Locaţia curentă este: Prima pagină / Ierarh / Scrisori Pastorale / Scrisori Pastorale 2009 / Scrisoare Pastorală la Duminica părinţilor şi copiilor lor 2009

Scrisoare Pastorală la Duminica părinţilor şi copiilor lor 2009

† SOFRONIE
Prin harul Preasfintei Treimi Episcopul Oradiei,


Preacuvioşilor şi Preacucernicilor Părinţi, Preacuvioaselor şi Cuvioaselor Maici şi Surori, Preaiubiţilor Părinţi şi Copii, întregului cler şi popor iubitor de Hristos din de Dumnezeu păzita Eparhie Ortodoxă Română a Oradiei Mari, sfinţenie, fericită petrecere şi binecuvântare de la Tatăl Cel din ceruri, prietenie netrecătoare de la Fiul lui Dumnezeu înomenit şi preamărit şi mângâiere, înnoire şi îndumnezeitoare curăţire de toată întinarea, de la Duhul Sfânt, Împăratul ceresc, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă, iar de la noi smerită, cuminte şi frumoasă rugăciune.


Iubitul meu Nou Israel,


„Fericit este omul care-şi va umple casa de copii” 
(Psalmul 126, 5)


Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, la începutul istoriei cosmice, atunci când a creat lumea, mai înainte de a se însera şi a se face dimineaţă, în ziua a şasea (Facere 1, 31), când Dumnezeu „a sfârşit lucrarea Sa” (Facere 2, 2), a zis: „să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Facere 1, 26) „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»” (Facere 1, 27-28)
Sfânta Treime ne apare, astfel, ca modelul prin excelenţă al familiei umane, al originii dumnezeieşti a acesteia, al măreţiei şi demnităţii unice ale tuturor persoanelor familiei omeneşti extinse, cum şi ale persoanelor fiecărei familii de oameni de pe pământ, din toate timpurile şi din toate locurile. Iar porunca biblică a creşterii şi înmulţirii neamului omenesc stă la temelia binecuvântării tuturor familiilor, ca izvor de fericire, de paradisiacă referinţă, întru naştere de prunci, pentru creşterea şi educarea copiilor, în lumina învăţăturii de credinţă a Sfintei Biserici, spre odrăslire în Împărăţia cerurilor, întru Hristos Mântuitorul, prin lucrarea Duhului Sfânt, la dreapta Tatălui.
Modelul biblic, fructificat în formule teologice şi forme liturgice de nepământeană frumuseţe, a rodit în cultura tuturor neamurilor care au primit sămânţa Evangheliilor în fertilul şi însetatul lor pământ duhovnicesc, de unde a fost preluat, la altă scară şi înspre alte orizonturi culturale, dar cu nu mai puţin avânt, în vederea asigurării demnităţii umane, a exaltării valorilor familiei, ca premise pentru o viaţă în libertate şi responsabilitate pentru toţi oamenii. Astfel, omul, de la naştere până la moarte, de la zămislire până în veşnicie, vine în lume înzestrat cu drepturi şi îndatoriri, ca fiinţă liberă şi responsabilă, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Omul vine în lume, la început, lipsit de puterea de a se apăra singur. De aceea, este rostul familiei umane extinse şi al familiei particulare de a apăra pe cei lipsiţi de apărare, nenăscuţi sau copii. Acesta este motivul pentru care, sub inspiraţia învăţăturii de credinţă şi a experienţei multiseculare a Bisericii, în 1924, Liga Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia Drepturilor Copilului”, iar la 1 iunie 1925, anul înfiinţării Patriarhiei Române, Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor de la Geneva, a hotărât ca ziua de 1 Iunie să devină Ziua Internaţională a Copilului. Aşa a început, în lumea părinţilor noştri, marcarea pe plan internaţional a valorilor familiei, în sânul tuturor naţiunilor civilizate cultivându-se de-acum mai insistent, drepturile copiilor şi părinţilor lor, la un trai normal, decent, în conformitate cu planul lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc.


