Zile de rugăciune și reculegere în Episcopia Oradiei
La Paraclisul Sfinților Ierarhi mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei, de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, luni, 9 ianuarie 2023, la nouă zile după trecerea la Domnul a venerabilei doamne Maria Drincec, mama Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinția Sa și angajații administrației eparhiale au participat la slujba parastasului, așternând înaintea lui Dumnezeu, Dreptul Judecător, rugăciuni de mijlocire pentru odihna și iertarea sufletului ei bun, blând și iubitor, aici, în locul de unde a plecat spre întâlnirea cu cei din neamul ei, mutați în veșnicie.
Slujba de pomenire a fost oficiată de Părintele Cătălin-Eugen Călinescu, consilier pentru patrimoniu și construcții bisericești, alături de Arhidiaconul Darius-Andrei Lascău, secretar eparhial, succedată fiind de un cuvânt de mulțumire adresat de Chiriarhul locului, care și-a manifestat recunoștința față de dragostea, rugăciunea, empatia și sprijinul sufletesc pe care le-a simțit din partea tuturor celor prezenți, ajutându-l să întâmpine acest moment cu totul deosebit din viața Preasfinției Sale. Totodată, Ierarhul cetății orădene a mărturisit simțămintele unice și indescriptibile, de-a dreptul pascale, pe care le-a trăit în zilele din urmă:
„Vă mărturisesc că pentru mine au fost niște zile extraordinare, fiind prima dată în viața mea, poate că nici nu se va mai repeta experiența, când am trăit cu intensitate maximă – atât cât sunt în stare în clipele acestea, nu știu ce va fi în viitor – Taina Paștelui Domnului, Moartea și Învierea Domnului. Până acum, la fiecare sărbătoare a Sfintei Învieri am trăit cu foarte multă încărcătură simbolică, teologică și dogmatică sărbătoarea însăși, bineînțeles, cu nostalgiile din copilărie, din tinerețe, cu demnitatea creștină redobândită îndată după schimbarea de regim din 1989, cu exuberanța și strălucirea ei. Dar, în profunzimea ei, Învierea, cu Răstignirea, Moartea pe Cruce, durerea Maicii Domnului văzându-și Fiul pe Cruce, renașterea omului prin Fiul Omului Care trece prin moarte și înviere la viața cea veșnică, am trăit-o cu o intensitate de care nu am fost capabil până acum. A trebuit să trec prin astfel de momente ca să înțeleg mai bine, în adânc, ce înseamnă moartea Domnului Hristos pentru noi, ca să ne vindece nu numai de orice boală și neputință, ci de vrăjmașul cel din urmă, care este moartea. Astfel, am primit de la Domnul Iisus Hristos încurajarea: Nu te teme, nu te speria! Plânge, dar nu este sfârșitul! Moartea nu este sfârșitul, face parte din viața voastră, a oamenilor, trebuie să se întâmple, căci viața continuă! Și trebuie să năzuiești spre Cel Care o dăruiește din belșug! Adică Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit și înviat pentru noi.”
De asemenea, ziua următoare, marți, 10 ianuarie 2023, la o săptămână după prohodirea solemnă a mamei Chiriarhului Oradiei de la biserica „Înălțarea Domnului” a Parohiei Arad Șega II, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, la Paraclisul Schimbarea la Față a Domnului, Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Trei Ierarhi de sub Altarul principal al Catedralei, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei dimpreună cu ostenitorii Centrului Eparhial au luat parte la slujba parastasului oficiată de Preacuviosul Părinte Protosinghel Irineu Bighe, eclesiarhul Catedralei cu Soare, care a fost duhovnicul doamnei Maria Drincec în ultima parte a vieții sale pământești.
La sfârșitul sfintei slujbe, Părintele Cristian-Octavian Rus, consilier cultural, a dat citire mesajelor de mângâiere și de compasiune adresate Chiriarhului locului de către ierarhi și personalități de seamă, apropiați ai familiei Preasfinției Sale.
Pr. Andi-Constantin Bacter