În cea dintâi Duminică după prăznuirea împărătească a Pogorârii Duhului Sfânt, pe care Biserica Dreptmăritoare a dedicat-o prăznuirii Tuturor Sfinților știuți și neștiuți, 11 iunie 2023, Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice din Parohia Sălard, Protopopiatul Marghita, slujind Dumnezeiasca Liturghie și propovăduind cuvântul Evangheliei Domnului Hristos.

După ce s-a evocat pasajul evanghelic duminical (Matei 10, 32-33; 37-38 și 19, 27-30), Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, descriind serbarea de astăzi ca fiind un corolar al marelui eveniment al Pogorârii Sfântului Duh, zămislirea Sfinților în pântecele Bisericii fiind dovada cea mai grăitoare a rodirii harului dumnezeiesc și a armonioasei sinergii dintre credința și voința omului cu dragostea milostivă a lui Dumnezeu.

În partea de început a predicii, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre reflecția înaltă la care ne invită astăzi Părinții Bisericii, meditând la frumosul dialog de taină care există și trebuie să existe între cei care sunt în lume, luptând lupta cea bună, și cei care au ieșit biruitori, Sfinții, iar acum, în odihna veșnică a Împărăției cerești, continuă să susțină necontenit Biserica de pe pământ în războiul nevăzut pe care îl are de purtat până la sfârșitul veacurilor. În prima Duminică după Rusalii, Biserica face sărbătoarea Tuturor Sfinților, pentru că Sfinții sunt rodul de preț al lucrării Duhului Sfânt în lume prin Sfânta Biserică. Sfinții sunt cei care L-au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos în lumea aceasta și, de aceea, după făgăduința Domnului pe care am ascultat-o adineaori, și El mărturisește înaintea Tatălui pentru ei, astfel încât prin rodirea Duhului Sfânt în viețile lor Sfinții au ajuns să se bucure cu Duhul Sfânt în Împărăția cerurilor. Sfinții reprezintă Biserica triumfătoare din Ceruri care se roagă pentru noi, cei de pe pământ, din Biserica luptătoare care, câtă vreme suntem aici, avem de alergat și de luptat – cum ne îndeamnă și pe noi Apostolul în fragmentul Epistolei către Evrei pe care acum câteva clipe l-am ascultat – cu răutățile din lume și cu egoismul nostru, cu neputințele și limitările pe care firea noastră omenească, îndeosebi trupul mult pătimitor, le are de tras aici, pentru ca sufletul, care este ușor, să se poată bucura și întoarce la Dumnezeu, la fel cum trupul coboară la odihnă, în pământul din care a fost luat, pentru ca la întoarcerea Domnului să se poată împărtăși de învierea cea de obște, când se va reunifica Biserica triumfătoare cu cea luptătoare.

Într-o lume ca a noastră ne este greu să înțelegem împlinirea pe care drumul sfințeniei ne-o poate aduce în viețile noastre, întrucât duhul acestei lumi ne îngreunează tot mai mult putința noastră de a discerne plăcerea de bucuria cea adevărată, cu care sunt îndestulați Sfinții din Ceruri, pe care o putem pregusta și noi încă de pe pământ și care umbrește și eclipsează orice altă nevoie. Dar ce este, iubiții mei, Împărăția cerurilor? Ce este comuniunea Sfinților? Ce este, dragii mei, soborul cel mare al Sfinților, pe care-l vedem în icoana praznicului? Este comuniunea de dragoste în Duhul Sfânt, prin Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl nostru Cel din Ceruri. Este comuniunea de dragoste în care Sfinții se bucură, pentru că bucuria cea sfântă, curată și desăvârșită este cea care descrie cel mai bine starea Sfinților din Împărăția cerurilor. Bucuria în Duhul Sfânt, sfântă. Bucuria sfântă de a fi împreună cu Dumnezeu. În bucuria aceasta nu mai au nevoie de nimic. Nu mai au nevoie de lumină, căci acolo Lumina nu se stinge niciodată, cum ne descoperă Cartea Apocalipsei, căci Dumnezeu Însuși este Lumina Sfinților. Nu mai au nevoie de mâncare sau băutură, pentru că nu mai au nevoi pământești, ci se hrănesc în alt fel și mai cu adevărat se împărtășesc din dragostea lui Dumnezeu, față de cum putem noi, aici, pe pământ, din darul lui Dumnezeu, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta este pentru că, acolo, ei Îl văd și Îl contemplă pe Mielul lui Dumnezeu și sunt în Liturghie cerească nesfârșită. N-au nevoie să stea jos, n-au nevoie să îngenuncheze, căci stau drepți ca niște făclii pascale înaintea lui Dumnezeu, înaintea frumuseții, slavei și măreției Dumnezeului Cel Viu și Adevărat, Care este Dumnezeul Iubirii în Duhul Sfânt.

