Cu prilejul prăznuirii nașterii celui mai mare om născut din femeie – Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului –, în ziua de 24 iunie 2025, când Biserica face și pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, precum și a Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana, luminătorul daco-romanilor, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe Altarul bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din Oradea. În deschiderea programului liturgic, Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a celor trei clopote, turnate în vestita turnătorie Grassmayr din Innsbruck, ale căror glasuri vor chema, de acum înainte, credincioșii la rugăciune, comuniune și priveghere lăuntrică.

Dumnezeiasca slujbă a găzduit pasajul evanghelic închinat Sărbătorii Sânzienelor (Luca 1, 1-25; 57-68, 76, 80), prin care Biserica retrăiește într-o manieră liturgică istoria extraordinară a nașterii celui care a fost rânduit de Dumnezeu să „gătească” și să „îndrepte” calea Unsului Domnului, să fie lumină călăuzitoare pregătind Lumina Cea Adevărată. În continuare, Episcopul Oradiei a predicat credincioșilor despre chemarea Sfântului Ioan Botezătorul, acest glas profetic ce răsună din pustia Iordanului și până în adâncul conștiinței neamului nostru. Preasfinția Sa a subliniat că nașterea Prorocului nu este doar un eveniment din trecut, ci un reper viu, care ne îndeamnă să recunoaștem și să păstrăm lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.

Înainte de a tâlcui mesajul evanghelic al sărbătorii, Ierarhul a punctat câteva considerații de ordin lingvistic și istoric, menite să pună în lumină valoarea inestimabilă, spirituală și culturală, a unor asemenea prăznuiri, ce devin coordonate esențiale în înțelegerea identității noastre ca popor și ca tradiție:

„În fiecare an, cu șase luni înainte de Marele Praznic Împărătesc al Nașterii după trup a Domnului, Biserica serbează nașterea Înaintemergătorului Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare străveche cunoscută în popor sub numele de Sânziene, care ne trimite pe toți cu gândul la vechimea prăznuirii de către înaintașii noștri, mai dinainte de venirea slavilor. Numele vechi de Sfinți, cum ar fi «Sântămărie»”, «Sântana», «Sânpetru», «Sânnicoară», toate sunt dovezi ale latinității limbii noastre. Numele nou de „sfânt” vine în urma influenței slave, de la «sveti», dar prezența numelor sfinte în limba poporului, a vechilor cuvinte latine «sanctus» și «sancta», este o dovadă a vechimii prăznuirii marilor Sfinți ai Bisericii; mai înainte de anul 600, când au venit slavii în părțile în care și noi trăim astăzi și până în Balcani, unde locuiau înaintașii noștri, populațiile tracice, dacice, ilirice, care au alcătuit plămada din care s-a format poporul nostru.

Făcând referire la istorisirea evanghelică, Ierarhul Oradiei a desprins câteva nuanțe fundamentale, de mare actualitate, pe care Biserica ni le pune înainte spre reflecție, tratând o temă extrem de sensibilă în contextul lumii de astăzi și arătând perspectiva fără echivoc a Bisericii lui Hristos – Domnul Vieții:

