Locaţia curentă este: Prima pagină / Ierarh / Scrisori Pastorale / Scrisori Pastorale 2011 / Scrisoare Pastorală la Nasterea Domnului 2011

Scrisoare Pastorală la Nasterea Domnului 2011

 

† SOFRONIE

 

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi binecredinciosului popor din Sfânta Eparhie a Oradiei, har, binecuvântare şi pace de la Tatăl ceresc şi de la Fiul Unul Născut şi de la Duhul Sfânt, iar de la noi îmbrăţişare, bucurie şi bogată înzilire!

Iubit popor dreptcredincios,


La ceas de mare praznic, să ne bucurăm în Domnul şi să ne veselim, în laude şi psalmi preamărind Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită şi împărtăşind starea noastră sfântă cu aproapele, în comuniune de rugăciune cu Sfinţii Îngeri şi cu Toţi Sfinţii, că „Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Timotei 3, 16), „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14), El, întru Care „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Dumnezeu a vrut să nu ne lase orfani şi, de aceea, L-a trimis pe Fiul Său în lume, să Se nască din Fecioara, aşa cum a proorocit Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (Isaia 7, 14), semnul dat de Domnul Dumnezeu poporului Său, adevăr de credinţă arătat în chip minunat în icoana ortodoxă a „Fecioarei semnului”, unde Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în atitudine de rugăciune, Oranta, are reprezentat, pe piept, pe Hristos Domnul Emanuel.

Iar „plinirea vremii” a fost în zilele când cezarul August a poruncit recenzarea populaţiei: „în zilele acelea a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată” (Luca 2, 1-5). Aşa cum se arată, preafrumos, şi într-una din variantele colindului strămoşesc „O, ce veste minunată”: „mergând Iosif cu Maria, la Viflaim, să se-nscrie…”. Deci, Fiul Fecioarei S-a născut la Betleem, în timpul recensământului poruncit de autorităţile imperiale romane, la „plinirea vremii”.

 

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

 

Naşterea minunată a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne sub pecetea tainei şi este unul din adevărurile dogmatice fundamentale ale credinţei creştine ortodoxe, stâlp şi temelie a Bisericii din care facem parte: Mântuitorul Se naşte, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, de o fiinţă cu Tatăl, „Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii” (Simbolul credinţei niceo-constantinopolitan), Se naşte din Tatăl, fără de maică, iar „la plinirea vremii”, vine în lume, în inima creaţiei, El, Creatorul, pentru a-Şi asuma firea omenească, pentru a Se înomeni, a Se întrupa, născându-Se, Fiul Omului, din maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fără de tată. Dreptul Iosif rămâne în memoria Bisericii, logodnicul Fecioarei.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei scrie lămurit, despre naşterea Domnului Iisus Hristos. „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-ânsa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18-20).

Iar Dreptul Iosif, „deşteptându-se din somn… a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 24-25). De asemenea, tot la porunca Îngerului, rostită tot în vis, după naşterea Mântuitorului, închinarea Magilor şi pe când Irod se pregătea să ordone uciderea pruncilor, Iosif „ia Pruncul şi pe mama Lui” şi fuge în Egipt (Matei 2, 13-14), iar după moartea lui Irod, se întoarce cu Pruncul şi Maica Lui, „în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului” (Matei 2, 19-21). „Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 22-23).


Dragi credincioşi şi credincioase,

 

Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, înomenit, născut din Tatăl fără de maică, mai înainte de veci, după firea Sa cea dumnezeiască şi din Maica Sfântă fără de tată, „la plinirea vremii”, după firea Sa omenească, unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit, potrivit definiţiei dogmatice din 451, de la Sinodul al patrulea ecumenic de la Calcedon, în unicul ipostas al Logosului, Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, El, Domnul şi Mântuitorul, a venit în lume pentru ca noi, cei orfani de Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc, să fim înfiaţi de Tatăl, în Duhul Sfânt. Pentru înfierea noastră duhovnicească, El S-a făcut om, orfan pentru noi, pentru ca noi  să nu rămânem orfani. Deşi a avut o familie pământească, în lume nu a avut decât maică, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa cum a fost proclamată solemn în 431, la Sinodul al treilea ecumenic de la Efes. Dreptul Iosif fiind doar logodnicul Pururea Fecioarei şi nu tatăl propriu-zis, ci doar adoptiv al Domnului, rămâne modelul prin excelenţă al bunilor părinţi care înfiază orfani.

Întrucât Domnul nostru Hristos Iisus a cunoscut atât condiţia de orfan, a umanităţii pe care   Şi-a asumat-o, în sens general, cât şi pe cea, fericită, a părinteştii adopţii, El este izvorul nesecat de inspiraţie şi însufleţire a Bisericii, în nobila ei misiune faţă de toţi săracii, în general şi faţă de orfani, în special, rămânând ca model desăvârşit pentru toate familiile pământeşti, ele însele chemate, în Biserică şi prin Botez, la demnitatea de familii creştine, gata să ofere găzduire, căldură părintească şi iubire sfântă tuturor orfanilor. Să nu uităm, totuşi, că Mântuitorul este nu doar Fiul Omului. El este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care  S-a întrupat, iar copil fiind, „creştea şi Se întărea cu Duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 40), dar, la doisprezece ani, atunci când rămâne în Templul din Ierusalim, „şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i” (Luca 2, 46), la cuvântul Maicii Sale: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi” (Luca 2, 48), le răspunde: „De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 49).

