Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de preoți și diaconi, a slujit Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul bisericii de enorie din Parohia Abrămuț, Protopopiatul Marghita, la prăznuirea celei de a cincea Duminici după Sfintele Paști, Duminica Samarinencei, 2 iunie 2024, când Biserica lui Hristos face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Evocarea extinsei pericope evanghelice a întâlnirii Domnului Iisus Hristos cu femeia Samarineancă de la fântâna patriarhului biblic Iacob (Ioan 4, 5-42) a fost urmată de cuvântul de învățătură al Episcopului meleagurilor bihorene, ocazie cu care Preasfinția Sa a reușit să creioneze înaintea credincioșilor prezenți, prin prisma dialogului din fragmentul ioaneic, întâlnirea simbolică a lui Dumnezeu – Izvorul Apei celei Vii cu umanitatea înstrăinată și autosuficientă, însetată după Apa cea adevărată, singura care poate face din nou rodnic pământul arid al sufletului rătăcitor.

După ce în deschiderea predicii a vorbit despre discrepanțele de ordin religios și cultural ce fac cu totul neobișnuit – pentru vremea aceea – dialogul dintre Domnul Hristos și femeia samarineancă, Preasfinția Sa a descris teologia din spatele unei întâlniri aparent întâmplătoare în arșița zilei, la o fântână. Vorbirea Domnului Iisus Hristos cu femeia samarineancă reprezintă întâlnirea Mântuitorului cu umanitatea căzută. Prin impuritatea credinței ei și prin decăderea ei morală, femeia samarineancă este o imagine fidelă a întregii omeniri în așteptarea întâlnirii cu Dumnezeu. Este o omenire însetată de Dumnezeu, așa cum sufletul femeii samarinence era în căutarea lui Dumnezeu, pe Care oamenii Îl pierd pentru că s-au înstrăinat de El. Însă pentru că Dumnezeu nu vrea să îl piardă, El vine și îl caută pe om. De aceea, Mesia, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, vine către femeia al cărei trup este însetat și al cărei suflet Îl caută pe Dumnezeu. Însetată și flămândă trupește, însetată și flămândă sufletește, înstrăinată de Dumnezeu, impură, așa este umanitatea întreagă. Așa este omenirea în păcat, omenirea decrepită, suferindă, distrusă, bolnavă și lovită de moarte, necurată și ruptă de dragostea lui Dumnezeu. Așa este umanitatea! Și Dumnezeu vrea și nu Se rușinează să întâlnească o astfel de umanitate. Dumnezeu Se coboară la nivelul nostru. Coborârea Lui este extraordinară: Dumnezeu Însuși, Adevărul absolut Se face Om. Dumnezeu, Care este Duh, hotărăște în Sfatul Său de taină – căci Dumnezeu este Unul în Ființa Sa, dar întreit în Persoane: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh –, mai înainte știind toate câte aveau să se întâmple cu umanitatea, ca pe cel zidit după Chipul Său să îl răscumpere, să-l scoată din întuneric și să-l întoarcă la El. Cum o face? Nu prin intervenții exterioare, ci vine El Însuși și Se face Om, Își ia fire omenească dintr-o Fecioară curată, în mijlocul poporului iudeu. Dar nu vine doar pentru urmașii lui Iacob-Israel, nici măcar pentru urmașii lui Avraam-părintele celor credincioși, ci pentru toți urmașii lui Adam. Vine pentru Adam și urmașii săi. Vine acolo unde omul caută cel mai important element pentru a supraviețui; vine la fântână, ca să Se întâlnească cu umanitatea însetată, pentru ca să-i ofere Apa cea Vie.

În întâlnirea Domnului cu samarineanca, vedem cum Dumnezeu poate să preschimbe banalitatea într-un prilej de maximă profunzime spirituală, Mântuitorul ajungând să reveleze, în mod cu totul surprinzător, realități duhovnicești viitoare pe care, probabil, Fiul lui Dumnezeu nu le discutase nici măcar cu Apostolii. Hristos vorbește despre închinarea în Duh și în Adevăr, Duhul lui Dumnezeu și Adevărul lui Dumnezeu, în Duhul Adevărului, Duhul lui Hristos-Adevărul. Închinarea adevărată către Tatăl Cel Ceresc se face în Duh și în Adevăr, în Duhul, prin Fiul, înapoi la Tatăl. Aceasta este viața cea veșnică, comuniunea de taină cu Dumnezeu. Dacă noi bem apa obișnuită din fântână însetăm. Cine Îl întâlnește pe Dumnezeu, însă, ajunge să nu mai înseteze niciodată, pentru că Harul Duhului Sfânt curge în inima celui care vrea să rămână în comuniune cu Dumnezeu, prin taina sfintei rugăciuni. Prin pericopa de astăzi, Biserica ne pregătește de Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt noi trăim și supraviețuim. Și numai prin Duhul Sfânt Hristos este prezent în viața de taină a Bisericii. Închinarea în Duh și în Adevăr, așadar, este închinarea creștină către Preasfânta Treime. Nu este nevoie de un loc pe pământ. Locul este acolo unde sălășluiesc Duhul și Adevărul, iar Biserica ne învață că locul în care se întâmplă întâlnirea dintre Dumnezeu și om este chiar inima omului. Cum? Prin coborârea în inimă a minții care se roagă, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt de invocare continuă a Numelui Domnului Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu ne curățește, în Duhul Sfânt, transformându-ne inimile în temple ale harului, în care harul arde spinii păcatelor, ne purifică, ne primenește și ne pregătește pentru moștenirea vieții veșnice. Asta vrea să facă Dumnezeu cu umanitatea.

Ierarhul a conchis printr-un îndemn la participarea vie la viața de har a Bisericii, la actualizarea concretă în viețile noastre a istoriei mântuirii, care se derulează în dimensiunea liturgică a Bisericii. Întâlnirea dintre Cuvântul și Adevărul lui Dumnezeu cu femeia samarineancă la fântâna din Sihar este întâlnirea lui Dumnezeu cu umanitatea, iar noi, inclusiv în zilele noastre, putem actualiza această întâlnire. Nu trebuie să privim la ceea ce am ascultat adineaori ca la un eveniment care s-a întâmplat o dată și gata. Fiecare întâlnire a noastră, a fiecăruia, a comunităților noastre și a lumii întregi cu Surprinzătorul nostru Dumnezeu, Care vrea să ne mântuiască, deși noi ne ducem spre pierzare, este o nouă întâlnire a Mântuitorului cu femeia din Samaria, care este, de fapt, sufletul nostru însetat de Dumnezeu. Întâlnirea de la fântâna lui Iacov se repetă în viața fiecăruia dintre noi. De aceea, trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că are răbdare cu noi, că ne îngăduie, că ne iartă, că ne primește, că nu ne judecă. N-a judecat-o pe femeie, ci doar îi pune o întrebare incomodă prin care ea să înțeleagă Cine este Cel Care vorbește cu ea. Or, cine poate să știe totul? Dumnezeu. Da, și demonii știu, dar este o diferență: Dumnezeu nu judecă. Aici, samarineanca este cea care se judecă și recunoaște, nu se supără când Dumnezeu îi arată cine este ea cu adevărat, nu cine vrea să pară; pentru că Dumnezeu vede altfel lucrurile. Aceasta trebuie să înțelegem noi ca și lecție de viață pentru fiecare dintre noi. Cu cât înțelegem mai mult, cu atât pacea lui Dumnezeu se sălășluiește mai deplin în inimile noastre și nu ne mai interesează nici prejudecăți, nici răutăți, nici părerea altora sau imaginea proprie, pentru că ceea ce contează cu adevărat este nu cum ne privim noi și în ce categorie ne integrăm noi, oamenii, unii pe alții, ci cum Se uită la noi și cum ne privește Dumnezeu.

În cadrul sfintei slujbe, Părintele paroh Traian-Sorin Suciu a fost hirotesit de către Chiriarhul Oradiei întru sachelar.

În încheierea programului liturgic, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, a ținut o alocuțiune festivă, iar preotul paroh a adus cuvânt de mulțumire față de Ierarh și credincioși, reliefând bucuria de a-l avea ca oaspete de seamă pe Arhipăstorul acestor locuri ale țării noastre.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și i-a felicitat pentru frumoasa și buna conviețuire cu celelalte comunități creștine și etnice din localitate, ceea ce dezvăluie profunda asumare a principiilor hristice, care ne îndeamnă să fim buni, răbdători și îngăduitori cu aproapele nostru, față de toți oamenii cu care intrăm în contact, rămânând, totodată, neclintiți și pașnici mărturisitori ai dreptei credințe. Ca semn al prețuirii ajutorului oferit Bisericii, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au evidențiat în sprijinul pe care l-au oferit Parohiei Abrămuț în lucrările administrativ-gospodărești desfășurate în ultimii ani.

La ieșirea din lăcașul de cult, Ierarhul Oradiei și preotul paroh au vizitat biserica reformată din sat, monument istoric construit în stil romanic, datând din secolele XII-XIII, recent restaurată exemplar.

pr. Andi-Constantin Bacter