Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Te Deum în străvechea Catedrală din Oradea-Velenţa

Te Deum în străvechea Catedrală din Oradea-Velenţa

Manifestările comemorative de la Oradea au continuat în după amiaza zilei de 19 septembrie, prin vizitarea străvechii catedrale ortodoxe a Bihorului, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oradea-Velenţa, aflată în prezent în ample lucrări de restaurare şi consolidare, unde a fost săvârşită o slujbă de Te Deum, de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, a Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei şi a Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Ungariei, dar şi a numeroşi preoţi din Oradea şi împrejurimi, oficialităţi locale şi centrale şi a unui mare număr de credincioşi din cartierul Velenţa. Răspunsurile la strană au fost date de către corul „Diacon Nicolae Firu” al elevilor de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, dirijat de Arhid. Prof. Ştefan Lakatos.

Chiriarhul Oradiei a rostit, la finalul slujbei de mulţumire, un cuvânt festiv în care a vorbit despre importanţa vechii biserici din Velenţa Oradiei, care a servit drept catedrală episcopală secole de-a rândul pentru românii dreptmăritori din Bihor, iar clădirile administrative din vecinătate, existente până în zilele noastre, au adăpostit sediul Consistoriului orădean timp de peste două veacuri, din 1712 şi până în 1920, perioadă în care autorităţile habsburgice nu au mai permis rezidarea unui episcop ortodox permanent la Oradea, fără a desfiinţa Episcopia Ortodoxă a Oradiei, ierarhii de la Arad fiind cei care au primit sub omoforul lor pe creştinii ortodocşi din Bihor.

Mitropolitul Ardealului a arătat în cuvântul său că cinstirea şi comemorarea înaintaşilor noştri, din neamul românesc atât de mult timp aflat sub persecuţii şi umilinţe, este o datorie a celor care trăim în aceste zile şi un act de responsabilitate faţă de trecut, dar şi faţă de viitor. Înaltpreasfinţia Sa a felicitat pe Chiriarhul Oradiei şi clerul ortodox din Bihor pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 320 de ani de la atestarea oficială a eparhiei, dar şi pe părintele paroh Roman Pintea şi pe binecredincioşii creştini din această veche comunitate românească pentru frumoasa activitate misionară şi filantropică pe care o desfăşoară.

După momentul liturgic, ierarhii şi clerul prezent au vizitat Centrul pentru persoane vârstnice din cadrul Fundaţiei „Consistoria” a parohiei Oradea-Velenţa I, amenajat în clădirea vechiului Consistoriu orădean, prilej cu care Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a rostit un cuvânt de binecuvântare şi a împărţit iconiţe reprezentându-l pe Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei celor 40 de persoane internate în cadrul centrului, iar Preasfinţitul Părinte Sofronie, Chiriarhul Oradiei a oferit, din partea Asociaţiei „Filantropia” a Episcopiei Oradiei, pachete cu pături şi seturi cu obiecte de igienă personală. Au fost vizitate saloanele, cabinetul medical şi bucătăria centrului.

Ziua de 19 septembrie s-a încheiat cu vizita ierarhilor prezenţi la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” şi „Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului” din cadrul Centrului pastoral-social „Vasiliada” al Parohiei Oradea-Velenţa I.