„Înomenirea Domnului este, cronologic, după zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul din Sfinții Zaharia și Elisabeta. Remarcăm că în pericopa evanghelică se vorbește și despre zămislire, nu doar despre naștere, Biserica serbând inclusiv zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Există două cazuri de Sfinți care sunt sărbătoriți nu doar în ziua trecerii la cele veșnice, ci și în ziua nașterii trupești și a zămislirii. Nu vorbim de Domnul Iisus Hristos, Unul Sfânt și Unul Domn, Care este Dumnezeu Adevărat și Om Adevărat, ci despre oamenii sfinți, născuți așa cum venim toți în lume. Este vorba despre Maica Domnului – a cărei naștere o serbăm la 8 septembrie, iar zămislirea la 9 decembrie – și despre Sfântul Ioan Botezătorul – a cărui naștere o serbăm astăzi, iar zămislirea la 23 septembrie. Dintotdeauna Biserica ne învață că viața nu începe de la naștere, ci începe cu zămislirea. Aceasta – noi, creștinii –  trebuie să o spunem răspicat, pentru că subcultura timpului în care noi trăim pune accentul pe naștere și neglijează total zămislirea și pregătirea pentru clipa nașterii, viața ajungând să fie desconsiderată total. Când mama primește o viață în trupul ei, nu mai este trupul ei, e trupul copilului ei în trupul ei. Este adevărat să spui că femeia are dreptul să facă orice vrea cu trupul ei, însă este total fals să spui că același lucru este valabil și cu copilul din pântece. Nu este trupul ei! Este alt trup, alt om, altă viață! Care se vădește pe deplin în momentul în care se naște, care descoperă tuturor că acolo este un om, o persoană, altcineva care are propria lui viață. Accentele sunt foarte bine puse de Biserică, noi serbăm nașterea astăzi, dar pericopa evanghelică ne vorbește și despre zămislire și cum, în chip miraculos, s-a petrecut zămislirea.”

Minunea petrecută cu Slăvitul Proroc Ioan trimite, în chip tainic, spre aceeași lucrare dumnezeiască ascunsă chiar și Îngerilor – Taina mântuirii neamului omenesc. Atât el, cât și drepții săi părinți, Sfinții Zaharia și Elisabeta, se află între protagoniștii măreței și mântuitoarei Intrări în istorie a Fiului lui Dumnezeu, „plinirea vremii”:

„Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul Proroc al Legii celei vechi și, totodată, Înaintemergătorul Domnului, cel care «gătește calea Domnului» ca om. De aceea, nașterea Înaintemergătorului are conotații aparte. Părinții erau în vârstă și nu mai puteau avea copii, iar mama era stearpă. Dumnezeu însă hotărăște să se petreacă minunea, la fel ca și în cazul zămislirii și nașterii Preacuratei Fecioare Maria, prin Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, la rândul lor înaintați în vârstă și lipsiți de prunci. Unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii, minunea se petrece. Pentru momentul minunii care urma să se întâmple, Dumnezeu alege să facă altceva, trimite un Înger; nu orice Înger. Pe Gavriil sau Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, același Arhanghel, aceeași căpetenie îngerească, voievod ceresc, pe care Dumnezeu îl trimite la Fecioara Maria, în Nazaret. Intervenția lui Dumnezeu prin Înger arată semnificația deosebită pe care o are zămislirea și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Intervenția lui Dumnezeu este lucrul mai presus de fire care se petrece pentru noi oamenii și mântuirea noastră. Intervenția lui Dumnezeu în lume lucrează pe multiple planuri și înainte de a-L trimite pe Fiul Său, Îi alege un Înaintemergător. Acesta este Ioan Botezătorul, care primește duhul și puterea lui Ilie, dar nu este Ilie. Profetul Ilie e răpit la cer și se va întoarce înainte de a doua Venire a Mântuitorului Hristos, pentru că Ilie este Înaintemergătorul celei de a doua Veniri. Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului la Venirea Sa în trup. El pregătește calea prin propovăduirea pocăinței, adică părăsirea păcatelor și întoarcerea la Dumnezeu, ceea ce ne spune și pericopa evanghelică: «pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la credință».”

În cele din urmă, Ierarhul a atras atenția asupra provocărilor pe care creștinul le are de înfruntat astăzi, „semnele vremurilor”, îndemnându-i pe credincioși la exersarea întru rugăciune a discernământului duhovnicesc:

 „În aceste vremuri de cumpănă, de restriște spirituală, de înstrăinare de Dumnezeu și maximă secularizare, chiar în comunitățile noastre, vremuri în care se înmulțește răutatea, cearta, dezbinarea, avem nevoie mai mult ca oricând de discernământul de a urma pilda Înaintemergătorului, pregătind și desțelenind inimile noastre, plămada lăuntrică pentru sămânța Evangheliei Păcii, în Duhul unității Bisericii. Este o datorie cu atât mai importantă cu, cât în vremurile noastre, s-au înmulțit răutățile cu caracter antihristic. Prințul întunericului este cel care nu face altceva decât să zădărnicească mântuirea oamenilor și veșnicia lor alături de Dumnezeu, în efortul său constant și continuu, de la începuturi, de a-L maimuțări pe Dumnezeu, de a-L imita, de a uzurpa Tronul Slavei lui Dumnezeu. Dumnezeu a arătat că se vor întâmpla toate acestea ucenicului Său iubit, autorul celei de a patra Evanghelii și al ultimei cărți a Noului Testament, Apocalipsa. Vor veni și timpurile în care duhurile lui antihrist vor lucra cu nerușinare, maimuțărindu-L și imitându-L pe Domnul Iisus Hristos. Antihriștii nu văd cu ochii lor, ci cu ochii prințului întunericului; de auzit, aud doar ce părintele minciunii le șoptește, iar minunile pe care le fac, le fac cu puterea întunericului, și nu cu armele luminii. Din păcate, antihriștii au proprii lor înaintemergători, de care noi suntem avertizați să ne ferim. Așa cum în lume bântuie duhurile lui antihrist, mișună și înaintemergătorii lui antihrist. De ei se cuvine lepădarea, pentru că, în momentul în care omul cade în plasa minciunilor necontenite și a duhului de ceartă fără opreliște și a răutăților nemăsurate, omul își pierde liniștea sufletului, pacea inimii și căldura rugăciunii. Pentru a ne feri de toate aceste ispite, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin Biserică, ne cheamă la unitate, la comuniune în rugăciune, în dragoste, în întrajutorare, la faptele milei creștine și, mai ales, în răspândirea Bunătății și a Veștii celei Mari, că moartea a fost biruită și că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Hristos nu refuză pe nimeni.”

La Sfânta Liturghie, credincioșii au putut lua parte la solemnul moment al hirotoniei în treapta slujirii preoțești a Arhidiaconului Ionuț-Florin Lazăr, protodiaconul chiriarhal, care a primit și hirotesiile de duhovnic și iconom-stravrofor, urmând să se adauge ostenitorilor soborului Catedralei Episcopale din Oradea.

Programul liturgic a fost încununat de alocuțiunile festive, debutând cu cea a Părintelui Călin-Dănuț Ioniță, protopopul Oradiei, continuând cu cuvântul de mulțumire al Părintelui paroh Vasile-Marin Dindelegan, care și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul Oradiei și față de comunitatea euharistică încredințată spre păstorire, pentru dragostea și sprijinul necondiționat față de misiunea pe care o au de îndeplinit împreună în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale.

În cuvântul de binecuvântare rostit la final, Ierarhul Oradiei a adresat felicitări întregii comunități, evidențiind prin acordarea unor diplome de apreciere contribuția celor care s-au implicat în mod deosebit în sprijinirea concretă a vieții parohiale. A subliniat, totodată, că fiecare membru al comunității este prețios, iar lucrarea fiecăruia are valoare înaintea lui Dumnezeu, Cel care cunoaște inima fiecăruia.

***

Biserica parohială cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” a fost zidită ca răspuns firesc la extinderea în zona de sud a municipiului Oradea, deservind credincioșii ortodocși din noile cartiere orădene: Europa, Luceafărul și Nicolae Bălcescu. Inițiativa și îndrumarea Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei au stat la temelia acestui demers, iar lucrarea propriu-zisă a fost încredințată Părintelui Vasile-Marin Dindelegan.

Inspirat din celebra basilică San Vitale din Ravenna – monument emblematic al artei bizantine timpurii, ridicat în secolul al VI-lea, în timpul domniei Binecredinciosului Împărat Justinian cel Mare –, planul arhitectural al bisericii exprimă continuitatea spirituală și culturală cu moștenirea Răsăritului creștin. Paraclisul amenajat la demisol a devenit, din 2016, lăcaș de închinare și slujire pentru folosul duhovnicesc al comunității în creștere.

pr. Andi-Constantin Bacter