În ziua de 30 noiembrie, când Biserica Ortodoxă Română îi serbează pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, și pe Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei s-a aflat în mijlocul bunilor credincioși ai parohiei ocrotite de Sfântul Apostol Andrei din municipiul Oradea, fiind prima dată când Preasfinția Sa este prezent la sărbătoarea hramului bisericii enoriei orădene, oficiind cu acest prilej slujba Dumnezeieștii Liturghii împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Încă de dimineața, credincioșii au avut marea bucurie ca, la intrarea în sfântul lăcaș să fie întâmpinați de o icoană, frumos împodobită, a Sfântului Apostol prăznuit și de un fragment din osemintele nestricăcioase ale acestuia, moaștele fiind dăruite parohiei orădene de Mănăstirea Cruședol din Fruška Gora – „Athosul Serbiei”.

După citirea cuvântului evanghelic, Ierarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a reliefat dubla valență a acestui sfânt praznic, cea creștinească și cea națională, care nu face altceva decât să indice spre modul în care identitatea și conștiința poporului român au fost făurite în intimitatea cea mai profundă. Apoi, Preasfinția Sa a tâlcuit însemnătatea privilegiului poporului român de a fi încreștinat de unul din Ucenicii cei mai apropiați ai Fiului lui Dumnezeu Întrupat, dar și ce presupune această mare cinste:

„Am avut marea binecuvântare, care este totodată un privilegiu, de a fi fost încreștinați ca popor, pe măsură ce ne formam în simbioza daco-romană, de un Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos, și nu orice Apostol, ci cel dintâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei. În același timp, binecuvântarea mare pe care pământul țării noastre și poporul care locuia atunci în Dacia a primit-o prin Sfântul Apostol Andrei înseamnă și o mare responsabilitate față de păstrarea și transmiterea mai departe a dreptei credințe, a Ortodoxiei creștine; așa cum au făcut înaintașii noștri, așa și noi avem datoria de a face în zilele noastre. Cu atât mai mult este necesară propovăduirea Evangheliei în timpurile de acum, cu cât vedem că filosofii fără de Dumnezeu și așezări ale lucrurilor ce încearcă să-L scoată pe Dumnezeu și Biserica din centrul atenției umanității se răspândesc tot mai mult”.

Pentru a consolida înțelegerea acestei deosebite binecuvântări asupra neamului nostru, aceea de a-și începe cursul istoriei sale sub semnul Crucii Biruitoare, Chiriarhul locului a expus succint istoria popoarelor care se află în vecinătatea țării noastre și care au primit cu secole mai târziu Botezul credinței creștine. Marea majoritate a acestor convertiri nu au fost realizate dintr-o convingere interioară și firească a populației, ci după un ordin politic, mai mult sau mai puțin constrângător, dat în urma convertirii conducătorilor de neam.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Sofronie a accentuat faptul că, datorită binecuvântării apostolice, poporul român a reușit să își păstreze identitatea națională și duhovnicească, într-o mare a popoarelor slave, avându-i la Apus pe maghiari, caracterul neolatin și spiritualitatea răsăriteană fiind o sinteză unică în întreaga Europă. Deși o binecuvântare copleșitoare, această realitate nu este altceva decât un privilegiu, dar un privilegiu răstignit, pentru că toată istoria noastră a fost o continuă răstignire, fiindcă ne-a așezat Dumnezeu aici, la răscruce, la răspântie, așa cum este și crucea pe care a fost răstignit Sfântul Apostol Andrei. Furtuna ispitelor, mai ales în zilele noastre, nu trebuie să ne îmbie la abandon și lepădarea credinței, ci ne cheamă pe toți la mărturisire, luminoasă și curajoasă, a Evangheliei păcii, într-o lume care se înstrăinează de Dumnezeu și se comportă ca și când Dumnezeu nu ar exista, dar și la responsabilizarea noastră în a păstra vie candela credinței în țara noastră, în Europa din care facem parte și unde comunitățile noastre creștine ortodoxe românești mențin sus flamura credinței, steagul lui Hristos – Biruitorul morții, amintindu-le confraților în credință că și ei au primit Botezul și că Europa are rădăcini creștine”.

