Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu la Oradea

Slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu la Oradea

În ziua de 9 martie 2017, ziua pomenirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, declarată de Parlamentul României, prin Legea cu numărul 247 din 2011, publicată în Monitorul Oficial partea I numărul 864 din 8 decembrie 2011, ca Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, urmare a îndemnului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Episcopia Oradiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, vor fi oficiate slujbe de pomenire a tuturor celor care care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român.

Astfel, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, la biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Garnizoanei Oradea, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, la capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta Penitenciarului Oradea și la capela „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, în cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor Înaintesfințite (a Sfântului Grigorie Dialogul) și la slujbele speciale de pomenire a celor adormiți, se va rosti ectenia pentru pomenirea eroilor, ostașilor și luptătorilor români din Liturghier, ediția 2012 și din Slujba Parastasului pentru eroi, ediția 2016.

  

 

Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei