În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, cea de a treizeci și patra Duminică după Pogorârea Sfântului Duh și cea de a doua din perioada Triodului, 28 februarie 2021, credincioșii parohiei Sânmartin I, protopopiatul Oradea, au avut bucuria să primească vizita arhierească a Întâistătătorului Eparhiei Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi.

În toate bisericile ortodoxe s-a citit frumoasa, emoționanta și renumita parabolă a Întoarcerii Fiului risipitor, rostită de Domnul nostru Iisus Hristos și surprinsă cu măiestrie literară de Sfântul Evanghelist Luca (15, 11 - 32). După citirea pasajului lucan, Ierarhul Oradiei a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care a evidențiat tezaurul sapiențial inestimabil pe care pilda îl deține, având o valoare pedagogică unică, rămânând puternic înregistrată în memoria duhovnicească și culturală a întregii Creștinătăți și nu numai.

Dintru început, Ierarhul Oradiei a îndreptat atenția credincioșilor dinspre scăderile și desfrânările fiului risipitor, către dragostea, bunătatea, răbdarea, dorința de iertare a tatălui iubitor, în chipul căruia se ascunde Preabunul, Preamilostivul, Atoatețiitorul și Atoatefăcătorul Dumnezeu. Această reorientare a atenției nu este pentru a minimaliza căderea desfigurantă a fiului risipitor, ci pentru a pune corespunzător accentele pe care Domnul Hristos vrea să le înțelegem. Frumusețea și profunzimea parabolei rostite de Iisus Învățătorul reiese cu precădere din caracterul ei dumnezeiesc, dar, în mod special, rezultă din resortul duhovnicesc inepuizabil al lui Dumnezeu, relevat în cele câteva rânduri ale Scripturii. Parabola Fiului risipitor este superbă pentru că sădește în noi speranța; speranța că oricât de departe am ajunge față de Dumnezeu, oricât ne-am îndepărta de El, oricât de amară ar fi căderea noastră în păcat, oricât de adânc ne-am afunda în marea păcatelor, oricât ne-am înstrăina în țara păcatului, Dumnezeu ne așteaptă în casa Sa primitoare, în Împărăția Sa. Niciodată nu este prea târziu să ne întoarcem la Dumnezeu. Nu avem voie să ne pierdem nicicând speranța.

Preasfinția Sa a reliefat faptul că, mai mult sau mai puțin metaforic, scenariul pe care ni-l oferă pilda are o aplicabilitate universală. Orice om, care are un minim grad de empatie și care este sincer cu propria persoană, poate să confirme în plan personal postura de „fiu risipitor” sau fariseismul fiului celui mare și „cuminte”. Pilda este atât de frumoasă pentru că ne privește pe toți. Pe fiecare dintre noi, căci fiecare dintre noi, în cursul vieții sale pământești, ajunge să-și risipească darurile pe care Dumnezeu i le-a dăruit, încă știindu-se în cele din afară, ajungând în țara străină a păcatului, în sărăcie duhovnicească și lipsuri mari. Cu toate acestea, nu trebuie să ne comportăm nici ca fratele fiului risipitor, gelos pe iubirea tatălui pentru fiul cel pierdut, mort prin păcat și înviat prin întoarcere.

Nu trebuie să ne analizăm duhovnicește numai prin prisma celor doi fii, risipitori amândoi ai darurilor lui Dumnezeu, ci, tot comparativ, trebuie să privim cu luare aminte la dragostea necondiționată, restauratoare și fierbinte a tatălui. Chiriarhul cetății orădene i-a îndemnat pe credincioși la improprierea lentilelor tatălui din pildă, icoană a iubirii Tatălui Ceresc, încercând să depășim condiția celui care reproșează și iartă fără să uite, poziționându-se în rolul de suveran al unei false dreptăți. Tatăl nu îi spune celui care se întoarce să mai spună încă de o sută de ori ceea ce a spus, ci îi ajunge singura mărturisire, curată și sinceră. Nu-l umilește, nu-l trimite să pască oile sau turmele de vite. Dimpotrivă, cere să i se aducă veșmântul cel dintâi.

Simbolismul pe care îl găzduiește acestă parabolă este încărcat cu învățăminte vivificatoare și răscolitoare.  Țara îndepărtată este locul spiritual al patimilor. Porcii întruchipează mizeria care se adună în viața omului în urma păcatului. Desfrânatele cu care și-a pierdut averea fiul risipitor închipuie mulțimea păcatelor, de la cele trupești, până la cele subtile. Totul vorbește despre starea de păcat în care s-a împotmolit fiul cel mic. În această stare, însă, fiul risipitor „își vine în sine”, îl mustră conștiința. Este momentul trezirii, care stârnește în noi dorința de întoarcere. Întoarcerea este pocăința, care îl îndeamnă să se recunoască pe sine ca fiu și să-și dorească să se întoarcă la tatăl său. Veșmântul cel dintâi, pe care tatăl îl oferă din nou fiului său întors, este haina cea albă de la Botez prin care ne sunt iertate păcatele săvârșite până în momentul Botezului. Inelul este simbolul nunții mistice între Dumnezeu și Biserică, între Mirele Bisericii și Trupul Său tainic, adică comuniunea credincioșilor. Sărbătoarea pe care o dă tatăl este ospățul euharistic, vițelul cel gras fiind Însuși Mielul lui Dumnezeu, Care ni Se dăruiește nouă la fiecare Sfântă Liturghie.

