Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Slujire arhierească la Dicănești de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Slujire arhierească la Dicănești de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

În ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, marți, 7 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți și diaconi, în biserica ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul din parohia Dicănești, Protopopiatul Oradea, sărbătorindu-se hramul sfântului lăcaș.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Evanghelist Ioan, Chiriarhul Oradiei a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător și Botezător al Domnului Iisus Hristos, subliniind importanta sa lucrare în istoria mântuirii neamului omenesc, dar și cinstirea de care se bucură în lumea întreagă, dar și în poporul român:

„Îndată după sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Soborului Sfântului Prooroc și Înaintemergător al Domnului, Ioan Botezătorul, la fel cum în cea de a doua zi de Crăciun este prăznuit Soborul Maicii Domnului. Dacă la Nașterea Domnului Iisus Hristos, a doua zi a sărbătorii a fost închinată celei care s-a învrednicit a fi Născătoarea de Dumnezeu, tot așa, la sărbătoarea Botezului Domnului, a doua zi este închinată Sfântului și Marelui Prooroc și Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan.”

„Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sau Sântion-ul, după numele vechi al sărbătorii în limba română, care arată vechimea cinstirii Proorocului Sfânt Ioan și a sărbătoririi sale în poporul nostru, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, când se încheie și cântarea colindelor, a frumoaselor noastre cântece de stea și colinde de Crăciun.”

„Ziua de astăzi are o semnificație specială pentru întreaga lume creștină și pentru poporul nostru îndeosebi. Sfântul Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, este ultimul prooroc al Vechiului Testament, cel mai mare dintre ei, care s-a învrednicit a-L vedea pe Mielul lui Dumnezeu și a-L boteza în repejunile Iordanului. El este cel mai mare om născut din femeie, pe cale naturală, așa cum mărturisește Mântuitorul Iisus Hristos despre Sfântul Ioan.”

„Poporul nostru l-a cinstit pe Sfântul Ioan încă de la începuturile sale ca popor, ca dovadă numele popular al sărbătorii, Sântion, care arată originea latină a acestuia, de dinainte de venirea slavilor și de conviețuirea noastră cu ei pe aceste meleaguri. Mai  mult decât atât, conducătorii politici din vechime, voievozii noștri creștini, descălecători de țară, dătători de legi și datini, așa cum îi numesc cronicile, la momentul urcării pe tronul voievodatelor românești, Țara Românească și Moldova, atunci când erau unși, încoronați și întronizați, primeau, pe lângă numele de la botez, și numele de Ioan, de la Sfântul Ioan Botezătorul, deoarece aveau conștiința că au misiunea sfântă ca, în voievodatele conduse de ei, calea Domnului să o gătească, adică să pregătească pământul cel duhovnicesc pentru primirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și să apere credința creștină ortodoxă.”

Preacucernicul Părinte Aurel Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a adresat cuvânt de bun venit Chiriarhului, iar Parintele Paroh Ioan Lucian Moldovan a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru dragostea și purtarea de grijă pe care o arată enoriei Dicănești, fiind pentru întâia oară când un Ierarh al locului slujește la hramul bisericii, de la zidirea acesteia în anul 1934. Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie s-a aflat pentru a doua oară la Dicănești, după ce în anul 2017, în ziua de 22 octombrie, a resfințit biserica parohială, după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.

În cuvântul festiv rostit la final, Chiriarhul Oradiei a făcut alese urări de ani mulți și binecuvântați, cu sănătate, bucurie duhovnicească și multe împliniri, dreptmăritorilor creștini care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, dar și tuturor credincioșilor, cu prilejul intrării în noul an 2020.

Pr. Cristian Rus