În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a cincea din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, 10 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității bunilor credincioși ai parohiei Oșorhei, protopopiatul Oradea, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului și Marelui Vasile dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. Această vizită arhierească a fost ocazionată de împlinirea a trei decenii de la sfințirea noii biserici parohiale cu hramul Buna Vestire de către Arhiereul-vicar Ioan Mihălțan, din încredințarea Episcopului Vasile Coman al Oradiei, la praznicul împărătesc al Floriilor din anul 1992.

În prima parte a Sfintei Liturghii, citirea solemnă a Sfintei Evanghelii ne-a adus în atenție două fragmente ale scrierilor sinoptice, Prevestirea Pătimirilor și Cererea fiilor lui Zevedeu (Marcu 10, 32-45), închinat Duminicii a cincea din Sfântul și Marele Post, și Pocăința femeii păcătoase (Luca 7, 36-50), dedicat Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Succedând cuvântului evanghelic, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a subliniat importanța asumării depline a opticii creștinului, din care lipsește cu desăvârșire judecarea și osândirea aproapelui, iar iubirea de vrăjmași este dezideratul cel mai înalt.

În debutul predicii, Preasfinția Sa a făcut referire la prorociile Domnului Hristos cu privire la Pătimirile prin care avea să treacă, enunțând, totodată, rațiunea centrală a acestui Sacrificiu suprem. Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi anunță pe Ucenicii Săi despre cele ce I se vor întâmpla, căci de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu, pentru ca El să Se sacrifice pentru noi, oamenii, pentru urmașii lui Adam, cei care ne-am rupt de Dumnezeu prin neascultare. A fost nevoie să vină El, Fiul lui Dumnezeu, în toate ascultător făcându-Se Tatălui, ca să Se facă Om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, pentru a muri din cauza păcatelor noastre. A venit ca să le pironească pe Cruce, pe Crucea pe care avea să-Și dea El Duhul Părintelui Ceresc. Numai că, fiind Fiul lui Dumnezeu, nu a putut fi ținut de moarte, ci a treia zi a înviat, cum mai înainte prorocise. Toate acestea trebuiau să se întâmple pentru ca noi să putem primi în dar iertarea lui Dumnezeu, adică mântuirea, indiferent de gradul nostru de păcătoșenie. Oricât de tare ne-am fi îndepărtat și rupt de Dumnezeu, Cel Care este Viața cea adevărată, Dumnezeu are putere și dorință de a-l ierta pe om!

Condiția fundamentală a acestei iertări dumnezeiești vizează voința personală a fiecăruia dintre noi, fără de care Cel Atotputernic nu poate să conlucreze cu omul în vederea salvării sufletului de păcat și de moarte. O dovadă extraordinară de conlucrare cu harul dumnezeiesc și de îndumnezeire a voinței omenești este exemplul sfintei cuvioase prăznuite în această zi de întreaga Biserică Dreptmăritoare. Să ne aducem aminte, dragii mei, că Sfânta Maria Egipteanca, înainte de a îmbrățișa chipul îngeresc și a se nevoi în pustie, a avut o viață risipită, așa cum avem mulți dintre noi și ne risipim viața în atâtea păcate, atâtea greșeli, atâtea rătăciri și atâtea căderi. Așa a fost și Sfânta Maria Egipteanca, care a dat dovadă de pocăință exemplară, întorcându-se la Dumnezeu. Viața cuvioasei ne arată cum un om căzut, rupt total de Dumnezeu, poate să ajungă să se împace cu Dumnezeu, iar prin lucrarea lui Dumnezeu împreună cu omul care se hotărăște să își părăsească păcatul și să se întoarcă este posibilă nu doar refacerea omului așa cum a fost, ci se înfăptuiește o legătură de dragoste cu adevărat dumnezeiască față de omul căzut, care ne stă la îndemână tuturor, oricât de păcătoși am fi. De aceea, viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este o pildă că se poate, că Dumnezeu vrea întoarcerea. Astfel, dacă luăm aminte la cele spuse de Mântuitorul în cuvântul Evangheliei și privim cu atenție la dragostea lui Dumnezeu și ajutorul pe care Dumnezeu îl adaugă omului care dorește să își depășească starea păcătoasă, ne dăm seama ce mare șansă avem pentru schimbare și mântuire, numai să vrem lucrul acesta.

Episcopul Oradiei a explicat faptul că această dorință de schimbare și nevoia interioară a omului după Dumnezeu se pot naște în sufletele noastre numai dacă suntem onești cu propria persoană și conștientizăm cât de zadarnice și lipsite de sens sunt toate năzuințele și ambițiile noastre, marea majoritate fiind generate de mai mult sau mai puțin subtila egolatrie. Ceea ce am ascultat în cea de a doua pericopă evanghelică, dacă suntem corecți și cinstiți cu noi înșine, bineînțeles că ne privește pe fiecare dintre noi. Dacă privim în oglinda propriului suflet, cred că avem destule să ne reproșăm, însă, din păcate, în viața de zi cu zi nu prea facem aceasta. Căutăm mai mult să reproșăm celor de lângă noi și mai puțin propriei conștiințe, cea care mereu ne atrage atenția de faptul că, totuși, avem în ochi o bârnă, nu un pai, cum are aproapele. Dar noi pe acela îl remarcăm îndată și refuzăm să vedem toată priveliștea păcatelor noastre, tocmai din cauza bârnei care ne oprește și egoismului care ne-a orbit duhovnicește. Am uitat ce înseamnă dragostea și respectul față de aproapele și găsim foarte ușor motive, pricini și pretexte ca să-l judecăm pe cel de lângă noi. Nu îl ajutăm, nu suntem solidari cu el și nu îi umplem singurătatea cu puținul nostru. Căci, dragii mei, nu întotdeauna este nevoie de bani și jertfe materiale. Întotdeauna, însă, este nevoie de prețuire, de dragoste, de respect și de puțină politețe, ceea ce cam lipsește în relațiile dintre noi, oamenii, uitând de tot ceea ce ține de buna noastră creștere, de la cei șapte ani de acasă și până la ceea ce Sfânta noastră Biserică ne învață Duminică de Duminică, sărbătoare de sărbătoare și zi de zi.

Acutizarea stării de decădere spirituală la care se adaugă preocuparea excesivă și narcisistă de propriul sine nu fac altceva decât să producă dezechilibre considerabile la nivel sufletesc și psihic, din care izvorăsc derapajele majore ale umanității ce afectează și destabilizează întreaga Creație. Împrejurările pe care le trăim nu sunt tocmai fericite și se pare că lumea trăiește o tragedie fără de sfârșit. Cum se termină o pandemie, începe un război și cine știe ce ne mai așteaptă. Toate sunt cauzate de răutățile noastre. Și bolile și suferința și frica, toate ne vin din starea noastră de păcătoșenie. Boala și suferința nu fac altceva decât să ne descopere iminența morții, iar moartea ne înfricoșează tocmai pentru că nu suntem în comuniune cu Dumnezeu, așa cum ar trebui. Ne înspăimântă iremediabil ceea ce poate să se întâmple „dincolo”. Chiar dacă avem iluzia că războiul este în vecinătate, oricând se poate muta și aici. Trebuie să Îi mulțumim și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pace și liniște, dar în orice clipă războiul poate amenința întreaga umanitate, nu doar pe cei care trăim în proximitatea zonelor de conflict ale planetei. Dar, dragii mei, ca să fim sinceri, moartea este cea care ne sperie. De ce? Pentru că ne-am îndepărtat de Dumnezeu și nu mai trăim după voia Lui, ci ne urmărim poftele noastre egoiste, care ne fac orbi sufletește, ne pun pe noi în centrul intereselor noastre și Îl scot pe Dumnezeu din ecuația propriei noastre vieți. E mai comod să ne îngrijim de ceea ce ne preocupă decât de relația cu Dumnezeu. De aici atâta tulburare în viața noastră, de aceea suferim atât de mult și vedem lumea ca pe o „vale a plângerii”. Dacă la noi în viață este război, cum poate să fie în lume altceva?

În astfel de împrejurări, este mai mult decât vital să ne ținem aproape de Biserică, de slujbele și călăuzirea ei coordonată de Duhul lui Dumnezeu, însă apartenența noastră și prezența noastră să nu fie doar de formă, ci să ne calibrăm întreaga noastră ființă la ceea ce pretindem că vrem și că suntem, următori ai Fiului lui Dumnezeu întrupat, ai Dumnezeului Iubirii milostive. În zadar ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini și ne declarăm scriptic credința. Prea puțin ne interesează să fim cu adevărat ceea ce spunem că suntem, creștini ortodocși. Știți ce înseamnă creștin ortodox? Ne-o spune Sfântul Siluan Athonitul. Nu înseamnă doar să declari că ești creștin ortodox. Ce folos pentru aceasta? Creștinul adevărat este cel care își iubește vrăjmașii, căci aceasta ne învață Domnul Iisus Hristos! Ne iubim vrăjmașii sau le vrem moartea? Ne rugăm pentru ei sau îi blestemăm? Suntem cu adevărat creștini ortodocși, numai așa, că ne lăudăm în piețe? Sau că așa am fost botezați fără să avem vreun merit, pentru că părinții noștri au avut această credință? Sfântul Cuvios Părinte Sofronie din Essex ne învață că a-ți iubi vrăjmașii înseamnă a-i suporta și respecta, cel puțin pentru început, și a sfârși prin a-i iubi pe cei douăzeci, treizeci de oameni pe care Dumnezeu ți-i rânduie să-i vezi zi de zi. Dacă pe aceștia nu înveți să-i iubești, cum putem declara că-L iubim pe Dumnezeu și întreaga umanitate, dar nu-i iubești pe puținii oameni cu care ai legătură zilnică? Aceasta înseamnă Creștinismul, dragii mei, iubire totală, așa cum ne-a iubit Dumnezeu!

Cu toate că peisajul omenirii de astăzi este unul îngrijorător și provoacă neliniște în inimi, Preasfinția Sa, concluzionând cuvântul de învățătură, i-a încurajat pe credincioși să nu cedeze în fața răutăților și duhului lumii, ci la fiecare cădere să privească cu nădejde către Dumnezeu, Cel înaintea Căruia nimic nu este cu neputință și nimic nu este de neiertat. Chiar dacă așa stau lucrurile, din păcate aceasta este realitatea, Dumnezeu nu ne lasă. Ne rabdă, ne iubește și ne așteaptă, însă cu condiția să vrem și noi ajutorul Lui! De aceea, mai ales acum, în vremurile pe care noi le străbatem, este nevoie de și mai multă rugăciune, de mai multă stăruință în rugăciune, de mai multă pocăință, de mai multă nevoință, de mai mult post și de mai multă asceză pentru ca să ne desprindem de tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu și să ne apropiem tot mai mult de aproapele și suferința lui. De aceea, iubiți credincioși, să căutăm să facem din viața noastră un „Paști”, adică o trecere de la întunericul răutății și egoismului, la Lumina adusă de Învierea lui Hristos, Lumină în care să ne vedem păcatele și să-l vedem și pe aproapele ca pe un adevărat purtător al Chipului lui Dumnezeu.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Chiriarhul locului a prohirisit în treapta slujirii diaconale pe tânărul teolog Cristi Valentin Edu, pe seama bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din parohia Șușturogiu, protopopiatul Oradea, iar Părintelui Raul Ardelean, preot coslujitor la parohia Pocola, protopopiatul Beiuș, i-a oferit hirotesia de duhovnic.

La momentul chinonicului, un grup de copii și adolescenți din comuna Husasău de Tinca, coordonat de doamna profesor Romina Nemeș, au ținut un mic concert de pricesne specifice perioadei Triodului.

La finele Sfintei Liturghii, în semn de aleasă prețuire pentru bogata lucrare ctitoricească și pentru deosebita activitate pastoral-misionară și social-filantropică, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit Părintelui paroh Nicolae Robotin cea mai înaltă distincție eparhială, Ordinul Episcop Roman Ciorogariu pentru clerici.

În cele ce au urmat, preotul paroh a rostit un cuvânt festiv în care a adus mulțumiri Preabunului Dumnezeu pentru bucuria duhovnicească cu totul specială a aniversării celor treizeci de ani de la sfințirea noului lăcaș de cult al parohiei, timp în care binecuvântarea lui Dumnezeu și mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și-au făcut simțită prezența necontenit. Totodată, părintele paroh și-a manifestat recunoștința față de Ierarhul cetății Oradiei pentru părinteasca purtare de grijă și spirijinul necondiționat pe care l-a oferit parohiei de fiecare dată când a fost nevoie, precum și pentru onoranta distincție acordată. Cu acest prilej sărbătoresc, părintele paroh a oferit Episcopului Oradiei o frumoasă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar primarul comunei Oșorhei, domnul Ioan Gligor, a conferit Preasfinției Sale și preotului paroh o Diplomă de excelență din partea Consiliului local, ca o recunoaștere a contribuției esențiale în activitățile cu caracter cultural și social, benefice dezvoltării armonioase a comunității.

La sfârșit, Chiriarhul locului a mulțumit tuturor celor prezenți pentru primirea călduroasă și pentru momentele înălțătoare de rugăciune pe care le-au trăit împreună în această sfântă zi de Duminică. În mod special, Preasfinția Sa a adus aprecieri Părintelui paroh Nicolae Robotin pentru jertfelnicia pilduitoare cu care a slujit și slujește lui Dumnezeu și poporului lui Dumnezeu, felicitându-l pentru munca neadormită pe care a desfășurat-o în zecile de ani de slujire preoțească, osteneală și jertfelnicie care se reflectă grăitor în edificarea a trei lăcașuri de cult, noua biserică parohială din Oșorhei, cea din cartierul orădean Podgoria și biserica Cimitirului Eparhial din Oșorhei, a casei de copii de la Oșorhei, aflate în grija parohiei, precum și ajutorul substanțial oferit în construirea unor case pentru familii nevoiașe. În încheiere, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească cu conștiinciozitate și temeinicie pentru marea sărbătoare a Sfintei Învieri, sfătuindu-i să pună deoparte grijile lumești și să se preocupe mai mult de efortul spiritual în primenirea sufletului.

Arhid. Andi Constantin Bacter