Cea de a patra Duminică după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei orădene Sfântul Ierarh Nicolae din cartierul Ioșia. În mijlocul acestei comunități dreptmăritoare s-a aflat în vizită pastorală Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi.

Fragmentul evanghelic pe care Biserica ni-l pune în atenție în Duminica aceasta face referire la Vindecarea slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5, 1-15). Urmând citirii pericopei ioaneice, Ierarhul Oradiei a rostit o frumoasă predică în care a subliniat lucrarea vindecătoare pe care prezența Duhului Sfânt o aduce în lume, punând în lumină, totodată, relația strânsă care există între starea de sănătate și starea sufletească a omului, felul în care dimensiunea exterioară a omului este condiționată și dependentă de cea interioară.

La începutul cuvântului de învățătură, Chiriarhul cetății orădene le-a tâlcuit credincioșilor prezenți că Duminicile din perioada celor cincizeci de zile până la Rusalii ne statornicesc credința noastră în Învierea Domnului, dar ne și pregătesc de primirea Duhului Sfânt. În perioada pascală în care ne aflăm, încetul cu încetul, Biserica ne pregătește de sărbătoarea Cincizecimii. Vindecările, cum este vindecarea slăbănogului de la Vitezda și cea a orbului din naștere, dar mai ales convorbirea Domnului Hristos cu femeia samarineancă, sunt cele care anunță venirea Duhului Sfânt. În Duminica aceasta, nu doar că se amintește despre vindecarea slăbănogului, ci în pericopa din Apostolul rânduit a se citi sunt amintite și alte minuni săvârșite de Ucenicii Domnului cu harul și lucrarea Duhului Sfânt, puterea cea de Sus cu care ei s-au îmbrăcat la Cincizecime.

Într-adevăr, cu fiecare vindecare făcută de Domnul Hristos ni se revelează dumnezeirea Sa și puterea pe care o are asupra vieții și morții. De data aceasta, însă, particularitatea vindecării, la fel ca și în alte rânduri, se referă la timpul „nepotrivit” în care Domnul a vindecat slăbănogul, sabatul iudeilor. Ierarhul Oradiei a reliefat orbirea duhovnicească și inima împietrită a fariseilor și cărturarilor de atunci, dar și a oamenilor de astăzi, care, respectând cu strictețe și formal litera legii, nu reușesc să înțeleagă intenția Minții care a oferit aceste norme spirituale. De aceea, iudeii au fost contrariați și tulburați pentru că nu vedeau libertatea Duhului Sfânt din spatele literei Legii. Venirea Mântuitorului în lume înseamnă ridicarea vălului de pe ochii Legii celei vechi și împlinirea desăvârșită, în libertatea deplină a Duhului Sfânt prin care vedem cum ziua sabatului cade în umbră, răsărind cu putere și strălucind luminat Ziua Domnului, Ziua Învierii, Ziua Împărăției care nu trece.       

Motivul pentru care Biserica a rânduit în Dumnicile pascale citirea unor vindecări făcute de Domnul Hristos și Sfinții Apostoli este pentru ca oamenii să înțeleagă cât se poate de clar biruința Domnului Hristos asupra morții, boala și neputința nefiind nimic altceva decât o umbră a morții care se răsfrânge asupra noastră, experiind puțin câte puțin amărăciunea marii treceri.Boala, suferința, neputința sunt o pregustare a morții. Nu toate bolile sunt la fel de grave. Chiar și așa, orice boală se constituie într-o vestire a morții, a stricăciunii care a intrat în neamul omenesc! Stricăciunea a venit să o repare și să o vindece Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om, în toate asemenea nouă, afară de păcat.

