Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Zi de hram la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Petrileni

Zi de hram la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Petrileni

A treia Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, în care Biserica ne cheamă să reflectăm asupra grijilor vieții care ne pot abate de la scopul sfințirii existenței, a coincis în Anul Centenarului Patriarhiei Române cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prăznuiți în fiecare an la 29 iunie, după o perioadă de post. Cei dintâi dintre Apostoli, prin viața și jertfa lor, ne-au arătat că lepădarea de grijile lumești și căutarea mai întâi a Împărăției Cerurilor constituie calea sigură către mântuirea sufletului și îndeplinirea îndemnului hristic de a fi lumină a lumii, asemenea Lui.

Cu prilejul acestei fericite sincronizări festive, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice din Parohia Petrileni, Protopopiatul Beiuș, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Sărbătoarea a avut o semnificație aparte, întrucât, pe lângă cinstirea ocrotitorilor spirituali ai parohiei – Sfinții Apostoli Petru și Pavel –, enoria a aniversat și 28 de ani de la târnosirea sfântului lăcaș. La programul liturgic au luat parte și reprezentanți ai autorităților centrale și locale.

După cele două citiri evanghelice rânduite – a Duminicii (Matei 6, 22-33) și a sărbătorii Sfinților Apostoli (Matei 16, 13-19) –, Chiriarhul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care a subliniat importanța curățirii minții de grijile lumii pentru a putea primi lumina chemării dumnezeiești, arătând cum lucrarea harului se face simțită în măsura în care omul își întoarce privirea lăuntrică dinspre lume spre Împărăția Cerurilor, răspunzând, asemenea Apostolilor Petru și Pavel, cu fidelitate și curaj, vocației de a-L urma pe Hristos.

Astfel, Ierarhul i-a atenționat pe cei prezenți să vegheze cu responsabilitate asupra porții de intrare a grijilor vieții, mintea – tărâmul gândurilor și al dezbaterilor interioare –, evitând hățișurile și labirintul preocupărilor orizontale, cele care împiedică privirea noastră să tindă spre cele înalte:

„Noi avem foarte multe daruri primite de la Dumnezeu și între aceste daruri este și mintea pe care o avem, cu ajutorul căreia gândim. Gândurile pot să fie bine stăpânite de rațiunea omului sau pot să rătăcească. Pot deveni atât de insistente încât să se ajungă până la anumite obsesii chiar, iar în cazuri extreme pot ajunge să fie de-a dreptul paralizante. Aceasta înseamnă că prin gânduri ajungem să ne facem griji, care, dacă depășesc limitele, pot deveni niște preocupări atât de consistente încât viața noastră să graviteze doar în jurul grijilor și preocupărilor, înstrăinându-ne astfel propria noastră viață de scopul pentru care noi am fost creați. Care e scopul? O spune Mântuitorul Iisus Hristos, că am fost creați pentru viața cea veșnică, pentru Împărăția Cerurilor. De aceea, la sfârșitul celei dintâi pericope evanghelice, Mântuitorul ne îndeamnă pe toți să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și să nu ne mai risipim în atâtea gânduri exterioare și preocupări sterile, căci viața noastră este mai mult decât mâncarea și băutura, decât îmbrăcămintea și locul în care viețuim vremelnic. Împărăția Cerurilor este Darul cel Mare pe care Dumnezeu îl face oamenilor. Prin urmare, suntem invitați să înțelegem că viața noastră este mai mult decât grijile noastre, decât realitatea imediată. Împărăția lui Dumnezeu nu poate fi descrisă în cuvinte, întrucât surpriza cea mare gătită de Dumnezeu, mântuirea noastră, încarcă atâta splendoare, de care aici nu putem fi conștienți pe deplin; din darul lui Dumnezeu însă putem deja să începem să-i descoperim frumusețea, puterea, pornind de la forța de atracție pe care Dumnezeu o exercită asupra vieții noastre, până la puterea dumnezeiască ce intervine în viața noastră de zi cu zi, scoțându-ne din impas, din încercări, din ispite, din neputințe și, în cele din urmă, din propria moarte, pentru a ne aduce în atenție perspectiva veșniciei. Este Ușa deschisă spre Cer, spre Împărăția care va să vină. Tatăl Îl trimite pe Fiul Său pentru ca să ne deschidă Ușa spre Împărăția Cerurilor. Ușa este Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat, Ușa prin Care noi intrăm în Împărăția Cerurilor, urmându-I Lui, Celui Întâi-Născut din morți.”

