În ziua de serbare a praznicului Bunei Vestiri, luni, 25 martie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Buna Vestire” din cartierul orădean Episcopia-Bihor, prilej cu care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie unită cu slujba vecerniei, așa cum prevede tradiția ortodoxă și rânduiala bisericească particulară a acestei sărbători împărătești.

Îndată după evocarea pasajului evanghelic rânduit (Luca 1, 24-38), Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a tâlcuit înaltele înțelesuri duhovnicești ale praznicului Bunei Vestiri, un eveniment de-o importanță covârșitoare în iconomia mântuirii întregului neam omenesc, care, întotdeauna fiind așezat în răstimpul Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Pătimiri, ne face să conștientizăm și mai mult adâncimea Smereniei dumnezeiești și a dragostei nemărginite a lui Dumnezeu față de umanitate, asupra cărora Sărbătoarea Învierii Domnului ne îndeamnă să medităm cu multă evlavie.

În deschiderea cuvântului de învățătură, Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre locul special pe care evenimentul anghelofaniei binevestitoare îl are în planul mântuitor al lui Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria având un rol central în reabilitarea făpturii umane și a relației omului cu Creatorul său. Ceea ce s-a întâmplat din darul lui Dumnezeu și cu acceptul Fecioarei Preacurate de a deveni Mamă mai presus de fire este, în fapt, „începutul mântuirii noastre”. Buna Vestire este momentul în care, prin acceptul dat de Sfânta Fecioară lui Dumnezeu, în prezența trimisului Său, Arhanghelul Gavriil, Fiul Cel Veșnic al Tatălui Își ia fire omenească. De la Buna Vestire, Se coboară și Se smerește Fiul lui Dumnezeu în pântecele curat și feciorelnic, pentru a-Și lua firea omenească. Și pentru ce o ia? Pentru ca să Se facă unul dintre noi și să ne izbăvească din moarte! De aceea, perioada Sfântului și Marelui Post, în care ne aflăm, ne pregătește pentru a înțelege și a ne apropia duhovnicește cât mai mult de Taina care s-a lucrat pentru mântuirea noastră. Și astfel, prin credința în El, în Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, mort pe Cruce și înviat a treia zi, să nu mai murim, ci să trecem prin moarte spre înviere, spre propria noastră înviere. Astfel, exercițiul Sfântului și Marelui Post, ritmat de frumoasele momente de Lumină ale Bunei Vestiri, ne dau toată muniția duhovnicească necesară pentru ca, într-o lume tot mai întunecată și violentă, noi să rămânem vestitorii păcii, ai mântuirii și ai dragostei lui Dumnezeu, Care vine din Smerenia-I desăvârșită.