Preasfinția Sa a insistat asupra felului în care Domnul Hristos aduce vindecarea în viețile oamenilor. Domnul Iisus Hristos nu este un taumaturg magic, capabil să găsească leacul pentru suferințele noroadelor prin incantații obscure. Nicidecum. Mântuitorul nostru este Fiul lui Dumnezeu, Cel care cunoaște adâncurile de taină ale omului și îl vindecă în profunzimile sale lăuntrice, această stare lăuntrică reflectându-se în chip implicit și în trupul persoanei umane. Iertarea este forța vindecătoare pe care Fiul Omului o aduce în lume. Dragii mei, nu întâmplător, atunci când vindecă pe cineva îi iartă și păcatele. În pericopa pe care am ascultat-o, nu se spune explicit că i-a iertat păcatele, dar este amintit păcatul. După ce Mântuitorul îl vindecă și îi spune să-și ia patul și să umble, Se ascunde, Se dă la o parte. Aceasta înseamnă că nu voia să fie descoperit, iar cel vindecat nu știe cine l-a vindecat. După ce are loc dialogul cu mai marii poporului, Iisus Domnul i Se arată. Ce îi spune? „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. De aici înțelegem că este o legătură strânsă între boală și păcat, între păcat și neputință. Domnul Iisus Hristos a venit în lume ca să-l vindece pe om de toată boala și neputința și să-i vindece și sufletul, iertându-i păcatele.

Iertarea este un mare dar pe care umanitatea l-a primit de la Fiul lui Dumnezeu întrupat. Cu toate acestea, perioada în care Domnul Hristos a fost în lume nu a constituit o „perioadă de grație”, în care doar atunci s-a oferit iertarea și vindecarea venite de la Dumnezeu. Aceste dumnezeiești daruri au fost lăsate ca moștenire Bisericii, prinSfinții Apostoli, un tezaur imaterialde care va beneficia până la sfârșitul veacurilor.Lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos este continuată și după Înălțarea Sa la ceruri și după pogorârea Duhului Sfânt peste Ucenicii Săi în Sfânta Biserică; o lucrare care se desfășoară asupra fiecărei generații de oameni în parte, o lucrare  binecuvântătoare și mântuitoare, vindecătoare și iertătoare, exprimată prin Tainele Bisericii dimpreună cu toate lucrările ei sfințitoare. Această lucrare vindecătoare și iertătoare o vedem, în special, în Taina Sfântului Maslu de obște, unde pe lângă lucrarea tămăduitoare a harului, Dumnezeu intervine și pentru iertarea păcatelor. Sunt și Sfinte Taine care au caracter personal, iar nu comunitar, cum este Taina Sfintei Spovedanii, prin care credinciosul primește iertarea și dezlegarea de păcate, dacă se hotărăște să nu mai păcătuiască. Prin această Taină a Bisericii, pe lângă iertarea păcatelor se produce și vindecarea deplină a omului. Dar, dacă ne apropiem cu nevrednicie de Sfintele Taine, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează că ne putem îmbolnăvi. De aceea, mărturisirea noastră trebuie să fie sinceră și să fim împăcați cu toată lumea pentru ca harul lui Dumnezeu să poată lucra eficient în sufletul și trupul celui care vrea să se apropie de Dumnezeu.

În final, Preasfinția Sa a reliefat specificul Creștinismului, în care Dumnezeu nu este izolat de umanitate, nu a părăsit lumea, ci cu lucrarea harului Său ține cu multă grijă întreaga Sa creație, fiind un Dumnezeu al apropierii și al dragostei, iar nu o divinitate impersonală și pasivă. Creștinismul nu este o religie deistă, ci o religie a iubirii jertfelnice care poate fi pregustată în Biserică, sub călăuzirea slujitorilor ei. De aceea, Duminica de astăzi, care ne aduce multă speranță și lumină, este o zi de bucurie duhovnicească, pentru că vedem că Dumnezeu nu ne-a părăsit! Trebuie să luăm aminte să rezistăm în lupta cu păcatul ca să nu ne îmbolnăvim și mai rău și, astfel, în Sfânta lui Dumnezeu Biserică fiind și rămânând, să ne bucurăm împreună cu toți cei înainte de noi de dulcea așteptare a întoarcerii Domnului. Iar până la venirea Sa, nu rămâne decât să ne bucurăm de prezența Lui permanentă în Sfânta Biserică prin Sfânta Euharistie, la Sfânta Liturghie.

La momentul liturgic rânduit, Chiriarhul locului a promovat în treapta slujirii preoțești pe Diaconul Ovidiu Vlad Botiș, care a primit și hirotesia întru duhovnic, încredințându-i-se spre păstorire comunitatea credincioșilor din Parohia Rohani, protopopiatul Tinca.

Andi Constantin Bacter