În finalul predicii, credincioșii au fost îndemnați la reflexul exersării pocăinței fiului risipitor, evitând derapajele interioare ale fiului rămas acasă și împrumutând din iubirea nesfârșită a tatălui. Pentru a înlesni și a sprijini aceste activități intime ale sufletului, Biserica mijlocește perioada metanoietică a Triodului, al cărui fundament este constituit de întreg contextul duhovnicesc pe care îl pune la dispoziție Sfântul și Marele Post. Întotdeauna, în Postul cel Mare, creștinul încearcă, dacă nu a socotit că este urgent să se spovedească în cursul anului, să-și cerceteze conștiința, venindu-și în fire, pășind înaintea lui Dumnezeu pentru a primi iertarea, prin lucrarea sfințitoare a Bisericii, izvorâtă și inspirată din slujirea Fiului lui Dumnezeu, Care a venit în lume să slujească, nu pentru ca să I se slujească.

Pentru întreaga comunitate creștin-ortodoxă a parohiei Sânmartin I a fost o zi cu totul specială. După trecerea năprasnică la cele veșnice a mult iubitului preot paroh Alin Pășcuța, în Ajunul Bobotezei din anul curent, a fost îndată nevoie să fie plinite nevoile pastoral-misionare ale acestei enorii de frunte a Episcopiei noastre, prin alegerea unui nou și vrednic preot paroh, destoinic să răspundă cu responsabilitate duhovnicească și administrativă exigențelor unei astfel de slujiri. Rugăciunile, consfătuirile și hotărârile s-au concretizat în alegerea Preacucernicului Părinte Protoiereu Origen Sabău, care a debutat ca preot paroh în satul Cuzap, protopopiatul Marghita, urmând că timp de douăzeci și patru de ani să slujească pe credincioșii ortodocși români din diaspora Ungariei. Părintele Origen a slujit ca preot paroh în satul Apateu, cirscumscrisă Episcopiei Ortodoxe Românedin Ungaria, unde a realizat o pilduitoare activitate pastorală, administrativă, liturgică, misionară, patriotică și culturală cu credincioșii. De asemenea, Părintele Origen a îndeplinit și ascultarea de Protopop al Debreținului și consilier cultural al Episcopiei din Ungaria, Eparhie pe care a slujit-o cu mult devotament și jertfelnicie, reușind să sădească și să cultive dragostea de țară și să întărească identitatea spirituală, culturală și națională a românilor ortodocși de pe meleagurile ungurene. Începând cu luna martie, Părintele Origen Sabău se întoarce acasă, în Episcopia Oradiei, îndeplinind ascultarea de preot paroh al enoriei Sânmartin I, protopopiatul Oradea.

Astfel, la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit ceremonialul instalării noului preot paroh, oferindu-i în chip simbolic însemnele slujirii preoțești, Sfânta Evanghelie, ca o actualizare a demnității învățătorești a preotului, Sfânta Cruce, înnoind vocația sacramentală și de sacrificiu, și cheile sfântului lăcaș, prin care se întărește autoritatea pastorală și administrativă în calitatea de preot paroh al credincioșilor din această parohie. Chiriarhul locului l-a prezentat pe noul preot paroh ca fiind un vrednic slujitor al altarului Bisericii și al neamului, având deja experiența unei fructoase colaborări pe timpurile când Preasfinția Sa slujea ca cel dintâi Episcop al românilor ortodocși din cuprinsul granițelor Ungariei, un răstimp de opt ani în care, mai îndeaproape, a putut să cunoască activitatea exemplară și responsabilă a Părintelui Origen, la care se adaugă integritatea morală și frumoasa familie pe care o are. Aceste coordonate l-au recomandat ca fiind cea mai bună alegere pentru provocările pastorale și misionare pe care le întâmpină un preot în cadrul unei parohii importante, cum este Sânmartin I.

În cele ce au urmat, Părintele Origen Sabău a rostit primul cuvânt ocazional în noua calitate, mulțumind Episcopului Oradiei pentru încrederea, dragostea și purtarea de grijă pe care a manifestat-o față de el, atât în alegerea sa ca preot paroh aici, cât și în perioada când Preasfinția Sa era arhipăstorul diasporei românești din Ungaria. De asemenea, Părintele Origen s-a îndreptat către credincioși, mulțumindu-le pentru călduroasa primire și disponibilitatea lor sufletească, în ciuda greutăților și încercărilor prin care au trecut în ultima perioadă. Cu mult respect și sensibilitate, noul preot paroh i-a asigurat pe bunii credincioși de o armonioasă și rodnică împreună-lucrare în vederea pășirii pe drumul strâmt, cel care duce la mântuirea sufletului. În semn de recunoștință față de Ierarhul Oradiei, Părintele Origen i-a oferit un frumos aranjament floral, pe care Chiriarhul l-a așezat la icoana împărătească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a adus mulțumiri Părintelui paroh pentru darul oferit și cuvintele de apreciere, felicitându-l pentru noua ascultare și îndemnându-l la aceeași râvnă și dragoste pe care a investit-o în credincioșii din Ungaria. Totodată, Ierarhul Oradiei i-a mângâiat și i-a încurajat pe credincioși spre a primi cu căldură și cu creștinească ascultare pe noul preot paroh, a cărui prioritate va fi buna înțelegere și deschiderea necondiționată față de toți credincioșii care vor călca pragul sfintei biserici.

 Andi Constantin Bacter