Într-adevăr, este uriașă bucuria Evangheliei, a Vestirii celei Bune aduse de Îngerul darului, însă avalanșa dragostei și bunăvoirii lui Dumnezeu și deschiderea jertfelnică a Maicii Domnului nu sunt suficiente pentru mântuirea tuturor fiilor lui Adam, ci Dumnezeu așteaptă actualizarea încuviințării mântuitoare a Preasfintei Fecioare în fiecare om. Încărcătura teologică, dogmatică, a prezenței strălucitoare a Bunei Vestiri în Sfântul și Marele Post arată legătura tainică dintre Buna Vestire, Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, fiind rezumatul întregii lucrări mântuitoare și dovada puternică a dragostei și smereniei lui Dumnezeu-Creatorul, Care nu rămâne indiferent față de făptura Sa ajunsă în afara Paradisului, după ce a gustat din pomul oprit și a ajuns să cunoască binele și răul, cum am auzit din fragmentul primei paremii, din Cartea Facerii. Dacă Adam cel dintâi n-a ascultat, vine Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se facă Om – Adam Cel de pe urmă, Care de data aceasta ascultă – și vine să bea potirul suferinței, adică să moară și să învieze pentru mântuirea noastră. Ce înțelegem noi din exercițiul Supremei Iubiri a lui Dumnezeu față de umanitate, din dovada desăvârșită a Smereniei de neajuns a lui Dumnezeu? Înțelegem că avem șansa unică de a scăpa de moarte și suntem chemați să înțelegem că Singurul prin Care ne putem mântui este Însuși Fiul lui Dumnezeu. De aceea, credința este esențială, este vitală. Fără credință nu ne putem mântui. Dumnezeu ne dăruiește Învierea, dar dacă noi nu o primim în deplină libertate, El nu ne obligă și nu Se impune. Ci, blând și smerit, ni Se oferă. Prin urmare, Darul cel Mare poate fi respins de om. Din păcate, lumea din care facem parte arată cât de ușor este să nesocotești Darul lui Dumnezeu și să-l respingi. Dar cât de amară este plata! De aici înțelegem că noi, creștinii, avem rolul fundamental de a rezista cu smerenie, iubire și răbdare, nerăspunzând răului cu rău și rămânând în lume soli ai Învierii, vestitorii zilei celei mari a mântuirii, vestitorii păcii lui Dumnezeu, singura care garantează fericirea veșnică, în brațele Tatălui ceresc. În rest, tot ceea ce propovăduiește lumea în afară de Hristos este departe de Viața cea adevărată. Da, poate să încânte, poate să cucerească, să răpească și să înstrăineze mințile, însă nu poate veni cu o soluție mulțumitoare la marea problemă existențială, prin excelență, a omului: moartea. Oricât de înaintată ar fi civilizația oamenilor, fără Dumnezeu ea nu poate da un răspuns mulțumitor și, cu atât mai puțin, mântuitor.

La finele predicii, Preasfinția Sa a accentuat faptul că puterea extraordinară de mjlocire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este reflectată și în preacinstirea pe care Biserica Fiului ei i-o acordă încă dintru început, Maica Domnului rămânându-ne alături până în clipa judecății din urmă. Chemarea în rugăciune, chemarea în ajutor a celei care s-a învrednicit să fie Născătoare de Dumnezeu este foarte importantă pentru viața creștinului! Maica Domnului ne ajută să fim și să rămânem ceea ce este ea prin excelență, adică Purtătoare de Hristos. Și, cum ea s-a învrednicit să-L poarte în pântece pe Cel Care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră, acum și noi suntem invitați să-L purtăm în inimile noastre pe Cel Care a luat asupra Sa păcatele noastre și prin Sângele Său, vărsat pe Golgota, ne spală de păcate și prin Învierea Sa ne deschide tuturor drumul spre învierea întru viața cea adevărată. Și de aceea, cel mai aprig „Avocat” al umanității înaintea Tronului Slavei Fiului lui Dumnezeu – Care Se întoarce ca Judecător, de data aceasta – este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. El este Adevăratul Judecător, nu noi. Noi, dacă ne judecăm unii pe alții, înseamnă că ne punem în locul lui Dumnezeu. Ni se pare plăcut, dar nu ne va fi ușor, pentru că Dumnezeu ne avertizează: cu ce măsură măsurați, cu aceeași vi se va măsura; și: nu judecați, ca să nu fiți judecați. La această Judecată, nu-L avem doar pe Judecătorul, ci avem și Avocatul de mare prestigiu, în persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale cărei rugăciuni și soliri mult pot spre îmblânzirea Fiului ei și Stăpânului nostru.

La finele programului liturgic, Arhimandritul Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea, a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru bucuria de a-l avea în mijlocul obștii acestui așezământ monahal, serbând hramul bisericii dimpreună cu obștea maicilor și cu credincioșii care frecventează sfântul lăcaș.

Nu în ultimul rând, Ierarhul a adresat cuvântul de sfârșit, în care a vorbit tuturor celor prezenți despre felul în care sărbătoarea Bunei Vestiri reflectă noblețea și sfințenia ce caracterizează maternitatea fiicelor Noii Eve, a credincioaselor care o au pe Preasfânta Fecioară Maria ca model suprem al viețuirii lor.

pr. Andi-Constantin Bacter