Scump popor al lui Dumnezeu de la marginea 
dinspre Occident a neamului românesc,


Sfânta Biserică a lui Hristos Mântuitorul din România, de la începuturile sale, a purtat de grijă atât marii familii a romanităţii orientale, cât şi fiecărei familii creştine româneşti în parte. De la formarea poporului român, prin romanizarea Daciilor şi încreştinarea de către misionari creştini, Apostoli şi Martiri, Ierarhi şi Cuvioşi, Biserica lui Dumnezeu din Romania Orientală şi-a exercitat o grijă pastorală şi aplecare duhovnicească neîntrerupte, în apostolică rânduială canonică şi continuitate demonstrată documentar, pentru toţi fiii şi fiicele coloniştilor romani în Dacia, pentru toate familiile creştine, astfel încât feţii frumoşi şi ilenele cosânzene, din neamul împărătesc al românilor, au fost şi sunt, prin purtarea de grijă a Maicii duhovniceşti a neamului, Sfânta Biserică, izvor de bucurie şi binecuvântare, atât pentru familia lor, cât şi pentru poporul întreg.
Luând aminte la mărturiile izvoadelor culturii române, văzând lucrarea duhovnicească profetică a Bisericii româneşti pentru toţi fiii şi fiicele ei, grija părintească arătată în tot cursul istoriei naţionale şi mai cu seamă în vremuri de prigoană, tânărul şi dinamicul nostru Patriarh, Preafericitul Părinte Daniel al Tuturor Românilor, a propus Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, la şedinţa din 4 februarie 2009, spre aprobare, ca Sectoarele teologic-educaţional şi social-filantropic ale Administraţiei Patriarhale, să întocmească referatul de specialitate, care a fost înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care, în şedinţa de lucru din 25-26 februarie 2009, în urma discuţiilor în plenul sinodal şi la propunerea Comisiei Teologice, Liturgice şi Didactice a hotărât, în unanimitate, instituirea Duminicii părinţilor şi copiilor lor în prima Duminică după 1 Iunie.
Faptul că, în acest an, această Duminică se întâmplă să coincidă cu Duminica Cincizecimii, nu este lipsit de semnificaţie: este o lucrare a Providenţei divine ca prima serbare în Patriarhia Română a Duminicii părinţilor şi copiilor lor să se facă în chiar Ziua Rusaliilor, arătându-se vădit că pruncii sunt binecuvântaţi şi iubiţi de Hristos, deoarece „îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui” (Matei 18, 10). Ceea ce face ca serbarea noastră de astăzi, a părinţilor şi copiilor lor, să fie şi serbarea îngerilor din ceruri ai pruncilor, serbare omenească şi îngerească deopotrivă, anul acesta în chiar Duminica a opta după Paşti, a Pogorârii Sfântului Duh, a Rusaliilor sau Cincizecimii.


Dragi părinţi şi copii,


Toţi am fost, suntem sau vom fi părinţi şi copii. Chiar şi cei care nu am întemeiat o familie în sensul strict al cuvântului, dar am intrat într-o familie duhovnicească, în care se manifestă, fără nici o putinţă de tăgadă, paternitatea şi filiaţia. Aşa se explică faptul că fiecare arhipăstor şi păstor este părinte duhovnicesc al întregii obşti creştineşti încredinţate lui, fiecare duhovnic fiind părintele spiritual a toată suflarea creştinească dreptmăritoare, de la cel mai vechi de zile la cel mai fraged din marginile canonice ale duhovniciei sale, astfel că, cele ce se întâmplă în biserica de acasă, „biserica domestică”, se răsfrâng, la scară mai mare, la întreaga parohie, mânăstire şi, consecutiv, la limitele întregii eparhii.
Icoana frumuseţii şi ascultării, a normalităţii raportului de paternitate-filiaţie, a relaţiilor dintre părinţi şi fii, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi omenesc, ne este redată direct, în pericopa evanghelică în care ni se relatează prezenţa lui Iisus Domnul, la doisprezece ani, la Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor (Luca 2, 40-52). El, Dumnezeu-Omul, S-a pierdut de Maica Sa şi de Dreptul Iosif. Ei, oamenii, care, totuşi, alcătuiau familia Sa domestică, „L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui” (Luca 2, 46-47). În acest moment, Fiul lui Dumnezeu Îşi mărturiseşte filiaţia: „Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuia să fiu?” (Luca 2, 49), dar îndată Îşi arată şi umilinţa Sa umană: „a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus”. (Luca 2, 51)
Şi dacă El Însuşi a fost copil şi a cunoscut, în profunzime, firea omenească, ne-a transmis, prin Sfintele Evanghelii, preţuirea şi binecuvântarea Sa specială pentru copii, pentru cei nevinovaţi, curaţi, inocenţi. Din aceste surse din Evangheliile sinoptice (după Matei, Marcu şi Luca), atât de luminos redate de Sfântul Marcu: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14), s-a născut şi duioasa priceasnă ce se cântă ades în strănile noastre, mai ales în Banat şi Crişana: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este Împărăţia Tatălui. Amin, amin, zic vouă: că nimenea nu va intra-n Împărăţia Tatălui, de nu va fi ca şi copiii”.
Acesta este motivul pentru care Sfânta noastră Biserică a purtat de grijă, de la începuturi şi neobosit, tuturor generaţiilor de copii, tot atâtea cohorte de inocenţi, dublaţi de Sfinţii lor Îngeri în ceruri, ca mijlocitori pentru călătoria, pelerinajul pe pământ al familiei lor. Dar, toate în legătură strânsă cu Cel din ceruri, prezent nevăzut în mijlocul adunării noastre euharistice: „Ca nişte prunci de curând născuţi să doriţi laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să creşteţi spre mântuire, de vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul”. (I Petru 2, 2-3) De aceea, împărtăşim noi des pe pruncii botezaţi.


