Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Unirea Principatelor Române – Sărbătoare Naţională

Unirea Principatelor Române – Sărbătoare Naţională

Cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță următorul program prin care punctează aniversar acest important eveniment:  

Marţi, 24 ianuarie 2023, în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te-Deum în Catedrala Patriarhală, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.

După încheierea transmisiunii slujbei, Televiziunea TRINITAS va difuza comunicările științifice ale Academiei Române şi Patriarhiei Române privind Unirea Principatelor Române, comunicări înregistrate în ziua de joi, 19 ianuarie 2023, la Palatul Patriarhiei.

În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române