În Duminica Samarineanului milostiv, 16 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Gepiș, Protopopiatul Tinca, prilej cu care Ierarhul a sfințit pictura sfântului lăcaș, iconostasul și icoanele ce îl împodobesc.

Iconica parabolă rostită de Mântuitorul Hristos marchează în mod indubitabil începerea urcușului duhovnicesc al Postului Nașterii Domnului, indicând sensul de căpătâi al intervalului lăuntric până la marea sărbătoare a Nativității: imprimarea în noi a Iubirii milostive a lui Dumnezeu și înțelegerea că aproapele este tot omul ce vine în lume. După lectura programatică a pasajului lucanic (Luca 10, 25-37) din cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care, urmând firul parabolei, a arătat că mila este adevărata măsură a iubirii, temelia comuniunii cu Dumnezeu și calea prin care, vindecând răceala inimii și depășind mândria lumii, ne asemănăm Samarineanului milostiv, adică Însuși Domnului Hristos.

În partea de debut a omiliei sale, Ierarhul a tâlcuit temelia înțelesului evanghelic al parabolei, arătând că mila este adevărata formă a iubirii, cea care nu condiționează, nu revendică și nu se răcește în fața frustrărilor omenești:

„Parabola de astăzi ne arată că suntem datori cu iubire unii față de alții. Cum ne putem iubi aproapele? Mântuitorul Se folosește de pilda pe care am ascultat-o, iar răspunsul evident, care reiese din desfășurarea relatării, este că aproapele este cel care a făcut milă, adică cel care a avut milă, cel căruia i-a fost milă de aproapele. Mila este adevărata iubire de aproapele, așadar. În milă nu este loc de iubire pătimașă, de iubire interesată, condiționată. Pentru că noi, din păcate, atunci când începem să deprindem să înțelegem ce înseamnă iubirea și facem exerciții de iubire și învățăm să iubim, ajungem să iubim condiționat, interesat. Din păcate, oamenii se înstrăinează de multe ori de Dumnezeu. Interpretând după mintea lor, oamenii cred că dacă nu le sunt îndeplinite pretențiile, dorințele, rugăciunile lor, așa cum ei doresc, ar însemna că Dumnezeu nu ne iubește; de unde, înstrăinarea de Dumnezeu și răcirea dragostei față de El. Și dacă ne comportăm cu Dumnezeu astfel, nu e de mirare că atunci când vine vorba de iubirea aproapelui, chiar și în privința iubirii celor din propria familie, dacă nu ne sunt satisfăcute toate pretențiile, poftele sau dorințele, începem și noi să ne răcim, pentru că ne-am înstrăinat de ceea ce Dumnezeu așteaptă de la om, pe care l-a creat după Chipul Său. Iar Dumnezeu este Iubire. Și, da, dragii mei, noi datori suntem cu iubire unii față de alții.”

În siajul referirii la această Lumină a milei, cuvântul Ierarhului a curs firesc spre adâncimea Lucrării dumnezeiești în viața noastră, arătând că răspunsul lui Dumnezeu nu întârzie niciodată fără un sens precis și că răceala inimii, născută din mândrie și neîncredere de cele mai multe ori, nu face decât să sporească întunericul lumii:

„Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este cea care ne ține în viață. De aceea, trebuie să înțelegem că atunci când Dumnezeu nu ne răspunde imediat rugăciunilor noastre, chiar și atunci când cerem ceva bun și îndreptățit, este pentru că noi nu suntem pregătiți să primim darul lui Dumnezeu. Iar când cerem ceva nesăbuit, nepotrivit cu firea noastră, cu darurile pe care Dumnezeu le-a pus în noi, Dumnezeu știe de ce ne ferește, de ce ispite, de ce curse, de ce primejdii, de ce pericole pentru viața noastră, întrucât cerem cele care nu sunt pe măsura făpturii noastre. De asemenea, în legătura cu aproapele, de multe ori, dacă nu ni se răspunde iubirii noastre sau felului în care înțelegem noi să ne manifestăm iubirea, începem să ne retragem și să ne răcim. Din păcate, există și variante în care se merge mai departe, putând să se ajungă la lucruri nepotrivite: răutate, ură, sete de răzbunare. Asta nu face nimic, decât să amplifice răul de pe pământ și iadul din lume. Iar acolo unde este rău, întuneric și iad, nu poate străluci Bunătatea lui Dumnezeu. Da, El este Atotputernic, dar nu are niciun amestec cu lumea răului, care este lumea morții. Iar Dumnezeu este Viața. Dorința omului este să trăiască, nu să moară. Răutatea omoară. Răzbunarea ucide. În general, răul este îndreptat asupra celui care este urât sau asupra celui care se încearcă răzbunarea, însă răul consumă de fapt pe cel care urăște și pe cel care dorește răzbunarea. Acolo este lucrarea necuratului, care îl desfigurează pe om și îl îndepărtează de Izvorul Vieții. Pentru a ne mântui, pentru a fi vii, avem nevoie să fim și să rămânem în comuniune cu Cel Care este Viu și plin de Milă, cu Dumnezeul Iubirii milostive.”

