiește să le aplice, și pune biruri corespunzătoare. Așa a făcut și Imperiul Roman. Da, o operă civilizatorie remarcabilă, dar cu prețul subjugării multor popoare și a încălcării libertăților acestora. În astfel de timpuri vine Mântuitorul. Vin să I se închine trei magi de la Răsărit, amintiți și în pericopă. Magii, potrivit Tradiției Bisericii, ar fi venit din India, din Persia și din Abisinia sau Etiopia, care mai mereu sunt asimilate și cu Arabia, unde s-a refugiat și Sfântul Pavel ca să se roage și să se reculeagă. Dacă ne uităm astăzi cât de tainică este lucrarea lui Dumnezeu, cum aceste teritorii nu sunt puternic încreștinate, au doar rămășițe de comunități creștine, dar acestea, de două mii de ani, se străduiesc și reușesc să dăinuie și reprezintă pentru noi, pentru întreaga Biserică, memoria prețioasă a Orientului Creștin care a rezistat atâtor valuri de persecuții. Ei reprezintă civilizația creștinilor orientali.

La finele predicii, Chiriarhul le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea „fugii în Egipt”, un teritoriu enigmatic, cu profunde semnificații biblice, care, până în contemporaneitate, rămâne un spațiu al mărturisirii prezenței istorice a pribegiei Familiei Sfinte și al unui Creștinism ascetic, mistic și martiric. Este minunat că Dumnezeu Îl trimite pe Fiul Său în exil, în Egipt, pământul faraonilor, unde poporul iudeu fusese în robie și de unde Moise l-a scos, trecându-l prin Marea Roșie ca pe uscat, după toate peripețiile și semnele pe care le-a dat Dumnezeu. Tocmai în Egipt merge în exil. Putea să meargă oriunde, dar Îl trimite în Egiptul păgân și politeist. Merge acolo, stă o vreme și se întoarce. Ei bine, până astăzi, comunitatea creștinilor din Egipt dăinuie și rezistă eroic, martiric! În permanență, creștinii din Egipt sunt martirizați, și în zilele noastre, auzind mai tot timpul de atentate teroriste în Egipt, la bisericile creștine, la mănăstirile creștine, prin care sunt distruse viețile atâtor oameni nevinovați, copii, femei, bătrâni, oameni care nu mai au pe nimeni, însă care câștigă cununa martiriului. Aceste comunități creștine martire poartă cu atâta prețiozitate memoria prezenței Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus și cu Dreptul Iosif, încât plin este Egiptul de locuri de închinare, mănăstiri și biserici pe locurile unde a poposit, unde s-a odihnit, unde și-a potolit setea, unde a stat la umbra palmierilor Familia Sfântă. Este modul paradoxal prin care Dumnezeu lucrează și este o lecție pentru noi, care încă avem condiții comode, ca să înțelegem că din tot ceea ce avem aici, pe pământ, singurul lucru care contează este prezența lui Dumnezeu; aici, nevăzută, însă care ne asigură dincolo vederea Lui și fericirea veșnică.

La finele dumnezeieștii slujbe, Chiriarhul locului alături de soborul slujitor au oficiat slujba parastasului de un an de zile pentru odihna și mântuirea sufletului roabei lui Dumnezeu, Maria Drincec, la care au participat rudeniile după trup ale Preasfinției Sale, apropiați și cunoscuți ai mamei sale.

Programul liturgic a fost încheiat de cuvântul ocazional rostit de Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarhul așezămintelor monahale din Episcopia Oradiei, care a vorbit despre frumusețea nepământeană a relației dintre mamă și fiu, care trece dincolo de buza mormântului, fiind cea mai fidelă oglindire omenească a iubirii nemărginite și curate dintre Părintele Ceresc și om.

Pr. Andi-Constantin Bacter