La sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor puterilor cerești, miercuri, 8 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat la Dumnezeiasca Liturghie de la cea mai veche vatră de sihăstrie monahală din Eparhia Oradiei, Mănăstirea Izbuc, oficiată de Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii și exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Episcopia Oradiei, înconjurat de soborul slujitor al mănăstirii, în catholiconul închinat Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

La momentul chinonicului, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, vorbindu-le tuturor celor prezenți despre importanța și rolul Îngerilor în viața creștinului, cinstirea lor datorându-se călăuzirii și sprijinirii în strădaniile noastre de a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-I oferi doxologia și adorarea care I se cuvin doar Lui și de care suntem datori, ca făpturi create din iubire și pentru iubire.

În deschiderea cuvântului, Preasfinția Sa a descris caracteristicile fundamentale ale făpturilor îngerești, realitatea angelică fiind una față de care ne putem raporta numai prin intermediul scrierilor sfinte și a experiențelor umanității, de unde reușim să desprindem câteva coordonate constante. Nu îi cinstim pe Îngeri într-un mod idolatru, adică nu ne închinăm lor asemenea unor zeități, așa cum au fost reprezentați ei, cu aripi, în culturile străvechi și civilizațiile Orientului Antic, începând cu cele mesopotamiene și continuând cu cele mai apropiate de noi, din lumea greco-romană, unde duhurile apăreau întraripate. Această reprezentare cu aripi sugerează faptul că sunt făpturi cerești și nu au proprietăți comune cu ale oamenilor. Noi suntem din pământ, dar avem și o parte imaterială, sufletul. Suntem mai „grei” decât Îngerii, însă nu înseamnă că nu avem posibilitatea să ne înălțăm din darul lui Dumnezeu. Consistența noastră, datorită trupurilor, este mai densă decât a Îngerilor, ei fiind, am putea să spunem dar nu întru totul corect, făpturi eterice, adică imateriale, vorbind în terminologia clasică a Antichității eline. Îngerii sunt reprezentați ca sugerând că sunt făpturi, creaturi, întrucât au început ca și noi oamenii, spirituale, nu au ceva material, deși Dumnezeu le îngăduie să ia o anumită corporalitate atunci când Dumnezeu are un mesaj de transmis. Dar momentele de acest fel sunt rarisime și Dumnezeu are mare grijă cui i se întâmplă.

Apoi, Preasfinția Sa a amintit câteva episoade biblice relevante din istoria arătărilor îngerești, subliniind faptul că fiecare anghelofanie are ca finalitate, mai mult sau mai puțin evidentă la prima vedere, indicarea spre misterul hristic, Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Toate momentele din Sfânta Scriptură în care apar Îngerii conduc la Hristos, la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și la Misiunea pe care Fiul lui Dumnezeu o are de îndeplinit, mântuirea noastră. Toate anghelofaniile din Sfânta Scriptură, în mod direct sau indirect, fac trimitere la Hristos, inclusiv apariția angelică înaintea lui Tobie aflat în călătorie, arătându-ne cum călătoria noastră pe pământ este călăuzită spre Cel Care este Calea cea adevărată ce ne duce la direcția și ținta pe care Dumnezeu o vrea, adică în brațele lui Dumnezeu-Tatăl, în Împărăția cerurilor. Calea aceasta ne-o deschide Cel Care este Calea. Hristos este Calea. Așadar, faptul că cinstirea Îngerilor are un profund caracter hristocentric, hristologic, hristopet, adică ne trimite spre Centrul, care este Hristos, ne este descoperit în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, dar și Mântuitorul vorbește despre taina propriei Sale misiuni, atunci când Patriarhul biblic Iacob-Israel adoarme cu capul pe piatră și vede în vis o „scară” care unește cerul cu pământul și pe care urcă și coboară Îngerii lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos îi spune lui Natanael mai mult, deslușirea, că vor vedea pe Îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului – adică Fiul lui Dumnezeu înomenit, Care Se face Fiul Omului ca să ne mântuiască pe noi. El este Calea, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului. Pentru aceasta îi cinstim pe Sfinții Îngeri, nu mai mult decât este corect din punct de vedere al credinței, dogmatic și canonic. Pentru că toți, împreună cu Îngerii, suntem invitați să-L preamărim pe Dumnezeu Cel Proslăvit și Glorificat tocmai prin iubirea Sa nebună și smerenia de care nu vom fi niciodată în stare.