Scumpi copii ai lui Dumnezeu,


Hristos Mântuitorul a venit să ne ducă pe toţi fraţii Săi în atmosfera de iubire a Sfintei Treimi. Numai că grea este nevoinţa şi strâmtă este calea într-acolo. Dar ascultând de poruncile Lui şi împlinindu-le în viaţa de zi cu zi, avem nădejdea să cinăm cu El, în seara minunată a Ospăţului euharistic veşnic. Ca să ajungem acolo, este bine să ştim cum să ne comportăm, pentru a dobândi asemănarea cu Preasfânta Treime.
Şi la aceasta ne îndeamnă Domnul încă din timpul Legii celei Vechi, când, în Pildele Înţeleptului Solomon, ne-a rânduit cum să ne comportăm în familie şi societate, fericind pe „fiul înţelept” care „ascultă de învăţătura tatălui său” (Pilde 13, 1) şi „bucură pe tatăl său” (Pilde 15, 20), dar arătând lămurit şi că părintele iubitor este chemat de Domnul şi ştie să corecteze, la timpul cuvenit, imperfecţiunile odraslelor sale: „cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”. (Pilde 13, 24)
Inspirat de bogăţia duhovnicească a Înţeleptului rege al Iudeilor, îndrăznesc şi eu să ridic înaintea inimii voastre, în acest răstimp de criză şi confuzie, de ticluită minciună a falşilor profeţi ce se vor mântuitori ai neamului şi se simt vrednici a judeca, uitând de prerogativele lui Dumnezeu, cutez şi eu, cu smerenie, a vă încuraja, îndemnându-vă la buna înţelegere care rodeşte har (Pilde 13, 15) şi la cumpătare, precauţie, cinste, corectitudine şi dreptate.
Aceste virtuţi sunt zămislite în vatra străbună, cresc şi sunt întreţinute de căldura căminului familial şi se răsfrâng benefic asupra întregii societăţi, ca bucurie creştină şi binecuvântare divină. Iată pentru ce vă îndemn la belşug duhovnicesc şi prosperitate materială, temperată însă de voia Domnului, căci „bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte”. (Pilde 13, 11)
Şi dacă în casele noastre, în biserica domestică a fiecăruia, vom căuta doar agoniseala cinstită şi cu dreptate, binecuvântarea se va răsfrânge şi asupra neamului, ca întreg: „dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor” (Pilde 14, 34), deoarece casa omului cinstit devine vistierie pentru neamul său: „în casa celui drept sunt comori fără de număr” (Pilde 15, 6), valoarea lor fiind dată de cinste şi corectitudine, nu de preţul preţuit de zarafi: „mai degrabă puţin şi cu dreptate decât agoniseală multă cu strâmbătate”. (Pilde 16, 8)
De aceea, iubiţii mei fii duhovniceşti, părinţi şi copii, împreună cu Înţeleptul Solomon, acum, la începutul mileniului al treilea creştin şi al secolului douăzeci şi unu, în plină eră informatică şi civilizaţie virtuală, în miezul controverselor de tot felul şi al afirmării smerite, dar puternice, a civilizaţiei creştine, din care facem parte cu toţii, vă pun la inimă cuvintele Înţeleptului: „mai bună este o bucată de pâine uscată, în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă”. (Pilde 17, 1)


Dumnezeul Cel Viu să vă binecuvinteze pe toţi!


Al vostru, al tuturor, de pace şi liniştire voitor,



† SOFRONIE

Episcopul Oradiei