Cu ocazia serbării uneia dintre cele mai iubite Sfinte ale Bisericii Ortodoxe, Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă de la Iași, marți, 14 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia orădeană „Sfânta Vineri”, în biserica aflată sub ocrotirea Cuvioasei din Epivata Traciei, unde se păstrează cu multă dragoste unul dintre veșmintele cu care au fost îmbrăcate sfintele ei moaște, primit în dar cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, prin purtarea de grijă a Chiriarhului Oradiei și râvna Părintelui Ștefan Blaga, ctitorul sfântului lăcaș.

După citirea fragmentului evanghelic al prăznuirii Sfintei Parascheva (Marcu 8, 34-38; 9, 1), Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a arătat, prin pilda vieții Sfintei Cuvioase, cum chemarea la urmarea lui Hristos și la purtarea Crucii cu demnitate își găsește ilustrarea iconică în Taina nuntirii mistice a sufletului cu Mirele Ceresc, unde lepădarea de sine devine poarta adevăratei viețuiri întru Lumina Iubirii dumnezeiești.

Ierarhul a început prin a puncta faptul că istoria minunată a Sfintei Cuvioase Parascheva se împletește cu istoria credinței neamului nostru, mărturisind o continuitate a râvnei care trece dincolo de hotare, fie ele geografice sau temporale:

„Cuvioasa Parascheva este o sfântă mult iubită de poporul nostru, încă din vechime. Ea a trăit la răspântia primelor două milenii creștine și, fiind originară din Tracia, toți locuitorii din arealul în care odinioară locuiau înaintașii noștri traci – ceea ce înseamnă și celelalte neamuri care au venit și s-au așezat în străvechea Tracie – au iubit-o foarte mult pe Sfânta Parascheva. Moaștele ei sfinte, relicvele ei pământești au călătorit, de altfel, din Tracia în capitala Imperiului româno-bulgar al Asăneștilor, la Târnova sau Târnovo de astăzi, din Bulgaria; în cetatea domnească, regală, imperială a Belgradului din Serbia de astăzi, anticul Singidunum care fusese în Evul Mediu una dintre capitalele imperiului bulgar și apoi al celui de-al doilea imperiu, cel româno-bulgar sau vlaho-bulgar; după care la Constantinopol, de unde moaștele Sfintei au venit în Iașii Moldovei, în cetatea de scaun a binecredinciosului voievod Ioan Vasile Lupu al Moldovei, care a plătit toate datoriile Patriarhiei de la Constantinopol, adică taxele împilătoare prin care, obligate, comunitățile creștine reușeau să își păstreze libertatea de credință față de înalta Poartă otomană, față de stăpânirea islamică a imperiului otoman care domina peste o bună parte a Europei de Răsărit, de Sud și nu numai, ci și în Orientul Mijlociu. Plătind aceste datorii, în semn de recunoștință, dar mai ales pentru că Sfânta Cuvioasă Parascheva a dorit să vină în mijlocul poporului evlavios din Țara Moldovei, sfintele ei moaște au ajuns la Iași, de unde ea a devenit Ocrotitoarea Moldovei, dimpreună cu vechiul Patron al Țării românești a Moldovei, al Moldovlahiei, anume Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – Ocrotitorul Moldovei încă de la începuturile statalității sale feudale din timpul domniei binecredinciosului voievod Ioan Alexandru cel Bun; așa cum, în Țara Românească, Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s-a adăugat vechii Patroane a Țării Românești, Sfânta Muceniță Filoteea sau Filofteia de la Curtea de Argeș, vechea reședință domnească a Țării Românești.”

