Ziua naţională a României marcată la Liceul Ortodox din Oradea
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, elevii şi cadrele didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au serbat, într-un cadru festiv deosebit, prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României şi Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Astfel, vineri, 28 noiembrie 2014, catedra de istorie, împreună cu catedra de limba română, au organizat începând cu orele 13, în sala festivă a liceului, un program cultural artistic, prin care a fost prezentat momentul și contextul istoric al Marii Uniri, după care au fost evocate viața și activitatea unor personalități contemporane cu evenimentul de la 1 decembrie, 1918: Episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuși și Emil Racoviță.
Prezentarea vieţii şi activităţii acestor personalități a fost urmată de un moment poetic, concretizat prin recitarea unor poezii patriotice de către elevii din clasele cu profil teologic ale liceului. Momentul poetic a fost dublat de un colaj de colinde şi cântece patriotice, interpretatete într-o atmosferă de mare simţire românească şi creştinească deopotrivă, de membrii corului „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox.
Programul cultural de vineri, a fost continuat duminică, 30 noiembrie, de prăznuirea liturgică a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, prin săvârşirea Sfintei Liturghii la cele două paraclise ale şcolii.
Ca o încoronare a tuturor activităţilor şi manifestărilor, luni, 1 decembrie, elevii şi cadrele didactice ale şcolii au participat în centrul oraşului la festivităţile religioase şi militare legate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Astfel, corul liceului a dat răspunsurile la slujba de Te-Deum săvârşită în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a autorităţilor locale şi a unui mare număr de orădeni, după care, împreună cu cadrele didactice şi cu ceilalţi elevi au participat la ceremonia de depunere de coroane la statuia voievodului român Mihai Viteazul. De asemenea, un grup de elevi ai liceului a participat la parada unităţilor de învăţământ din Oradea, organizată cu această ocazie.
Astfel, elevii liceului, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume populare româneşti, prin programul cultural special, în care cântecele patriotice şi recitalul de poezie de acelaşi gen s-au îngemănat în mod fericit cu prezentarea vieţii unor personalităţi din istoria României, şi prin participarea la ceremoniile religioase şi militare, fac cinste poporului din care s-au născut şi Bisericii Ortodoxe, în cadrul căreia se formează.