Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Ziua internațională a copilului, sărbătorită la Protopopiatul Ortodox Beiuș

Ziua internațională a copilului, sărbătorită la Protopopiatul Ortodox Beiuș

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei şi la iniţiativa Preacucernicului Părinte Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiuşului, în ziua de 1 iunie 2022, Ziua Internaţională a Copilului, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Beiuş, în prezenţa Preacucernicului Părinte Profesor Radu-Valer Rus, vicar eparhial, a Preacucernicului Părinte Profesor Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a preoţilor din municipiul Beiuş şi din împrejurimi, a autorităţilor locale, a directorilor de la unitățile de învățământ din municipiu, a numeroase cadre didactice şi a sute de părinţi, copii și tineri, a avut loc sărbătorirea acestei zile speciale, într-un cadru festiv deosebit.

În cuvântul de deschidere, Părintele Protopop a subliniat importanța colaborării și conlucrării dintre Biserică, Familie, Școală și autoritățile locale, arătând că de la lansarea proiectului educațional „Tineri ortodocși în Țara Beiușului”, în urmă cu un an de zile, s-au desfășurat o serie întreagă de activități, dintre care amintim pictură pe sticlă, fotbal și tenis, pentru cei mai mari, dar și diverse activități extrașcolare pentru preșcolari, o dată pe săptămână, în sala de ședințe a Protopopiatului (studiu biblic pe înţelesul celor mici, scenete biblice, jocuri educative), mulțumindu-le cu această ocazie tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestora: preoți, profesori voluntari și autorități locale. Câteva zeci de icoane pe sticlă, realizate de copiii și tinerii participanți la proiect, în incinta Şcolii Gimnaziale din urbea de pe Crişul Negru, ctitorie a vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Popovici al Oradiei și sub atenta îndrumare a Părintelui Profesor Pavel Bența, au fost expuse la sediul Protopopiatului. Totodată, Părintele Protopop și-a exprimat dorința continuării și extinderii acestui proiect, pentru anul în curs, având în vedere și catehizarea copiilor și tinerilor înscriși la activitățile desfășurate.

Prezent la eveniment, ca delegat al Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Părintele Vicar Radu Rus a transmis cuvântul de binecuvântare, prețuire și apreciere al Preasfințitului pentru toți cei prezenți, dar și pentru activitățile desfășurate, felicitând totodată pe Părintele Protopop pentru frumoasa organizare, dar și pe ceilalți factori implicați în buna desfășurare a evenimentului.           De asemenea, Părintele Florin Negruțiu, Inspector Școlar pentru disciplina Religie, a adresat un cuvânt de mulțumire și de apreciere la adresa cadrelor didactice implicate în derularea proiectului educativ, din partea Domnului Profesor Horea Abrudan, Inspector Școlar General în cadrul IȘJ Bihor.

La finalul ceremoniei de deschidere, un grup de copii ucraineni cu origini românești, refugiați din cauza războiului și primiți cu multă căldură în Țara Beiușului, au interpretat două cântece tradiționale ucrainene specifice acestei zile, stârnind o vie emoție în rândul celor prezenți.

Anul acesta, pentru cei mici au fost pregătite diverse activități, pentru toate categoriile de vârstă și pentru toate gusturile: de la jocuri recreative, meșteșugărit și artă creștină, până la tobogan, pictură pe față, karaoke și poze cu Minnie și Mickey, alături de înghețată, sucuri și dulciuri, oferite cu mult drag de organizatori, spre bucuria celor mici, care au devenit actorii principali ai acestei zile dedicate lor.

Prin implementarea treptată, dar rodnică, a proiectul educaţional „Tineri ortodocşi în Ţara Beiuşului”, iniţiatorii şi voluntarii implicaţi, preoţi şi profesori deopotrivă, sprijiniți îndeaproape de autoritățile locale, îşi doresc o intensificare a misiunii Bisericii în rândul copiilor şi tinerilor, prin oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber, prin dezvoltarea abilităților estetice, prin celelalte activităţi extraşcolare propuse, culminând cu catehizarea acestora în cadrul acestor activități, convinşi fiind de faptul că numai în acest mod îi putem pregăti pe tinerii de astăzi, pentru a fi credincioşii de mâine ai Bisericii noastre drepmăritoare.

Într-o societate tot mai divizată și secularizată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generațiilor de copii și de tineri, Biserica îi cheamă pe părinți, educatori, învățători și profesori la o conlucrare permanentă, alături de autoritățile Statului, în spiritul comuniunii fraterne și al solidarității practice, ca educația copiilor să devină o preocupare comună majoră.

Pr. Prof. Dr. Traian Nojea