Asemenea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiecare suflet poartă taina unei vocații unice, iar adevărata măreție nu stă în lucrarea încredințată, ci în profunzimea cu care răspundem, întru libertate, Iubirii Care ne cheamă:

„Mântuitorul spune că mulți sunt chemați, dar puțini sunt cei aleși. Cei aleși, ne învață Părinții Bisericii, sunt cei care răspund chemării, adică acceptă darul lui Dumnezeu. Dumnezeu așază chemarea în noi. Astăzi îi serbăm pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce le spune Mântuitorul Ucenicilor Săi? «Eu v-am ales pe voi! Iar voi Mi-ați urmat Mie.» Spunându-le Ucenicilor cuvântul plin de putere – «Eu v-am ales pe voi» –, de fapt ne transmite și nouă același mesaj. Noi toți suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Domnul Hristos chemându-ne la întâlnirea tainică cu El, cu Împărăția Cerurilor, care începe de aici, din Sfânta Biserică. Dacă în pericopa Apostolului sărbătorii Sfântul Pavel vorbește despre propria sa viață și despre prigonirile pentru Hristos, în pericopa evanghelică Sfântul Petru apare mărturisindu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos în numele tuturor Ucenicilor, spunând că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Viu – Piatra de temelie a Credinței noastre. Într-adevăr, Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume ca să ne răscumpere pe noi din robia întunericului, a păcatului și a morții, pentru a ne dărui prin Învierea Sa din morți mai mult decât perspectiva vieții veșnice, chiar intrarea în Împărăția Cerurilor.”

Cu ocazia vizitei arhierești, credincioșii din Petrileni au avut șansa de a participa și la Sfânta Taină a Hirotoniei, când Ierarhul Oradiei l-a promovat pe teologul Dan-Gheorghe Roman în treapta slujirii diaconale, pe seama bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Curățele, Protopopiatul Beiuș.

Ca semn al aprecierii activității pastoral-misionare și administrative deosebite, la finele sfintei slujbe, Preasfinția Sa a oferit Părintelui paroh Alexandru-Dănuț Bara distincția de sachelar.

În cele ce au urmat, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a rostit un cuvânt festiv, iar preotul paroh și-a manifestat bucuria de a-l avea pe Arhipăstorul locului la sărbătoarea de hram a comunității încredințare spre păstorire, oferind în dar Ierarhului o icoană.

Mulțumind pentru primirea călduroasă, Episcopul Oradiei i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a adresat un ultim îndemn privitor la prioritatea de prim rang pe care trebuie să o dețină căutarea Împărăției Cerurilor în viața noastră:

„Mântuitorul ne cheamă să căutăm mai întâi Împărăția Cerurilor și dreptatea lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga. Unde întâlnim Împărăția Cerurilor? Iubiții mei frați și surori, Împărăția Cerurilor o putem găsi deja în lăuntrul nostru. Este aici. Trebuie doar să mânăm în adânc. Rugăciunea este cea care ne ajută să descoperim ce este în lăuntrul nostru. Acolo sunt rezervele de bunătate pe care le-a așezat Dumnezeu, darurile Sale, dragostea părinților și înaintașilor noștri, care au sădit în noi sămânța cea bună a credinței, a identității noastre culturale, a bunătății, a blândeței, a răbdării, a ospitalității, iar prin Taina Sfântului Botez toate au fost înnobilate. Harul lui Dumnezeu lucrează în lăuntrul nostru, trebuie doar să îl lăsăm să lucreze. Harul este cel care ne descoperă că Împărăția este lăuntrică, e în noi. Acolo găsim toate resursele necesare care ne vin de la Dumnezeu pentru a avea o viață frumoasă și senină. Acelea sunt izvoarele de apă vie care curg în viața noastră. Înțelegând asta, nimic din răutățile lumii nu ne poate atinge, pentru că tot ceea ce este rău și urât este exterior. Ceea ce dăinuie și este frumos cu adevărat este înăuntru. Și aceasta se reflectă și în afară, în ochi, pe chipuri, în seninătatea felului de a fi, prin Prezența lui Dumnezeu în viața noastră, între noi, în mijlocul nostru, în familiile noastre, în țară, în lume. De noi depinde.”

pr. Andi-Constantin Bacter