În Duminica tămăduirii femeii gârbove, a douăzeci și șaptea după Pogorârea Duhului Sfânt, 7 decembrie 2025, când Biserica face pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și a Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul bunilor credincioși ai Parohiei Oradea-Zorilor, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie.

Pornind de la pasajul evanghelic consacrat acestui popas duminical (Luca 13, 10-17), predica Chiriarhului meleagurilor bihorene s-a concentrat asupra felului în care Domnul Hristos lucrează tainic vindecarea, arătând, prin smerenia tăcută a femeii gârbove, că adevărata ridicare a omului nu se naște din pretenții pripite și condiționări lumești, ci din credința statornică și disponibilitatea de a înțelege și primi darul eliberării de păcat și de moarte.

În partea introductivă a cuvântării omiletice, Ierarhul a arătat că vindecarea femeii gârbove ne reamintește, cu finețea teandrică a minunilor lui Hristos Domnul, că omul este chemat să-și regăsească verticalitatea lăuntrică și bucuria de a privi spre cer, acolo unde Biruința Lui rămâne neschimbată „ieri, astăzi și mâine”:

„În Duminica în care ne aflăm, din Sfântul Post al Nașterii Domnului, suntem martorii duhovnicești ai minunii vindecării femeii gârbove, chinuită de optsprezece ani de stăpânirea întunericului care dorea să o umilească, adică să o țină cu chipul înspre pământ, iar nu cu privirea spre cer. Minunea săvârșită de Domnul este doar una dintre multele minuni ale Fiului lui Dumnezeu și o încredințare că El este Mesia Cel Vestit de Proroci că va veni și va lua asupra Sa toată boala și toată neputința din popor. Și așa și este! Tocmai de aceea, pericopa evanghelică se încheie cu un cuvânt foarte frumos: s-au rușinat toți cei care au fost împotriva Lui, iar poporul se bucura de toate faptele strălucite săvârșite de Dânsul. De unde înțelegem că Dumnezeu descoperă că femeia aceasta greu încercată nu și-a pierdut nicicând speranța mesianică pe care poporul o avea, pentru că poporul ales știa că avea să vină Mesia, Izbăvitorul. Noi suntem acum în Postul Crăciunului și ne pregătim pentru întâlnirea cu Cel Care este Mesia, Mântuitorul nostru, Izbăvitorul nostru din moarte! Cel Care vine și Se face Om ca să ia asupra Sa povara tuturor bolilor și neputințelor și suferințelor noastre, iar, în cele din urmă, să primească moartea, pentru ca vrăjmașul nostru cel din urmă, moartea, să fie zdrobit. Toată această bucurie a poporului vine din speranța lui mesianică, iar bucuria poporului pentru toate faptele cele preamărite săvârșite de Dânsul este bucuria poporului creștin din toate timpurile și din toate locurile pentru Biruința Întâiului-Născut din morți asupra tuturor răutăților și, bineînțeles, rușinarea tuturor celor care Îi stau împotrivă, care I-au stat sau Îi vor mai sta. Ieri, astăzi, mâine.”

Preasfinția Sa a mai punctat că, în smerenia tăcută a femeii gârbove, pe care Dumnezeu o tămăduiește fără niciun fel de condiție, se descoperă chipul iubirii lui Dumnezeu, Care nu răspunde impulsurilor noastre grăbite, ci ne conduce spre singura eliberare deplină, de păcat și de moarte:

„Mesajul pe care vrea Dumnezeu să ni-l transmită este mesajul Iubirii Sale față de noi. Vrea să ne spună că, așa cum femeia cea gârbovă nu și-a pierdut speranța, nici noi nu avem voie să ne pierdem speranța! Dumnezeu este aici, împreună cu noi! Și ne ajută! E doar la o aruncătură de gând de noi. Ce ne împiedică să vedem ajutorul lui Dumnezeu sau să-l cerem? Tocmai mândria că noi am fi cineva, că am merita ceva, că noi suntem mai buni ca ceilalți și avem pretenție din partea lui Dumnezeu ca îndată să ne împlinească dorințele și să ne asculte. Și dacă nu reușim direct, atunci apelăm la prieteni, cunoștințe, relații, făgăduim lui Dumnezeu și uităm să ne ținem făgăduința. Ei bine, Dumnezeu nu uită. Și atunci, ce facem dacă noi lăsăm mândria să lucreze în viețile noastre? Ne înșelăm pe noi înșine. Pe când, în duh de smerenie și recunoscând micimea noastră înaintea lui Dumnezeu și că nu merităm nimic, dar noi sperăm, Dumnezeu, fără să-I cerem, vine și împlinește ceea ce știe că noi avem nevoie. Femeia gârbovă nu a venit să-I spună Mântuitorului Iisus Hristos: «vindecă-mă, Doamne! Doamne, neputincioasă sunt de optsprezece ani și mă chinui! N-ai face Tu bine să mă vindeci?» Nu spune nimic din toate acestea. Hristos o vede și o vindecă! Pentru că Dumnezeu ne vede și ne vindecă. Știe El mai bine decât noi ce avem nevoie să Îi cerem. Noi adesea Îi cerem lui Dumnezeu cu obrăznicie măriri și înălțări. Și Dumnezeu ne dă, din mila Lui, dar uităm să Îi fim recunoscători și uităm să împlinim ceea ce am spus că vrem să facem. Uităm. În orice caz, trebuie să luăm aminte că, atunci când ne rugăm, nu avem voie să-L condiționăm pe Dumnezeu. Nu suntem în măsură să-I punem condiții lui Dumnezeu și, mai ales, să judecăm «viteza de reacție» a răspunsului lui Dumnezeu. Noi vrem îndată! Dar nu suntem pregătiți pentru ceea ce cerem@ Dacă ne este de folos, Dumnezeu oferă, dar doar când socotește El că suntem pregătiți. Pentru că nu trebuie să pierdem din vedere că Dumnezeu are un dar mult mai mare de oferit, decât micile pofte ale noastre și pretențiile nesăbuite cu care venim în rugăciune. Și darul cel mare pe care Dumnezeu ni-l rezervă tuturor este ridicarea din robia păcatului și a patimilor care ne țin prizonieri, cu fața la pământ. Ba chiar mai mult decât atât, Darul cel mai mare al lui Dumnezeu este ridicarea noastră, a oamenilor, din robia morții, prin Moartea pe Cruce a Fiului Său Înomenit, pe Care moartea nu L-a putut ține prizonier, ci a înviat a treia zi, Întâiul-Născut din morți fiind, Adam Cel Nou, născut din Noua Evă, pentru ca osânda adusă în neamul omenesc de Adam cel dintâi și Eva cea dintâi – mama tuturor celor vii – să fie ispășită, anulată, desființată prin Adam Cel Nou, Care vine și Se naște, mai presus de fire, din Eva cea Nouă, Maica Duhovnicească a tuturor celor înviați din morți.”

La sfârșitul programului liturgic, Părintele Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei, a rostit îndătinata alocuțiune festivă, iar Părintele conf. univ. dr. habil. Miron Erdei, parohul și ctitorul sfântului lăcaș, totodată cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman” din Oradea, a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului locului, exprimând bucuria duhovnicească a comunității, prilejuită de vizita arhierească în urcușul Postului Nașterii Domnului.

În cele din urmă, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei de față și le-a urat să aibă parte de sărbători cu pace, îndemnându-i să reziste provocărilor duhului lumii care, prin febra consumului și a cheltuielii fără rost, tulbură firescul vieții, și să-și păstreze inima deschisă către cei lipsiți, a căror nevoie se poate preschimba, pentru cel ce o vede, într-un izvor neașteptat de mângâiere și împlinire sufletească.

Cu binecuvântarea Ierarhului Oradiei și prin efortul misionar al comunității parohiale conduse de Părintele profesor Miron Erdei, Parohia Oradea-Zorilor are în grijă un așezământ social pentru copii și tineri, unde sunt găzduiți, îngrijiți și educați optsprezece suflete aflate sub ocrotirea Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, protectorul copiilor. Acest așezământ se integrează firesc în proiectul eparhial „Aripi de înger”, derulat de Asociația Filantropia Oradea în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC), proiect care urmărește procesul de dezinstituționalizare și oferirea copiilor vulnerabili a unui mediu familial sănătos și prielnic integrării sociale. De asemenea, în purtarea de grijă a parohiei se află și Centrul de asistență și consiliere „Stejarul Mamvri”, prin care numeroase persoane aflate în situații de vulnerabilitate, în special vârstnici, primesc sprijin și îndrumare. Totodată, coordonata culturală a enoriei are în vedere, pentru un viitor apropiat, amenajarea unui muzeu parohial ce va adăposti o valoroasă colecție de obiecte bisericești de patrimoniu, strânse de părintele paroh de-a lungul anilor.

pr. Andi-Constantin Bacter