În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți – cel de al treilea popas duminical pregătitor din perioada bisericească a Triodului –, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Izbuc, comuna Cărpinet, din cadrul Protopopiatului Beiuș, fiind cea dintâi Sfântă Liturghie oficiată și prima vizită arhierească ale Preasfinției Sale în această localitate bihoreană.

După ce, prin glasul celebrei pericope evanghelice duminicale (Matei 25, 31-46), au fost evocate criteriile supreme după care va fi realizată Judecata cea din urmă a Fiului Omului înaintea tuturor neamurilor pământului, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a pus în lumină valoarea inestimabilă a milei, a compasiunii și a lipsei judecării aproapelui, fără de care postul și rugăciunea, la practicarea cărora suntem viguros îndemnați de Biserică în această perioadă, își pierd sensul spiritual și eficacitatea lăuntrică.

Încă de la începutul cuvântării sale, Episcopul Oradiei a atras atenția credincioșilor asupra motivului pentru care Părinții Bisericii ne cheamă să medităm asupra Înfricoșătoarei Judecăți și a importanței covârșitoare pe care faptele bune și preocuparea neîncetată de a purta de grijă celui în suferință sau nevoi o au în deciderea felului în care ne vom petrece veșnicia. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei redă cu foarte mare claritate cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos privitoare la criteriile Judecății, legate profund de iubirea pentru aproapele, de milă. Nu întâmplător, mila cu care suntem datori unii față de alții, dragostea frățească și Înfricoșătoarea Judecată sunt așezate înaintea Sfântului Post. Pentru că noi știm că nu putem să înaintăm înspre Dumnezeu dacă nu ne curățim de tot balastul și de toată murdăria din lumea aceasta, de tot păcatul care ne oropsește. Curățirea se face prin post și rugăciune, însă Duminica de astăzi ne învață că nu ajunge. Nu sunt destul postul și rugăciunea, mai trebuie și milostenie, milă, compasiune; trebuie să ne păstrăm omenia și umanitatea, în special față de cel care suferă. Oameni flămânzi, oameni însetați, oameni goi, bolnavi și înstrăinați sunt peste tot, însă noi nu mai avem ochi să-i vedem. La aceasta suntem chemați astăzi, să ne deschidem ochii și să ne redescoperim umanitatea, căci prin asta vom fi judecați. Ce folos că ținem rânduială, că postim și ne rugăm, dar n-avem ochi să vedem suferința aproapelui? Suferința nu înseamnă doar omul cel lipsit, ci oricare din aproapele nostru, așa cum ne învață pilda samarineanului milostiv.

Avansând mai mult în profunzimea înțelegerii fragmentului evanghelic, Chiriarhul le-a vorbit celor prezenți despre cunoașterea milei creștine în deplinătatea ei, care nu se rezumă doar la înfăptuire, ci și la stăvilirea impulsurilor lăuntrice care, insidios, te fragmentează și îți abat mintea de la „gândul lui Hristos”. Dragii mei, să nu uităm că astăzi este Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, iar Mântuitorul merge mai în adânc și ne spune mai mult, dacă vrem să aflăm cu este cu Judecata. Ce ne spune Domnul Iisus Hristos despre judecată? Cu ce măsură judecați, cu aceea veți fi judecați. Și iarăși ne zice, că ce voiți să vă facă vouă oamenii, să le faceți și voi asemenea. Poporul nostru a metabolizat aceste cuvinte evanghelice în sintagma: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Așa va fi judecata: judecăm noi, vom fi și noi judecați; criticăm noi, vom fi și noi criticați. Condiția creștinului nu este să judece lumea și să o critice; aceasta ține de structurile demonice, nu de Creștinism. Critica creștină față de lume este iubirea nebună a lui Dumnezeu, reflectată și manifestată plenar în Biserică! Biserica este comuniunea celor care iubesc pe aproapele și se ajută întreolaltă. Așa se cuvine să ne comportăm ca și creștini. Milostenia, așadar, nu înseamnă numai mila și faptele milei trupești! Milostenia înseamnă și înțelegerea neputințelor oamenilor, înțelegând asta înainte de a critica un om – ceea ce te pune, automat, pe tine, biet muritor și tu, în postura de superior și judecător al aproapelui. Dacă suntem cu adevărat creștini și mai suntem, câteodată, și înfăptuitori ai faptelor milei trupești, să ne aducem aminte că niciodată nu e de ajuns și că nu ajunge doar să facem binele. A face binele înseamnă a-l face până la capăt, care înseamnă a te abține de la a-ți judeca aproapele. Căci cine cunoaște mai bine inima omului decât Dumnezeu? Nici noi înșine nu ne cunoaștem atât de bine, cum ne cunoaște Dumnezeu. Atunci, de unde aroganța pe care o avem de atâtea ori în viață, judecând pe aproapele fără să știm, de fapt, ce este în inima lui și cât suferă? Nu înțelegem, adesea, că poate, pentru a-și proteja sufletul, ia o anumită mască în societate și nu este chiar așa de puternic cum ar vrea să se înfățișeze, ci este doar o măsură de autoapărare. De aceea, cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se va măsura. Așa ne comportăm cu aproapele, așa ne va arăta și Mântuitorul „reversul medaliei”.

Concluzionând cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a făcut referire la Trupul tainic și hristic al Bisericii și a ilustrat o analogie grăitoare despre felul în care organismul uman reacționează când anumite celule își schimbă cursul normal de a fi și tind să îmbolnăvească întreg ansamblul organic. Biologia și artele medicale ne învață că celula care se răzvrătește împotriva organismului este o celulă bolnavă, care îmbolnăvește organismul întreg. Astfel, se cuvine să înțelegem că orice manifestare de ostilitate întreolaltă e o formă de boală a sufletului, care îmbolnăvește întregul organism spre bucuria forțelor infernale și nefaste, care nu-și doresc altceva decât zădărnicirea planului de unitate pe care Dumnezeu l-a pus în umanitate, după Chipul Unității Sale și al Unicității Divine. În momentul în care suntem răi cu aproapele, ne comportăm ca niște celule tumorale care infectează organismul umanității. Acesta este și motivul pentru care Biserica ne invită permanent la exerciții de iubire, înțelegere, îngăduință și iertare! Fără acestea rugăciunea noastră este goală și falsă. Postul e golit de conținut și devine simplu regim alimentar sau stil de viață pe care îl îmbrățișează și comunitățile necreștine. De aceea, pentru ca să le împlinim pe toate, să nu uităm că pe lângă post și rugăciune mai avem nevoie și de milostenie. Milostenia ne învață și că avem nevoie să fim miloși, dar și că avem și noi nevoie de milă. Iar mila, pe care o implorăm mereu în rugăciunea comunitară a Bisericii – Doamne, miluiește! –, este profunda manifestare a iubirii pe care Dumnezeu o izvorăște din străfundurile Ființei Sale față de noi, măruntele făpturi de lut.

La finele sfintei slujbe, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a adresat un cuvânt ocazional, iar Părintele paroh Costel Condrea a mulțumit Ierarhului Oradiei pentru bucuria făcută comunității euharistice a satului Izbuc, înscriindu-se astfel o zi istorică pentru această parohie, care s-a îmbogățit duhovnicește cu vizita arhierească a Preasfinției Sale. Ierarhul a încheiat șirul cuvântărilor festive mulțumind preotului paroh și bunilor săi credincioși pentru bucuria de a-i vedea, de a-i cunoaște și de a înălța împreună înaintea lui Dumnezeu cea mai mare rugăciune de recunoștință pe care omul I-o poate aduce.

 pr. Andi-Constantin Bacter