Tinerii Parohiei Brătești i-a colindat pe copiii internați la Spitalul Clinic de Copii din Oradea
Pe data de 23 decembrie 2015, tinerii Parohiei Ortodoxe Brătești, Protopopiatul Tinca, participanți atât în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, cât și în proiectul „Alege școala”, alături de părintele paroh Călin Ovidiu Popa, au desfășurat un program filantropic deosebit la Spitalul Clinic de Copii „Doctor Gavril Curteanu” din Oradea. Astfel, în după-amiaza zilei de miercuri, tinerii parohiei, îmbrăcați în tradiționalul și frumosul port românesc specific Țării Beiușului, încărcați de darurile pregătite de parohie, au pornit spre Oradea spre a aduce în sufletul copiilor bolnavi bucurie și mângâiere.
Ajunși la Oradea, tinerilor și părintelui paroh li s-au alăturat atât doamna Alina Buzle, director al liceului „Constantin Șerban” din Aleșd și secretară a Asociației Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor, cât și domnul Șerban Borda, actor al Teatrului Regina Maria din Oradea. În spital, tinerii din Brătești i-au colindat pe copii și pe cadrele medicale care îi îngrijesc pe aceștia. Apoi, mergând prin toate saloanele, părintele Călin Popa a împărțit iconițe copiilor și însoțitorilor acestora, iar actorul Șerban Borda, întruchipându-l pe Moș Crăciun, a împărțit cadourile pregătite. Astfel, 50 de copii, aflați pe diferite secții ale spitalului, s-au bucurat atât de cadourile și icoanele primite, cât și de frumoasele colinde tradiționale, cântate de tinerii de la Brătești.
Tot cu acest prilej, Parohia Brătești a donat spitalului de copii mai multe pachete cu hăinuțe pentru copiii abandonați în spital, aflați în grija personalului medical.
„Ne bucurăm că și anul acesta am reușit să desfășurăm astfel de acțiuni filantropice alături de tinerii din parohie. Am trăit emoții intense alături de copii suferinzi internați în spital și am încercat să le aducem în suflete bucuria Nașterii Domnului, chiar daca sunt nevoiți să își petreacă sărbătorile în spital anul acesta. Am încercat să îi încurajăm și să le transmitem că nu sunt singuri în suferințele lor și să le punem în suflete bucuria colindului străbun. O bucurie deosebită a reprezentat și faptul că am avut în acest demers alături de noi Asociația Părinți pentru Ora de Religie Bihor, reprezentată de doamna secretară Alina Buzle, dar și pe actorul Șerban Borda, care a reușit să așeze zâmbete și bucurie multă pe chipurile copiilor”, ne-a mărturisit părintele Călin Popa.
În Ajunul Nașterii Domnului, aceiași tineri colindători, alături de părintele paroh, îi vor colinda pe toți credincioșii Parohiei Brătești și le vor oferi tuturor frumoase cadouri de Crăciun.