Învăţăm, prin urmare, de la Cel Ce orfan pentru noi S-a făcut, să-i preţuim, să-i ocrotim, să-i iubim pe orfani, să le oferim o familie, un cămin cald şi bun, în şi prin Sfânta Biserică, locul plin de sfinţenie şi binecuvântare, unde cei săraci şi lipsiţi, orfanii din toate timpurile şi din toate locurile, au găsit adăpost. Ne aducem aminte de orfanotrofiile din Vasiliada Sfântului Ierarh Vasile cel Mare de la Cezareea Capadociei, dar şi, mai aproape de noi, de aşezămintele pentru orfani din timpurile moderne, cum ar fi Seminarul teologic pentru orfanii Războiului de Întregire a Neamului, înfiinţat de Miron Patriarhul, la Câmpulung Muscel, unde a studiat şi viitorul Patriarh Iustin Moisescu, precum şi de căminul-şcoală de la Beiuş, în Eparhia noastră, ridicat în timpul arhipăstoririi Episcopului martir Nicolae Popoviciu, „ca să fie lăcaş de creştinească ocrotire şi de românească învăţătură pentru copiii orfani ai eroilor neamului, căzuţi pe meleagurile Rusiei Sovietice în crâncenul Războiu pentru Cruce şi Neam”, cum citim în Hrisovul de la sfinţirea din ziua de duminică, douăzeci şi patru octombrie, anul mântuirii o mie nouă sute patruzeci şi trei, aşezat în piatra de temelie a clădirii, în prezenţa „diregătorilor Ţării, a comandanţilor de oşti, a clerului şi poporului dreptcredincios din Ţara Crişurilor”. Confiscat în timpul regimului totalitar ateu, din păcate, nici până astăzi nu a fost retrocedat proprietarului de drept: Biserica Ortodoxă, pentru creştinească misiune…

În pofida numeroaselor obstacole şi a grelei moşteniri din anii limitării prezenţei în societate a slujitorilor Bisericii, deşi cu multe greutăţi, dar cu multă dragoste şi căldură sufletească, Sfânta Biserică Ortodoxă Română desfăşoară şi astăzi o amplă misiune înspre cei lipsiţi, cu atenţie deosebită acordată celor orfani, în special în timpurile de acum, când mulţi copii sunt orfani de unul sau ambii părinţi, părăsiţi de unul sau ambii părinţi, sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Spre aceştia, toţi, vă îndemnăm şi noi, iubiţi fraţi şi surori, să ne îndreptăm preocupările noastre, grija, atenţia şi resursele sufleteşti, deodată cu cele materiale.

În cadrul Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei funcţionează Fundaţia de la Beznea-Delureni, întemeiată de vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Bud, plecat prematur dintre noi, care a cunoscut, din proprie experienţă, condiţia de orfan, iar în aşezământul întemeiat de el, de mai mulţi ani, sunt îngrijiţi copii orfani, bolnavi şi necăjiţi, cărora Maica Biserică le oferă familia de care au fost lipsiţi. În prezent, un număr de unsprezece copii şi tineri, cu grade diferite de neputinţe, sunt ocrotiţi în casele de tip familial. De asemenea, şi anul acesta, serviciul social al Eparhiei noastre continuă programul „De sărbători, adoptă un suflet”, iar fundaţia „Filantropia”, filiala locală, de la Oradea, a inaugurat acum, de sărbători, programul „bursele Filantropia” pentru copiii orfani şi săraci, trei burse fiind deja acordate.

Ar fi foarte mult încă de făcut; ştim şi vă binecuvântăm pe toţi cei care aţi pus în lucrare darul înfierii de copii orfani şi aţi adoptat copii orfani sau părăsiţi de părinţii lor; avem convingerea că toate organismele parohiale, reuniunile de doamne şi asociaţiile de tineri de pe lângă parohii sunt în plină misiune sfântă în preajma sărbătorilor, cu atât mai mult cu cât analiza sociologică a Centrului Eparhial, desfăşurată la scara tuturor parohiilor din Eparhie, a arătat, în raportul final, că sunt cunoscute nevoile sociale generale din fiecare parohie şi, implicit, sunt luaţi în evidenţă toţi cei lipsiţi, fie ei bătrâni singuri sau copii orfani şi lipsiţi de perspective.

Nu ne mai rămâne decât să deschidem porţile sufletelor, caselor, bisericilor şi aşezămintelor noastre şi să poftim la masa iubirii frăţeşti, şi acum, la ceas de praznic, şi în fiecare duminică şi sărbătoare şi, de ce nu, în fiecare zi a scurtei noastre vieţi pământeşti, pe toţi cei lipsiţi, orfani, osteniţi, singuri, marginalizaţi, împovăraţi, uitaţi, părăsiţi, bolnavi, bătrâni, neputincioşi. Şi Hristos Însuşi va ospăta cu noi, dar şi loc ne va găti, iubitorilor de săraci, îngrijitorilor orfanilor, miluitorilor celor lipsiţi, la ospăţul Său îmbelşugat, din Împărăţia netrecătoare! Praznic luminat şi fericit, pace şi bucurie, generozitate şi iubire de semeni, tuturor! Mese îmbelşugate pentru toţi cei orfani şi părăsiţi de părinţii sau de copiii lor! Cămine calde şi inimi iubitoare pentru cei în lipsuri şi nevoi! Şi peste toţi, îmbrăţişarea fierbinte a Sfintei Biserici!

La mulţi ani! Mulţi, buni şi mai buni!

 

Al vostru, al tuturor,

smerit rugător şi de tot binele doritor.

† Sofronie

al Oradiei