Întreaga Săptămână Luminată se constituie ca într-o succesiune de Duminici, care-și iau Lumina și strălucirea de la Duminica Învierii Domnului, zile de aleasă sărbătoare și de bucurie sfântă, marcând în chip cu totul special nu doar Învierea Domnului Hristos, cel mai important eveniment din istoria umanității, ci învierea și renașterea întregului neam omenesc și a întregii Creații.

Cea de a doua zi a Sfântului și Marelui Praznic Împărătesc al Învierii Domnului, 3 mai 2021, a fost prilej de sporită sărbătoare pentru credincioșii parohiei orădene „Mihai Eminescu” din Oradea. Nu doar din pricina serbării hramului principal al lăcașului de cult al enoriei, Învierea Domnului, ci la acestea se adaugă vizita arhierească a Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și a propovăduit cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Vestea cea Bună a Învierii Domnului.

Sfânta Liturghie din această zi ne-a rezervat la citirea cuvântului evanghelic continuarea pericopei evocate în urmă cu o zi (Ioan 1, 18-28), unde ne este revelat din punct de vedere teologic Cine a fost și Cine este cu adevărat Cel a cărui Înviere o sărbătorim cu atâta solemnitate și bucurie. Îndată după citirea fragmentului scripturistic, Ierarhul Oradiei celei Mari a rostit un frumos cuvânt de învățătură în carea evidențiat importanța înțelegerii corecte și cât mai depline a tainelor dumnezeiești ce stau la baza evenimentelor mântuitoare serbate în aceste zile de aleasă sărbătoare.

Predica Preasfinției Sale a început prin a le tâlcui bunilor credincioși Învierea Domnului Hristos și lucrarea soteriologică pe care Acesta a realizat-o în lume ca fiind o desăvârșită și tainică împreună-lucrare a Preasfintei Treimi, „Structura supremei iubiri”, și nu doar a unei singure Persoane. Aceste subtilități teologice sunt surprinse cu multă măiestrie de Sfântul Apostol Ioan Teologul în Evanghelia sa. Pericopa evangelică pe care am ascultat-o adineaori începe prin proclamarea solemnă a adevărului: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”, însă Sfântul Ioan continuă imediat că Fiul, Cuvântul veșnic al Tatălui, L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu, Cel care este Unul în ființa Sa, dar întreit în Persoane. Dumnezeu Tatăl Îl iubește pe Fiul Său,Cel Unul născut, în Duhul Sfânt. Și Fiul Îl iubește pe Tatăl în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede, este Duhul lui Hristos cu care Domnul, Care S-a făcut Om, botează. Dacă Ioan boteza cu apă, Hristosul lui Dumnezeu botează cu Duhul Sfânt. Deja, din cea de a doua zi a Sfintelor Paști, Biserica ne pregătește pentru Praznicul Cincizecimii, Pogorârea Duhului Sfânt, Mângâietorul, și întemeierea văzută a Bisericii.

Deși taina iconomiei dumnezeiești este aproape de nepriceput pentru mintea omenească, oamenii minunați și sfinți, prin apropierea pe care o au cu harul lui Dumnezeu, reușesc să facă imposibilul, adică să ne explice, pe cât este cu putință, felul în care Dumnezeu prin Fiul Său a intervenit în istorie, în mod direct și nemijlocit, pentru a mântui lumea. Unul din acești vrednici bărbați ai credinței este Sfântul Ioan Teologul, pe ale cărui mărturii se fundamentează întreaga teologie creștină, încredințați fiind de relația personală strânsă pe care a avut-o cu Dumnezeu Omul și de revelațiile ulterioare pe care Apostolul le-a primit. Așa cum am putut asculta în cuvântul Evangheliei de ieri, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om. „Și Cuvântul S-a făcut trup” – „Kai ò Logos sarx eghenetò”.  În limba greacă, cuvântul „sarx” înseamnă „carne”. Prin urmare, Domnul S-a incarnat, S-a întrupat, S-a înomenit, pentru că nu doar trup a luat, ci și suflet omenesc. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Se face Om pentru ca noi, oamenii, să-L vedem pe Dumnezeu, să-L cunoaștem. La Cina cea de Taină, când Se desparte de ucenicii Săi, rostește celebra cuvântare de despărțire, în care-I cere Tatălui să-L proslăvească cu Slava pe care a avut-o dintru început, adică dintotdeauna. Cuvântul „început” este pentru înțelegerea noastră, însă n-a fost niciodată un timp în care să nu fi fost Dumnezeu, El este mai presus de timp și spațiu, El este Creatorul timpului și spațiului. Timpul lui Dumnezeu este veșnicia. Vorbind despre Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a spus despre Cel care vine după el că este mai înainte de el, pentru că mai înainte de el a fost, căci Hristos este veșnic, este din veci. Taina dumnezeierii se continuă în istoria umanității cu Taina întrupării Fiului veșnic al Tatălui.

Episcopul Oradiei le-a explicat credincioșilor prezenți grija deosebită pe care Apostolii Domnului Hristos au avut-o în transmiterea Evangheliei, pentru ca toți cei care vor auzi cuvântul lui Dumnezeu să-l primească din gura celor mai fidele inimi, cât mai aproape de Adevăr și cât mai aproape de cele ce s-au întâmplat. În acest sens, Preasfinția Sa a evocat textul pericopei Apostolului (Faptele Apostolilor 1, 12-17; 21-26) care s-a citit anterior Sfintei Evanghelii. Învierea înseamnă biruința definitivă asupra morții, iar Vestea Învierii a fost transmisă lumii întregi de către cei care au fost încredințați de Învierea Domnului, Apostolii și femeile purtătoare de miruri, ei fiind martori ai Învierii. Când a fost ales Matia, fiind cel ales de Duhul Sfânt, atât el cât și celălalt candidat au îndeplinit condițiile impuse de Apostoli, adică să fi fost împreună cu ei de la începuturi, de când boteza Ioan și până la Înviere, pentru ca cel ales să fie împreună cu Apostolii martor al Învierii. Matia este cel de al doisprezecelea martor al Învierii lui Hristos.

În încheierea cuvântului, Chiriarhul locului, anticipând și fragmentul evanghelic ce se va citi în Duminica următoare, i-a încurajat pe credincioșii prezenți evidențiind că Domnul prețuiește nespus de mult credința autentică a creștinilor de astăzi, care, deși nu au pus degetul în rănile mântuitoare ale Domnului, totuși, cred. Mântuitorul ne numește și pe noi, pe cei de astăzi, ca fiind „mai fericiți” decât „cei care au văzut”. Cu toate acestea, să nu trecem cu vederea, că doar cu garanția „celor care au văzut” credem și noi astăzi, cei care nu am văzut. Generația celor care L-au văzut înviat pe Domnul Hristos, din punct de vedere numeric, față de întreaga umanitate, constituie o proporție infimă. Însă pentru cuvântul și predica lor înflăcărată de Duhul Sfânt, mulțimi mari de la Răsărit și de la Apus, de la Miazăzi și de la Miazănoapte, generație după generație, până în timpurile noastre, au crezut în Învierea Domnului Hristos și cu nevrednicie credem și noi și mărturisim că a înviat. Așa cum simplul nostru salut pascal este o mărturie vie a credinței noastre puternice în Învierea Domnului. Noroadele întregi de credincioși, convertiți la Hristos și botezați în numele Preasfintei Treimi, incorporați în Trupul cel tainic al Bisericii, sunt mulțimile care n-au văzut, dar au crezut. Așa se va întâmpla până la sfârșitul veacurilor, până când Se va întoarce Domnul cel înviat întru Slavă și va inaugura cu putere Împărăția peste care soarele nu apune niciodată, căci este condusă de Soarele Dreptății, Domnul răstignit pe Cruce și înviat a treia zi.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Vasile Nicolae Vesa a rostit un cuvânt ocazional în care a transmis bucuria primirii și revederii Întâistătătorului Eparhiei Oradiei în mijlocul comunității ortodoxe a acestei enorii, manifestându-și recunoștința pentru dragostea părintească și încrederea oferită în urmă cu trei luni, când Părintelui Vasile i-au fost încredințati spre călăuzire duhovnicească bunii credincioși ai Parohiei „Mihai Eminescu”.

Alocuțiunii părintelui paroh i-a urmat emoționantul cuvânt festiv al Părintelui Marian Bălaș-Cuș, consilier eparhial onorar și fost paroh al acestei enorii. Părintele Marian i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru grija deosebită pe care a purtat-o față de el și familia sa, în special pentru binecuvântarea și rugăciunile de mijlocire către Dumnezeu din timpul în care a fost încercat de boală, dar și pentru că i-a rânduit un vrednic succesor care să preia lucrările pastorale și administrative ale parohiei. De asemenea, Părintele Marian le-a vorbit credincioșilor despre responsabilitatea deosebită și grijile nenumărate pe care le are un Arhiereu, îndemnându-i pe aceștia la sporită rugăciune pentru Episcopul locului și pentru toți ierarhii Bisericii noastre.

În cele ce au urmat, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a mulțumit părinților slujitori și credincioșilor pentru frumoasa și călduroasa primire, felicitându-i, de asemenea, pentru cumințenia și eleganța spirituală de care dau dovadă de fiecare dată când îi vizitează, acesta fiind un semn al frumoasei și armonioasei colaborări dintre slujitorii Sfântului Altar și evlavioșii credincioși.

 Andi Bacter