Întrucât spațiul monahal este unul dedicat oamenilor care-L caută în mod necontenit pe Dumnezeu, al „îngerilor în trup”, Episcopul Oradiei a concluzionat prin a-și atenționa auditoriul afierosit cu privire la întâmplările extra-ordinare prin care pot trece în viața duhovnicească personală, fiind nevoiți să cunoască evantaiul infinit al modalităților prin care diavolii, care rămân, totuși, îngeri, dar căzuți, încearcă să-l rătăcească pe om în pelerinajul spre Împărăția lui Dumnezeu. Suntem avertizați de Dumnezeu și mai ales de Părinții Bisericii, care ne-au lăsat toată literatura filocalică a Bisericii, fiind oamenii sfinți cărora tot Dumnezeu le-a descoperit, că ar fi bine să ne ferim de aparițiile angelice, cu precădere a îngerilor de lumină, pentru că diavolul are puterea și posibilitatea și îngăduința ca să ne ispitească să apară astfel, ca să ne inducă în eroare. De ce? Pentru că cel căruia i se arată îngerul de lumină începe să se gândească că a dobândit ceva dar înaintea lui Dumnezeu și poate să facă minuni. Și așa apar marile pericole și riscuri, ispitele de partea dreaptă. Să nu uităm, Sfinții cei mari, în pragul morții fiind, mărturiseau că încă n-au pus început bun pocăinței. Oricine dintre noi are gânduri de mândrie și crede despre el că este cineva sau că faima sa îi asigură succesul și că el e nemaipomenit față de semenii săi, se află în înșelare demonică. Indubitabil. Și chiar dacă îndrăznește să propovăduiască ere mesianice, nu face decât să fie înaintemergător al duhului antihristic care-L maimuțărește pe Hristos. Nouă, însă, după cuvântului Sfântului Pavel, să nu ne fie a ne lăuda decât în Crucea Domnului Iisus Hristos, căci prin ea ne vine mântuirea! Pe ea o contemplăm și de ea se cutremură diavolii, îngerii cei căzuți.

La sfârșitul sfintei slujbe, Părintele stareț Mihail Tărău a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului Oradiei pentru cuvântul de zidire sufletească și pentru bucuria de a-l avea, la ceas sărbătoresc, în mijlocul obștii mănăstirești încredințate spre călăuzire.

În aceeași zi, la ceasul înserării, la Mănăstirea Izbuc s-au desfășurat slujbele privegherii în cinstea unuia dintre ocrotitorii așezământului monahal, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, care s-a mutat în veșnicia lui Dumnezeu chiar în ziua de pomenire a Sfinților Arhangheli, 8 noiembrie 1920, fiind cinstit an de an, de fiecare dată cu intensitate tot mai sporită, de Biserica Ortodoxă ziua următoare serbării angelice.

În dimineața zilei următoare, joi, 9 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei alături de starețul și soborul slujitor al mănăstirii, preoți și diaconi a oficiat Dumnezeiasca Liturghie întru binecuvântata și sfințitoarea aducere aminte a Sfântului Arhipăstor al Eghinei, prezent haric la Mănăstirea Izbuc, dar și fizic prin mijlocirea sfintelor sale oseminte străjuite de racla de argint găzduită de biserica cea mare a mănăstirii ocrotite și de el.

După citirea cuvântului evanghelic rânduit, Episcopul meleagurilor bihorene a ținut un cuvânt de învățătură în care a creionat portretul Sfântului Ierarh Nectarie, a cărui virtuozitate nu l-a scutit de răutatea și greutatea provocărilor rânduite de stăpânitorul acestei lumi, pe care a biruit-o, aidoma Domnului, prin răbdare și bunătate.

Ierarhul a afirmat faptul că inima bună și îndelunga răbdare sunt cele două calități prin care Sfântul Ierarh Nectarie face ca evlavioșii creștini să se atașeze sufletește și să creeze legături spirituale atât de strânse cu Taumaturgul Eghinei. Astăzi este ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Făcătorul de minuni și Vindecătorul de boli, aproape contemporan cu noi, care a rămas în memoria Bisericii ca un chip luminat de păstor al turmei sale. A avut mult de pătimit în cursul vieții sale pământești, toate răutățile lumii neputând să îl atingă, din darul lui Dumnezeu, dar și pentru că, mai ales, avea o inimă bună. De aceea, în viața  Sfântului Nectarie, lucrarea harului Duhului Sfânt a fost cu rod bogat încă din viața de aici, de pe pământ, și cu atât mai mult după ce s-a mutat la veșnicele locașuri ale Părintelui ceresc, primind puterea să fie, prin rugăciunile sale smerite, să fie săvârșite minuni și vindecări ale bolilor. Sfântul Nectarie este un Sfânt care, cel mai mult, a rămas în memoria credincioșilor prin bunătatea Sa. De aceea creștinii au mare evlavie la Sfântul Nectarie, căci îi simt mereu ajutorul care nu întârzie niciodată să apară.