În concluzia cuvântării, întru această trezvie a inimii, cuvântul Ierarhului a dus pasul firesc către icoana Samarineanului milostiv, dezvăluind că în chipul „străinului” Se arată Însuși Hristos, Cel ce ridică pe cel căzut și ne cheamă să-I urmăm, cu smerenie și milă, pe drumul dintre Ierihonul lumii și Ierusalimul cel ceresc:

„În zilele noastre, pentru că am ajuns stăpâniți de duhul mândriei, a-ți fi milă de cineva a ajuns să fie un lucru mai degrabă defăimat, decât lăudat. Vedem însă că în ochii lui Dumnezeu mila este o virtute de căpătâi. De aceea, dragii mei, dacă dorim să moștenim viața cea veșnică, să nu ne luăm după sfaturile lumii și după ceea ce lumea păcatului încearcă să ne învețe, ci să ținem dreptarul credinței așa cum ni l-a lăsat Dumnezeu-Tatăl prin Fiul Său întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care este prezent în viața Bisericii prin tainica lucrare a Duhului Sfânt, iar, prin Biserică, în viețile noastre; și prin smerita noastră trecere și purtare în lume, în lume. Chiar și în lumea de astăzi, care adesea este crudă și nemiloasă. Noi însă nu avem voie să fim așa! Între creștini, așa ceva nu are ce căuta! Pacea și liniștea sunt cele mai de preț, căci prin ele reușim să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii. Altfel spus, grija noastră de căpătâi nu are rost să fie succesul aici, în viața de pe pământ, ci să se îndrepte spre ceea ce vine. Aici e o picătură, dincolo e veșnicia. Veșnicia nu este tot una dacă o petrecem cu Dumnezeu, cu Domnul Păcii și al Unității sau în întuneric – să nu fie! Pentru a ajunge în Lumină, trebuie să urmăm Samarineanului milostiv. Dar Cine este Samarineanul milostiv? Este chiar Cel Care vorbește despre Samarineanul milostiv. Este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Căci „samarinean”, în ochii poporului iudeu, însemna un străin, un impur – pentru că s-au amestecat cu alte popoare – și un înstrăinat de tradițiile iudaice și de Lege. În chipul acestui străin – socotit impur – Se ascunde Însuși Cel Care vine în lume ca un străin, în lumea pe care El a creat-o. El este Domnul nostru Iisus Hristos. El e Samarineanul milostiv. A avea milă, a te comporta ca Samarineanul milostiv înseamnă a fi ca Hristos. Noi, prin Taina Sfântului Botez, nu suntem doar încorporați în Biserică, ci suntem îmbrăcați în Hristos, pentru că Îl purtăm în noi. Dar prin păcatele noastre, prin mândria și ambițiile noastre nebunești, nu lăsăm să crească Viața lui Hristos în viața noastră. Nu Îl lăsăm pe Hristos să ne maturizeze duhovnicește, să ne îmbrace cu puterea Sa, ca să putem să Îi urmăm Lui. De ce? Pentru că nu mai avem milă nici măcar față de noi înșine, ajungând să ne comportăm cu propria viață ca niște tâlhari; aceiași tâlhari care l-au tâlhărit pe sărmanul om ce era pe cale, între Ierusalim și Ierihon. Așa e viața noastră. Între Ierihon și Ierusalim, între lumea de aici și Ierusalimul cel ceresc.”

Dumnezeiasca Liturghie a găzduit și două hirotonii, Preasfinția Sa promovând în treapta slujirii sacramentale a preoției pe diaconul Ioan-Sebastian Florea pentru Parohia Dicănești din Protopopiatul Oradea, iar tânărul teolog Justin Mureșan fiind hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea.

Pentru frumoasa activitate pastoral-misionară și administrativă, Ierarhul Oradiei l-a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Dan-Marcel Iluța.

La finele programului liturgic, Părintele Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, a ținut alocuțiunea festivă îndătinată, iar preotul paroh Dan-Marcel Iluța a adresat cuvinte de recunoștință și mulțumire față de Chiriarhul locului pentru bucuria duhovnicească prilejuită de slujirea sfințitoare și cuvântul ziditor de suflet. Cu această ocazie, părintele paroh a dăruit Ierarhului o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia sau Mângâietoarea de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, i-a binecuvântat pe cei prezenți, dorindu-le să aibă parte de un post cu frumoase roade spirituale și bucurii lăuntrice. În semn de prețuire față de ostenitorii din parohie, Chiriarhul a oferit câteva diplome de apreciere, după care s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2025: O pregătire de sfințire pentru trup și suflet.

pr. Andi-Constantin Bacter