Bucuria și emoția vie a sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, pentru clerul și credincioșii acestei parohii, au fost sporite în chip minunat de hirotonia tânărului teolog Daniel Bota, fiul Părintelui paroh Vasile Bota, vicar eparhial onorar al Episcopiei Oradiei, în treapta diaconiei, pe seama bisericii Sfântul Apostol Andrei și Duminica Sfinților Români din Oradea.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele paroh a rostit un cuvânt de bun venit și de mulțumire către Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, meționând noianul de trăiri care l-au încercat în timpul acestei speciale slujbe, atât din pricina serbării hramului și a prezenței pentru prima dată a Preasfințitului Părinte Sofronie cu prilejul acesta binecuvântat, cât mai ales emoțiile au fost amplificate datorită pogorârii harului Duhului Sfânt prin mâinile arhiereului asupra fiului său. Astfel, în frumoasa familie a Părintelui Vasile Bota, prin fiul Daniel continuă să ardă candela preoției care a fost purtată din generație în generație. De asemenea, Părintele Vasile Bota a adus mulțumiri domnului senator Cornel Popa și domnului Stelian Gomboș, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte și fiu duhovnicesc al parohiei, pentru prezență și sprijinul oferit în cursul anilor. În semn de aleasă prețuire, Părintele paroh a oferit Episcopului Oradiei un dar de suflet din partea parohiei, o icoană pe sticlă închipuindu-L pe Hristos din coasta Căruia răsare via pentru vinul euharistic, pictată în vestitele ateliere ale Mănăstirii Nicula, renumită pentru stilul pictural al artei religioase naive.

În încheierea sărbătorii, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit pentru darul oferit din partea parohiei Sfântul Apostol Andrei. În același timp, Ierarhul a adus aprecieri lăcașului de cult pentru frumusețea nepământească, care reflectă etosul bisericilor Sfânta Sofia și a Mănăstirii Chora din Constantinopol, reprezentând o veritabilă întrupare a slavei Ortodoxiei, fiind o continuatoare a moștenirii duhovnicești și culturale a Răsăritului, mărturisind că nu a murit Constantinopolul creștin și ortodox, ci trăiește mai departe în bisericile noastre.

Cuvintelor festive ale Episcopului Oradiei le-a urmat un cuvânt de încurajare și un îndemn la asumarea în totalitate a condiției de creștin, care nu trebuie să tremure în fața morții. Totodată, Preasfinția Sa a îmbinat într-o manieră sinergică cunoștințele filocalice cu cele medicale pentru a le explica celor prezenți reflexele organismului în fața temerilor: „Frica, de cele mai multe ori, este nelalocul ei. În apărarea organismului de boli este foarte important ca omul să aibă moralul bun, adică să se ferească de ceea ce îl poate tulbura. Sigur că, atunci când pe toate căile auzi câtă lume moare, este șocant. Cu adevărat este șocant pentru că ne-am dezobișnuit de legătura cu moartea, nu la biserică, fiindcă aici permanent îi pomenim pe cei adormiți. Însă cultura și civilizația din care facem parte ascunde moartea, ascunde cimitirele; nu le mai vezi. Odinioară, vizita la cimitir era o bucurie a comuniunii cu cei care plecau înaintea noastră. De aceea, moartea nu este ceva care să lipsească din peisajul omului credinței, dar într-o cultură secularizată moartea este privită cu alți ochi și este văzută ca un sfârșit. Cu toate acestea, ultimul cuvânt îl are Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a învins moartea prin propria Sa moarte. De aceea, dragii mei, nu trebuie să ne temem de moarte”.

Andi Constantin Bacter