În tâlcuirea Preasfinției Sale, Botezul, Nunta și Călugăria se arată ca trepte ale aceleiași taine nevăzute: unirea mistică a omului cu Hristos, Mirele cel veșnic. Botezul este intrarea în odaia de nuntă, călugăria este icoana vie a acestei chemări hristice, iar viața creștină de zi cu zi devine lupta de a păstra neîntinată această nuntă sfântă, prin jertfă, credință și nădejde în Iubirea fără margini a Mirelui teandric:

 „Sfânta Parascheva se numără între cetele Sfintelor Femei Cuvioase, adică a femeilor care au ales să părăsească lumea pentru a petrece împreună cu Dumnezeu cât mai mult timp, printr-o legătură specială de rugăciune și de dedicare a întregii vieți, de afierosire a vieții lor Mirelui sufletelor noastre, Domnul nostru Iisus Hristos, după pilda cea sfântă și mare a Pururea Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Mireasa aleasă a Cerului, a lui Dumnezeu, Mireasa care n-a cunoscut nunta, Mireasa nenuntită, «Mireasa nemiresită» – cum, frumos, înaintașii noștri de pe meleagurile acestea binecuvântate ale Crișanei și din Banat aduceau odinioară cântările Imnului Acatist, înainte de formula consacrată de astăzi, «Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară!». Preasfânta Fecioară Maria este Mireasa lui Dumnezeu, Mireasa nemiresită care a născut rămânând Pururea Fecioara, rămânând Modelul desăvârșit al fecioriei, pe care l-au urmat toate Sfintele Femei care au îmbrăcat haina monahală și nu numai, căci ne cheamă pe toți cei care o iubim și îi cerem ajutorul preasfânt să îi urmăm pe calea afierosirii către Dumnezeu. Iubiții mei frați și surori, noi știm că o călugăriță este numită și mireasă a lui Hristos. Nu doar monahiile sau călugărițele sunt chemate a fi miresele lui Hristos, pentru că Hristos este Mirele sufletelor noastre. Noi toți suntem chemați în «odaia» cea tainică de nuntă a Mântuitorului pentru ca viața noastră pământească, lovită de moarte, prin puterea lui Dumnezeu și prin Jertfa Crucii Mântuitorului Hristos, să cunoască nuntirea cu viața cea veșnică. Simbolul miresei lui Hristos este înfățișat prin însăși vestimentația monahiei. Nu vă uitați la culorile cernite, căci ele arată cum trebuie murim pentru lumea păcatului în vederea primirii Luminii Învierii. Din Mormântul întunecat țâșnește Lumina Învierii. De aceea, în ritualul slujbei de călugărie, cel sau cea care vine să se călugărească, pentru a se nunti mistic cu Hristos, îmbracă haina cea albă de nuntă și vine înaintea lui Hristos – Mirele sufletelor noastre – și se răstignește, adică se așază în chipul Crucii înaintea Sfântului Altar; iar apoi mantia cernită, care vine peste haina albă, simbolizează mormântul din care răsare din nou Lumina, peste care vine veșmântul de nuntă. De fapt, rânduiala călugăriei, prin simbolismul ei, arată nu doar pocăința, pe care fiecare o facem, întorcându-ne spre Dumnezeu, ci arată înrâurirea ei din Taina Sfântului Botez.”

În concluzia omiliei, Ierarhul a evidențiat că adevărata miză a vieții creștinului nu este doar intrarea în odaia de nuntă a unirii cu Hristos prin Botez, ci rămânerea acolo, în taina credinței, a jertfei și a răbdării, unde Iubirea Mirelui dumnezeiesc preschimbă încercările și căderile în prilej de renaștere lăuntrică, simțire duhovnicească și statornicie pe calea Luminii:

„Aici stă cheia de înțelegere a miresirii vieții noastre cu Mirele Cel Mare, Hristos, a miresirii sufletelor noastre cu Mirele Care ne scoate pe noi din moarte, dăruindu-ne viața veșnică. În Taina Sfântului Botez, fiecare dintre noi intră în odaia nunții împreună cu Mirele sufletelor noastre. În baia Sfântului Botez, omul cel vechi al păcatului, sortit morții, este îngropat pentru a învia împreună cu Hristos-Mirele. Este deja închipuită intrarea în odaia de nuntă. Intrarea în odaia de nuntă ne îndeamnă să păstrăm frumusețea nunții până în veșnicie. Numai că, din păcate, nu se întâmplă asta în viața noastră și nici în viața monahală, căci nici de aici nu lipsesc încercările și ispitele, dimpotrivă. Lupta cea mare începe abia după rânduiala călugăriei, așa cum, în viața creștinului, nu Taina Sfântului Botez îți asigură mântuirea, automat, cum cred cu totul eronat unii care spun că Îi urmează lui Hristos. Botezul nu asigură automat miresirea sufletului cu Mirele Bisericii. De abia atunci începe lupta pentru păstrarea frumuseții nunții cu Mirele Cel Mare, la fel cum nunta din lume nu înseamnă deja primirea cununilor, nicidecum! Primirea cununilor și frumusețea mirilor încununați este doar începutul fericirii, care se desăvârșește în veșnicie; de abia acolo cununile strălucesc la intensitatea splendorii dumnezeiești necreate. Veșmintele preafrumoase și luminate ale mirilor – și, în special, ale miresei – din toate civilizațiile și tradițiile umanității arată înălțimea momentului, care trebuie păstrată pe parcursul întregii călătorii; care, surpriză, nu se sfârșește la mormânt, ci merge în veșnicie. Acolo este Mirele Cel Mare al sufletelor noastre. Ritualul e doar intrarea, ritualul e doar începutul. Rămânerea în odaia de nuntă este Taina vieții creștinului. Este o viață de lupte, o viață a Crucii, o viață a încercărilor, o viață care nu este scutită de scăderi, de prăbușiri, de eșecuri. Dar, iubiți frați și surori, cu toate că sufletele noastre, chemate a fi mirese, nu se ridică la vrednicia Mirelui nostru Hristos, Dragostea Mirelui nostru Iisus Hristos este incomensurabilă, iar, prin Atotputernicia Iubirii Sale, El are puterea necesară ca orice eșec al nostru să îl preschimbe în prilej al renașterii, cu condiția ca noi să dorim cu adevărat acest lucru.”

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Episcopul Oradiei dimpreună cu soborul de preoți și diaconi s-au rugat pentru odihna și mântuirea ctitorilor și binefăcătorilor bisericii. Totodată, Preasfinția Sa a promovat în treapta slujirii preoțești pe diaconul Laurențiu-Mihail Cucui pentru a-i păstori pe credincioșii din Parohia Călățea, Protopopiatul Oradea, iar pe tânărul teolog David-Cristian Biro l-a hirotonit întru diacon pe seama bisericii de enorie a Parohiei Curtuișeni, Protopopiatul Marghita.

La încheierea programului liturgic, Părintele Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt festiv prin care a mulțumit Ierarhului Oradiei pentru slujirea ziditoare de suflet și l-a felicitat pe preotul paroh  pentru frumoasa lucrare pastorală, arătând că prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de înnoire a credinței și de întărire a dragostei față de Biserică. Apoi, Părintele paroh Ștefan-Alexandru Lakatos, cadru didactic al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a rostit câteva gânduri de recunoștință adresate Chiriarhului pentru bucuria slujirii împreună, în ziua hramului, binecuvântând și întărind duhovnicește comunitatea enoriei încredințate spre păstorire.

Nu în ultimul rând, Chiriarhul a ținut un cuvânt de suflet celor prezenți, exprimându-și bucuria de a fi regăsit, în această parohie aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, o adevărată atmosferă de familie, în care Părintele profesor Ștefan-Alexandru Lakatos își împlinește cu dăruire misiunea preoțească, felicitându-l pentru frumoasa lucrare desfășurată în cei doi ani de slujire la Altarul acestei comunități euharistice.

 pr. Andi-Constantin Bacter