Finalul cuvântului de învățătură al Ierarhului a fost marcat de evidențierea inevitabilei vocații a sfințeniei pe care fiecare creștin o are sădită în ființa sa, căreia Sfinții i-au răspuns cu sau fără ezitare, la fel ca și Sfinții din rândul înaintașilor noștri pe care îi vom prăznui Duminica viitoare. Privind la chipurile Sfinților, trebuie să înțelegem că acum este rândul nostru să fim la înălțimea vieții creștine la care suntem chemați. Măcar să încercăm să semănăm cu strămoșii noștri, care au preferat să se sacrifice decât să-și părăsească credința cea adevărată. Și știți foarte bine ce spun, pentru că trăim aici, în Crișana, în părțile apusene ale Transilvaniei. Știm foarte bine, credința noastră n-a avut întotdeauna zile senine aici. Nu și-au trădat credința, însă cei mai bogați au făcut-o, dovadă stând vechile biserici ortodoxe care au devenit catolice și apoi reformate. Pentru ca nobilimea românească să-și păstreze privilegiile, și-au schimbat legea, însă poporul nu. A preferat să se roage în biserici de lemn, smerite și modeste, să se retragă în munți și păduri atunci când prigoana era intensă. Nu și-au pierdut credința și s-au mântuit. Acum e rândul nostru să rezistăm ispitelor din lume și să nu ne trădăm credința, adică să nu-L trădăm pe Fiul lui Dumnezeu, ca nici El să nu Se lepede de noi înaintea Tatălui din Ceruri. Să încercăm, așadar, iubiți frați și surori, din darul Duhului Sfânt, să urmăm pildei de lumină a Sfinților știuți și neștiuți, rezistând răutății din lume și biruind, întâi de toate, răul din noi și vestind neobosit dragostea, mila, bunătatea, bucuria și iertarea lui Dumnezeu înaintea semenilor noștri, ca să ajungem și noi la bucuria supremă a comuniunii Sfinților în Duhul Sfânt. Măcar așa, la porțile Raiului, la marginile Slavei. Măcar acolo, un dram de odihnă, bucurie și odihnă veșnică să putem dobândi și noi.

La sfârșitul programului liturgic, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, a rostit un cuvânt festiv, iar preotul paroh, Părintele Sorin Nistor, care îndeplinește și ascultarea administrativ-bisericească de secretar protopopesc la aceeași protoierie, și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul locului pentru slujirea arhierească și cuvântul ziditor, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru comunitatea credincioșilor încredințați spre păstorire.

În încheiere, Ierarhul cetății Oradiei a felicitat pe preotul paroh alături de enoriașii parohiei pentru hărnicia și dragostea lor față de Dumnezeu și cele sfinte, precum și pentru strădania lor de a încerca, în discreție și cumințenie, să urmeze drumul mântuirii și al sfințeniei, asemenea strămoșilor lor.

După-amiaza, înainte de întoarcerea la Oradea, Chiriarhul a vizitat biserica reformată din Sălard, cel mai vechi lăcaș de rugăciune din zonă, ridicată din piatră în stil gotic în secolele al XIV-lea și al XV-lea, de cnezii locali, în corul căreia se mai păstrează fresce de factură bizantină, cu scena Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, respectiv gotică, reprezentând ciclul Pătimirilor Domnului și Fecioara cu Pruncul pe tronul majestății, încadrată de regii sfinți ai Ungariei, mărturisind despre apartenența spirituală anterioară a lăcașului înălțat în veacul imediat următor celui al atestării documentare a localității, al XIII-lea, în timpul dinastiei arpadiene, mai înainte de instalarea celei angevine, intolerante față de „schismaticii orientali”.