Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Ziua Europeană a Limbilor 2020 sărbătorită la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Ziua Europeană a Limbilor 2020 sărbătorită la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

            26 septembrie, Ziua Europenă a Limbilor. Anul 2020 a făcut ca diversitatea lingvistică să fie sărbătorită pretutindeni puțin diferit, respectându-se normele sanitare în vigoare: distanțarea socială fizică și purtarea măștii de protecție.

La fel s-a întâmplat și la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea unde  evenimentul a fost marcat prin nenumărate momente și prezentări deosebite, dedicate frumuseții cunoașterii limbilor străine. Astfel că, sub atenta îndrumare a doamnelor profesoare de limba engleză Ioana-Paula Hice și Nicoleta Ardelean, precum și a dnei profesoare de limba franceză, Gabriela Miron, elevii au pătruns în minunatul univers al cunoașterii limbilor și culturilor europene. În cele ce urmează vom prezenta succinct o parte din multitudinea de activitățile desfășurate:

 Doamna prof. Gabriela Miron a marcat Ziua Europeană a Limbilor prin  joc, voie bună și o bine realizată vânătoare de comori cu final bogat în recompense. Împreună cu dna prof.  Nicoleta Ardelean elevii au realizat prezentări în care au vorbit despre accentele limbii engleze în diferite țări. Alături de Doamna Prof. Ioana-Paula Hice, activitățile s-au desfășurat cu precădere în sistem online. S-a vorbit despre diverse aspecte cultural-lingvistice, traduceri celebre și despre concursul ,,Eurovision”, ca simbol al frumuseții lingvistice europene  puse pe note muzicale. Activitatea s-a încheiat cu ascultarea imnului  Uniunii Europene ,,Oda Bucuriei” în diferite limbi.

Toate aceste manifestații și mai ales felul pozitiv în care au fost ele primite de către elevi ne dau imboldul necesar inițierii unor noi astfel de proiecte și în anii care urmează. Tragem nădejdea că Ziua Limbilor Europene 2021 se va desfășura într-un context care va reveni definitiv la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții, indiferent de limbile pe care le vorbim. 

Prof. Ioana Paula Hice