Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Ziua României serbată în Piața Unirii din Oradea Mare

Ziua României serbată în Piața Unirii din Oradea Mare

După ce în urmă cu o zi întregul popor român dreptmăritor a adus rugăciune de laudă și de mulțumire Preabunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate prin misiunea apostolică a Sfântului Andrei cel Întâi Chemat asupra neamului nostru, ziua de astăzi, 1 Decembrie 2022, Ziua Națională a României, am închinat-o tot lui Dumnezeu, înălțând alese mulțumiri pentru oamenii providențiali din neamul nostru, din toate locurile și din toate timpurile, care prin rânduiala și purtarea de grijă ale lui Dumnezeu au făcut ca noi, epigonii lor, să ne bucurăm de o zestre atât de binecuvântată și de bogată.

La fel ca și în ceilalți ani, în Piața Unirii din centrul Oradiei Mari, în proximitatea vechii Catedrale cu Lună și la distanță de o privire de Catedrala cu Soare a Învierii Domnului, sub privirea dârză și dătătoare de sens a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand I Întregitorul, un număr mare de orădeni și bihoreni, mulți purtând preafrumosul port tradițional, s-au adunat pentru festivitățile dedicate Zilei Naționale a României, fiind cea mai numeroasă prezență de după anii de pandemie.

După ce au fost întâmpinate oficialitățile județene și locale și după intonarea în fanfară a Imnului de stat al României, a urmat slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a adresat în înaltul Cerului îndătinata rugăciune doxologică, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra neamului românesc și cerând pe mai departe binecuvântarea cerească asupra noastră și urmașilor noștri.

Au urmat apoi discursurile oficialităților, un rol central având alocuțiunea domnului Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea și membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, care a reliefat valoarea inestimabilă a celor întâmplate la 1 Decembrie 1918 – vârful de aisberg al unei ample, fascinante și complexe istorii.

De asemenea, din programul festiv închinat Zilei Naționale a făcut parte și buchetul de cântece patriotice, la care s-au adăugat și câteva colinde, interpretate de Corala preoțească a Protopopiatului Ortodox Român Oradea, dirijat de Arhid. prof. Ștefan-Alexandru Lakatos, scurt recital primit cu bucurie și însuflețire de cei prezenți.

Cu siguranță, fiecare petic din țara aceasta trăiește în felul propriu data de 1 Decembrie, însă pentru cei din istoricele provincii ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului, reverberațiile și fiorii Marii Uniri se resimt într-un mod cu totul aparte.

Pr. Andi-Constantin Bacter