Tabăra „Vara Altfel” 2025 – o vară a copilăriei, a credinței și a bucuriei
Sub îndemnul scripturistic: „Adevărat zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei, 18,3), în perioada 26 iulie – 3 august 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Parohia Ortodoxă Română Cuzap, din Protopopiatul Marghita, a fost gazda primitoare a celei de-a treia ediții a taberei „Vara Altfel”, proiect educativ și recreativ, destinat elevilor din ciclul primar și gimnazial. Ediția din acest an, cu cei mai mulți beneficiari de până acum, a reunit peste 150 de copii din Parohia Cuzap și din localitățile învecinate. Tabăra de vară a fost organizată de Asociația Cultural-educativă Educoolt din Județul Bihor, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Cuzap și cu Asociaţia social-cultural-sportivă Palisada, sub coordonarea unor oameni inimoși, devotați și pasionați. Dintre aceștia îi menționăm în mod deosebit pe părintele Ioan Toma – parohul Parohiei Cuzap, Cosmin Patca - lector universitar la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și ale Comunicării, din cadrul Universității din Oradea, Lucian Maghiar - profesor de educație fizică și sport, Ionuț Chirodea - profesor de matematică, Alina Șipoș - profesoară de religie, Nicolae Șipoș – angajat al M.A.I. și Ana Petrila - studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea. Alături de ei, au contribuit doamna preoteasă Mariana Toma, Cătălin și Cătălina Bălin, Dalia Șipoș, Carolina Vereș, Florin și Ioana Maghiar, precum și o echipă de tineri voluntari entuziaști: Elena Scurt, Dalia Gal, Taisia Șipoș, Larisa Maghiar și Leonard Giarca.
Pentru o mai bună organizare, copiii au fost împărțiți în două serii și structurați pe categorii de vârstă, formând astfel echipe mult mai ușor de coordonat în cadrul activităților. Cei mai mici dintre ei, cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani, au fost organizați în grupe vesele, precum „Fluturașii” și „Buburuzele” și s-au distrat de minune timp de 4 zile, între 26 și 29 iulie, fiecare zi fiind presărată cu jocuri, întreceri, povești, cântece și rugăciuni, totul într-o atmosferă caldă și plină de veselie. Cea de-a doua serie, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, și-a desfășurat activitățile în prioada 31 iulie – 3 august. Copiii au fost de asemenea împărțiți în 4 grupe, fiecare dintre acestea fiind coordonate de câte doi lideri. Fiecare zi a debutat cu mișcări de înviorare în aer liber, urmate de o oră duhovnicească, în care copiii au putut învăța despre valorile esențiale ale credinței creștine. Pentru această activitate, în fiecare zi, în tabără au fost prezenți invitați speciali, care au pus în inimile copiilor gânduri duhovnicești și învățături de morală creștină, prezentate într-un mod specific, adaptat vârstei și nivelului de percepție al participanților. Dintre oaspeții de seamă, care au răspuns cu bucurie invitației organizatorilor, îi amintim cu recunoștință pe părintele Laurențiu-Florin Brîndaș, consilier eparhial pentru cateheză și activități cu tineretul la Centrul Eparhial Oradea, protosinghelul Chesarie Pondroș, starețul Mănăstirii Voivozi, din Eparhia Oradiei, părintele Alexandru Vereș, paroh al Parohiei Cetea, părintele Constantin-Petru Filip, de la Parohia Marghita I și părintele Ioan Toma, gazda și sufletul taberei, fiecare invitat abordând teme precum viața tânărului creștin, copilăria de altădată, smerenia, bunătatea și sinceritatea. Fiecare zi a avut ca temă principală una din ideile de bază prezentate în cadrul orei duhovnicești, temă aprofundată prin activități de socializare și unele de tip craft, însoțite mereu de pricesne și pilde creștinești. Pe lângă latura duhovnicească, în fiecare zi s-au desfășurat jocuri de echipă, întreceri sportive, drumeții și alte activități menite să dezvolte spriritul de inițiativă, îndemânarea, curajul, încrederea și buna comunicare între participanți. Dintre acestea, cele mai apreciate au fost „Exatlon Valea Răchiții” și „Cuzap Express”. În cele două duminici ale taberei, copiii au participat la Sfânta Liturghie în biserica din enorie, unde au cântat cu emoție în fața credincioșilor. De asemenea, cei care au participat la concursul de cunoștințe biblice au fost răsplătiți cu câte un exemplar al Sfinei Scripturi, ca dar simbolic din partea organizatorilor.
Bucuria copiilor a fost evidentă pe tot parcusul taberei, atât pentru cei mai mici cât și pentru cei mai mari, aceștia fiind profund impresionați atât de jocurile și activitățile desfășurate, cât și de frumusețea naturii înconjurătoare pe care au avut ocazia să o exploreze într-un mod ghidat și protejat. În ultima seară a taberei, cele două serii s-au reunit pentru a se bucura împreună de un impresionant foc de tabără, în jurul căruia au cântat și și-au exprimat bucuriile trăite, regretul despărțirii dar și dorința de a participa la următoarea ediție, totul într-o fascinantă atmosferă marcată de zâmbete sincere, îmbrățișări calde și în mod firesc de lacrimi.
Privind în urmă, organizatorii aduc mulțumiri Lui Dumnezeu pentru această reușită, părinților pentru încredere și ajutor și tuturor celor implicați în buna desfășurare a proiectului pentru dragostea și devotamentul cu care s-au dedicat în scopul cultivării iubirii, credinței și a încrederii.
Pr. Ioan Toma