La norul de mărturii generat de ajutorul, ocrotirea și tămăduirea mijlocite de Sfântul Nectarie, Preasfințitul Părinte Sofronie a mărturisit că și în viața sa acest sfânt minunat a lucrat în chip miraculos, simțindu-i adesea sprijinul plin de dragoste. Aduc cu smerenie și recunoștință mărturii și din viața mea personală, pentru că este vorba de mama mea – Dumnezeu să o odihnească cu drepții, căci viețile mamelor noastre sunt întrepătrunse cu viețile noastre. Mama a avut întotdeauna și are evlavie mare la Sfântul Nectarie, și astfel, într-o vreme de încercare, de boală, la sfârșitul unui canon de patruzeci de zile de rugăciune zilnică, citind Acatistul Sfântului Nectarie, s-a vindecat în chip miraculos de suferința respectivă – era vorba despre o tumoră malignă la față, un carcinom cu evoluție lentă. În noaptea împlinirii celor patruzeci de zile ale canonului, l-a visat pe Sfântul Ierarh Nectarie, pe care nu-l văzuse niciodată, bineînțeles, îmbrăcat în veșminte arhierești, aici, în curtea Mănăstirii Izbuc. Mama i-a cerut ajutorul de la Oradea, unde era, însă Sfântul aici i s-a arătat în vis. Pentru că cine citește viața Sfântului află că cei care au evlavie și îi cer ajutorul, se întâmplă adesea să îl viseze. De aceea, Sfântul a dorit să vină aici, la Izbuc, știind câți pelerini au evlavie și vin aici să îi ceară ajutorul.

Văzând stăruința în bine și adevăr a Sfântului Nectarie și demnitatea cu care și-a purtat crucea vieții, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să privească la chipul Sfântului Ierarh în căutarea inspirației și motivației pentru a duce o viață asemenea,  aproape de Dumnezeu, ca aproape să-I fim și după ce închidem ochii pentru lumea de aici. Într-o astfel de zi specială se cuvine să ne aducem aminte de datoriile noastre speciale pe care le avem unii față de alții, care înseamnă înmulțirea bunătății și învățarea pildei Sfântului Nectarie. Să-i ajutăm pe cei săraci, pe cei în lipsuri și nevoi, dar, mai ales, în vremuri de prigoană, de primejdii, de răutăți și nedreptate, să nu răspundem răului cu rău! Ci să ne comportăm creștinește, răbdând, îngăduind, iertând și invocând neîncetat binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru că dreptatea Lui tot se va vădi. Să nu uităm nicio clipă, răzbunarea nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu, El face lumină și dreptate. El răsplătește fiecăruia după ce este în inima lui; Sfântului Nectarie și oamenilor buni, cu arătarea Feței Sale, celor răi care ascultă de necuratul și sunt înaintemergătorii lui antihrist, după ce este în inima lor. Nu Dumnezeu dă întunericul, ci ei îl caută, iar Dumnezeu îngăduie să îl și primească. Nouă, însă, să nu ne fie astfel de lucruri cu familiaritate, ci să le îndepărtăm și gândurile noastre toate să le înălțăm spre Dumnezeu și Lumina Sfinților, Lumina lui Hristos.

La dumnezeiasca slujbă Episcopul Oradiei l-a promovat în treapta slujirii preoțești pe diaconul Andrei-Gabriel Bențe pe seama bisericii Buna Vestire și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din localitatea bihoreană Borod, spre a sluji ca preot misionar în cadrul Protopopiatului Oradea. Totodată, Chiriarhul l-a hirotesit întru duhovnic pe noul preot misionar.

Sfârșitul Sfintei Liturghii a fost marcat de slujba de pomenire săvârșită de Ierarhul locului pentru odihna și mântuirea sufletelor tuturor stareților, slujitorilor, monahilor și monahiilor, fraților și surorilor care s-au nevoit în lavra Izbucului, precum și pentru mijlocirea iertării și binecuvântării cerești pentru sufletul mamei Preasfinției Sale, doamna Maria Drincec, mutată în cereștile locașuri în ultima zi a anului trecut.

În încheierea frumoasei zile de sărbătoare, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii, a rostit o cuvântare festivă în care i-a mulțumit Chiriarhului locului pentru bucuria și frumusețea pe care le-a sporit prin prezența sa la fericitul prilej al prăznuirii marelui Sfânt Ierarh, atât de iubit și atât de prezent în poporul român. Părintele stareț a amintit, de asemenea, despre legătura duhovnicească specială pe care mănăstirea, viețuitorii și pelerinii ei o au cu Sfântul Ierarh Nectarie și, implicit, dragostea părintească pe care cu toții o resimt revărsându-se de la îndelung-răbdătorul Taumaturg al Eghinei.